Nr. 20 / 24.03.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind cuprinderea unor clădiri destinate învățământului din comună în cadrul Programului Național de Investiții privind "Școli sigure și sănătoase"

Inițiator proiect

Flavius-Beniamin MOȚ

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

24 Martie 2026

Hotărâre

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Gurahonț

Comuna Gurahonț

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 20 din 24.03.2026

privind cuprinderea unor clădiri destinate învățământului din comună în cadrul Programului Național de Investiții privind "Școli sigure și sănătoase"

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- referatul de aprobare elaborat de primarului comunei, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.1788/18.03.2026 referitor la oportunitatea accesării Programului Național de Investiții privind "Școli sigure și sănătoase" cu cele 3 clădiri de școală din satele Comunei care nu au fost reabilitate și presupun intervenții pentru siguranță, respectiv Școlile cu clasele I-IV din Bonțești, Pescari, precum și Grădinița din Honțișor;

- referatul compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei nr.1788/18.03.2026  cu privire la proiectul de hotărâre inițiat;

- avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local;

- prevederile Hotărârii Consiliului local al comunei Gurahonț nr.135 din 30.12.2025 de aprobare a rețelei școlare în anul școlar 2026-2027 pe raza Comunei Gurahonț, județul Arad;

- prevederile OUG nr.7/2023 privind aprobarea Programului naţional de investiţii "Şcoli sigure şi sănătoase", cu modificările și completările ulterioare, precum și a Normelor de aplicare aprobate prin Ordinul MDLPA nr.422/2023;

- prevederile art.20, art.44 din Legea finanţelor publice locale nr.273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

 - prevederile art.129 alin.(2) lit.c), alin.(4), lit.d), alin.(7), lit.a), alin.(14) din Codul Administrativ, aprobat prin OUG nr.57/2019,cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gurahonț

întrunit în a 17-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.-Se aprobă propunerea de includere în cadrul Programului Național de Investiții privind "Școli sigure și sănătoase" derulat în condițiile OUG nr.7/2023, a clădirilor de învățământ preuniversitar de stat din comună, ce nu au intrat în reabilitare sau modernizare și fac parte din rețeaua școlară actuală la nivel de comună, după cum urmează:

           1.Clădire Școală Primară și Grădiniță din Bonțești nr.94;

           2.Clădire Școală Primară și Grădiniță din Pescari nr.149;           

           3.Clădire Grădiniță din Honțișor nr.138;

Art.2.-Se aprobă efectuarea expertizelor tehnice și a celorlalte documentații tehnice necesare în vederea evaluării nivelurilor de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice pentru cele 3 clădiri, urmând ca pe baza concluziilor acestor documente și a măsurilor de intervenție propuse să fie aprobat, după caz, indicatorii și includerea în program în vederea depunerii cererii de finanțare și încheierea contractului de finanțare prin Programului "Școli sigure și sănătoase".

Art.3.- Se mandatează domnul MOȚ Flavius-Beniamin, Primarul Comunei Gurahonț, să reprezinte UAT Comuna Gurahonț în relația cu  Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în derularea programului, precum și să demareze procedurile de realizare a documentațiilor tehnice necesare pentru cele 3 clădiri.

Art.4.-Punerea în aplicare a prezentei hotărâri se face de către primar împreună cu compartimentele de specialitate ale Primăriei.

Art.5.-Prezenta hotărâre se comunică de secretarul general al comunei cu Instituția Prefectului Județul Arad.



PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Cristina-Maria HANCIU-COȚOI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ,

Cantemir-Marius DARĂU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 20 / 24.03.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot nominal
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 8
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 1
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 4
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 20 / 24.03.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 24.03.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 06.04.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 24.03.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 24.03.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 24.03.2026