ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 91 din 06.11.2020

                                                     ANEXA

                            HOTĂRÂREA NR.__/2020(PROIECT)


                                 



                                                                                                       REGULAMENT

                                                                                   DE INSTITUIRE SI ADMINISTRARE

                                                                                     A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE
















CUPRINS


I.    DISPOZIȚII GENERALE    3

II. MODALITĂȚI DE STABILIRE A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE    5

II.1. Condiții generale    5

II.2 Declarații de impunere    6

II.3. Modalitatea de calcul a taxei speciale de salubrizare    7

III.    TERMENE ȘI MODALITĂȚI DE PLATĂ A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE    11

IV.  FACILITĂȚI PRIVIND PLATA TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE    12

V. GESTIONAREA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR  AFERENTE     SERVICIULUI DE SALUBRIZARE    13

VI.    SANCȚIUNI    14

VII.    DISPOZIȚII FINALE    14


ANEXE


Anexa 1

    Declarația de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de proprietari de imobile persoane fizice (pentru locuința proprie şi cele inchiriate altor persoane fizice) şi de chiriaşi în locuinţe proprietate de stat/UAT/persoane juridice

    

    

Anexa 2    Declarația rectificativă de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de proprietari de imobile (pentru locuinta proprie şi cele inchiriate altor persoane fizice) şi de chiriaşi în locuinţe proprierate de stat/UAT/persoane juridice


CAP. I - DISPOZIȚII GENERALE

Conform prevederilor:

-Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare art. 30 „(1)Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale ..., aprobă taxe speciale. (2) Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice de interes local, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii. (6) Taxele speciale se fac venit la bugetul local şi se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care  beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective”. “

-Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, , cu modificările şi completările ulterioare, art.484 alin.1-3  „” (1)Pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru promovarea turistică a localităţii, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale.(2) Domeniile în care consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum şi cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituţia sau serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al acestora, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestaţii ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.”

-Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006,republicată, cu modificările și completările ulterioare, la articolele 25, 26 şi 27:

ART. 25 „Finanţarea cheltuielilor de funcţionare, reabilitare şi dezvoltare a serviciului de salubrizare și a cheltuielilor de investiţii pentru realizarea infrastructurii aferente acestuia se face cu respectarea legislaţiei în vigoare privind finanţele publice locale, în ceea ce priveşte iniţierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, a principiilor prevãzute la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 , precum şi a urmãtoarelor principii: 

a) recuperarea integralã prin tarife, taxe speciale sau, după caz, subvenţii de la bugetul local, a costurilor de operare şi a investiţiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de salubrizare; 

b) menţinerea echilibrului contractual.” 

ART. 26 (1) În funcţie de natura activităţilor prestate, atât în cazul gestiunii directe, cât şi în cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea finanţării serviciului de salubrizare, utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin:

a) tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare;

b) taxe speciale, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale;

c) taxe speciale, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual fără contract.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu operatorii au obligaţia să ţină, la zi, evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări servicii.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (1) lit. c), şi să deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestaţiei efectuate la utilizatorii fără contract.” (Exceptie o constituie deseurile de ambalaje care vor fi decontate de catre OTR-uri, conform prevederilor OUG nr.74/2018.)

”(4) Clasificarea activităţilor în funcţie de modul de contractare, facturare şi plată a contravalorii serviciului de salubrizare prestat se stabileşte prin regulamentul-cadru al serviciului şi se anexează la hotărârea de dare în administrare a serviciului ori la contractul de delegare a gestiunii serviciului, după caz.

(5) Cuantumul şi regimul tarifelor şi taxelor speciale ofertate/aprobate se stabilesc, se ajustează sau se modifică de către autorităţile administraţiei publice locale, în baza fişelor de fundamentare pe elemente de cheltuieli, întocmite de către operatori în conformitate cu normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, elaborate de către A.N.R.S.C.”( Totodata, aceste tarife si taxe vor respecta principiul “poluatorul plateste”si vor avea inclus instrumental economic “plateste pentru cat arunci”).

” (6) În cazul operatorilor care au încheiate contracte de delegare a gestiunii pentru care tarifele ofertate nu au avut la bază o fişă de fundamentare pe elemente de cheltuieli, prima ajustare a tarifelor se va face pe baza fişei de fundamentare, întocmită de către operator, având în vedere cheltuielile realizate în ultimele 12 luni, anterioare propunerii. Nivelul tarifului rezultat nu va depăşi nivelul tarifului actual, ajustat cu indicele de creştere a parametrului de ajustare.

(7) Ajustarea ori modificarea ulterioară a tarifelor/taxelor prevăzute la alin. (6) se face de către autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea operatorilor, cu respectarea normelor metodologice elaborate de A.N.R.S.C.” ( Regularizarea tarifelor/taxelor prevazute la art 26. alin. (1) se face semestrial.)

(8) Structura şi nivelul tarifelor şi taxelor speciale vor fi stabilite astfel încât:

a) să acopere costul efectiv al prestării serviciului de salubrizare;

b) să acopere cel puţin sumele investite şi cheltuielile curente de întreţinere şi exploatare a serviciului de salubrizare;

c) să încurajeze investiţiile de capital;

d) să respecte şi să asigure autonomia financiară a operatorului.”

De asemenea, potrivit prevederilor art.17 alin1 lit.g) și lit.h) din O.U.G. nr.74/2018, tarifele și taxele speciale trebuie să incorporeze contributia la economia circulara pentru fractiile de deseuri destinate a fi depozitate, în limita indicatorilor de performanță prevăzuți în contractile de delegare.

ART. 27(1) din Legea nr.101/2006, rep., cu modific. și complet. ult.;” Aplicarea de către operatori a unor tarife sau taxe speciale mai mari decât cele stabilite şi aprobate potrivit art. 26 este interzisă.

(2) Tarifele aprobate trebuie să conducă la atingerea următoarelor obiective:

a) asigurarea prestării serviciului de salubrizare la nivelurile de calitate şi indicatorii de performanţă stabiliţi de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară prin caietul de sarcini, regulamentul serviciului şi prin contractele de delegare a gestiunii;

b) realizarea unui raport calitate-cost cât mai bun pentru serviciul de salubrizare prestat pe perioada angajată şi asigurarea unui echilibru între riscurile şi beneficiile asumate de părţile contractante;

c) asigurarea funcţionării eficiente a serviciului de salubrizare şi a exploatării bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, afectate serviciului de salubrizare, precum şi asigurarea protecţiei mediului.”

-Ordonanța de urgență nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediuÎn conformitate cu art. 30 din Legea nr. 273/2006 cu modificările si completările ulterioare privind finanțele publice locale,   Prezentul Regulament se aprobă de către unitățile administrativ teritoriale din zonele 2 și 5 din județul Arad și se completează de drept cu prevederile legislației generale și speciale în materie.


         CAP.II-MODALITĂȚI DE STABILIRE A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE

II.1. Condiții generale

ART. 1    

(1) Pe teritoriul administrativ al UAT-urilor componente ale zonelor 3 și 4 din județul Arad, se instituie taxa specială de salubrizare pentru asigurarea urmatoarelor activități ale serviciului de salubrizare:

    colectarea separata şi transportul separat al deseurilor menajere, inclusiv fractii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deseuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori; sunt incluse aici şi deşeurile periculoase menajere şi deşeurile voluminoase colectate in cadrul campaniilor de colectare; sunt excluse de la Taxa speciala de salubritate colectarea  si tratarea deseurilor stradale.

    operarea/administrarea statiilor de transfer pentru deseurile menajere;

    sortarea deseurilor menajere în statiile de sortare;

    organizarea prelucrarii, neutralizarii si valorificarii materiale si energetice a deseurilor -compostarea deseurilor biodegradabile in instalatii centralizate;

     administrarea depozitului conform de deseuri;

(2) Taxa specială de salubrizare instituită conform prezentului Regulament, intră în vigoare începând cu data de 01.01.2021.



ART. 2    

(1)    Taxa specială de salubrizare se plătește de către beneficiarii serviciului public, proprietarii imobilului, persoane fizice situate pe raza UAT unde se afla situata proprietatea.

(2)    Prin excepție de la alin.(1), in cazul imobilelor proprietate de stat/UAT sau proprietatea persoanelor juridice închiriate persoanelor fizice, beneficiarul serviciului este chiriasul/concesionarul/locatorul/administratorul, etc


II.2 Declarații de impunere

ART. 3    

(1) În vederea calculării taxei speciale de salubrizare, beneficiarii serviciului  au obligaţia depunerii Declaraţiei de impunere, dată pe proprie răspundere, conform Anexei 1, până la data de 01.02.2020. 

(2) Utilizatorii casnici care sunt proprietari de imobile cu destinație locuință de pe teritoriul administrativ al comunei Gurahonț au obligația depunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare (Anexa 1) Declaraţia se depune pentru fiecare unitate locativă deţinută, fie că este locuită de proprietar, fie că este închiriată altor persoane fizice.

 (3) In cazul imobilelor proprietate de stat/UAT/persoane juridice, locuite de persoane fizice, obligaţia de a declara şi achita taxa de salubrizare revine chiriaşilor imobilului. Se va depune Declaraţia conform Anexei 1.

(4) Pentru imobilele care sunt locuite temporar (case de vacanta, etc) și nu sunt imobile de domiciliu sau reședință, obligația de a declara revine proprietarului, taxa lunara fiind calculată luându-se în considerare 1 singură persoană/lună. Declaraţia se depune pentru fiecare unitate locativă deţinută.

 (5) Declarațiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare se depun în 2 exemplare însoțite de copie după actul de identitate/de înființare, la Compartimentul Taxe și Impozite locale din cadrul Primăriei comunei Gurahonț, pe raza căreia persoanele fizice au domiciului/reședința/sediul, respectiv dețin proprietatea.

(6) Ca urmare a depunerii declarației, beneficiarii serviciului, conform art. 2,  vor primi de la Primarie decizie de impunere în care se va specifica valoarea taxei de salubrizare datorată pentru anul în curs. Valoarea taxei de salubrizare se va publica la sediul Primăriei, pe site-ul acesteia și/sau în mass-media locală. Regularizarea Taxei speciale de salubritate se va putea face semestrial, prin diferenta intre serviciile de salubritate efectiv prestate de către prestatorul de servicii și serviciile impuse. Serviciile de salubritate utilizate vor fi masurate prin aplicarea instrumentului economic „Plateste Pentru Cat Arunci” (PPCA), conform O.U.G nr 74/2018, art.17- (1), lit.e) prin aplicarea metodei de calcul greutate generată raportat la numărul de utilizatori casnici ai serviciului, respectiv prin raportarea la indicele de generare real rezultat pe raza unității administrativ-teritoriale în urma măsurătorilor cantităților generate.

(7) În cazul neprimirii deciziei de impunere până la finele primului trimestru, obligația de plată subzistă, utilizatorii casnici având obligația de a consulta site-ul/avizierul  primăriei pe raza căruia au domiciului/reședința/dețin proprietatea.

(8) Declarațiile pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare pot fi modificate, la cererea utilizatoilor serviciului de salubrizare, pe parcursul anului, prin depunerea unor declarații rectificative, întocmite conform Anexei 2.

(9) Declarațiile rectificative se depun în termen de 30 de zile de la data apariției oricărei modificări a datelor declarației inițiale, urmând ca modificarea taxei de salubrizare să se efectueze  în maxim  30 zile calendaristice de la data depunerii declarației rectificative.

ART. 4    

(1) În cazul nedepunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de     salubrizare, obligația de plată se va stabili din oficiu, pe baza informațiilor existente ( Registrul naţional de evidenţă a populaţiei,  registrul agricol, orice alte evidențe oficiale ale instituției, etc.)

(2)Stabilirea din oficiu a taxei speciale de salubrizare se face prin emiterea unor decizii de impunere emise  în condițiile  codului de procedura fiscala.


II.3. Modalitatea de calcul a taxei speciale de salubrizare

ART. 5    

Din Taxa specială de salubrizare se asigură finanțarea următoarelor activități, conform Regulamentului serviciului de salubrizare al comunei Gurahonț, aprobat prin ADI la nivelul județului Arad:

a)    Colectarea separată, transportul separat (inclusiv transferul) deșeurilor menajere (inclusiv a deșeurilor voluminoase şi a deşeurilor periculoase din deșeurile menajere cu respectarea principiilor prevăzute în OUG 74/2018, cu excepția celor cu regim special, în cadrul campaniilor de colectare);

b)    Sortarea deșeurilor menanajere colectate separat;

c)    Compostarea deșeurilor biodegradabile menajere colectate separat;

d)    Depozitarea controlată a deșeurilor menajere;

Pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare se vor respecta indicatorii de performanță ai serviciului public de salubrizare prevăzuți în Ordonanța de urgență nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, respectiv indicatorii de performanta prevazuti in contractele de delegare ale operatorilor de salubritate din fiecare Zona de delegare.

    Obligatia de a colecta si transfera Statiei de Transfer un procent de minim 13% din cantitatea totala de deseuri menajere generate pe raza UAT ului.

    Obligatia de a colecta si transfera catre Statia de Compostare un procent de minim 9% din cantitatea totala de deseuri menajere  generate pe raza UAT-urilor urbane.

    Obligatia de a valorifica minim 75% din cantitatea de deseuri reciclabile primite la Statia de Sortare, din care minim 50% din cantitatea primita si sortata sa fie deseuri din ambalaje, al caror cost sa faca obiectul  achitarii costurilor nete de colectare, transport si sortare de catre OTR-uri. (Organisme de Transfer de Responsabilitate).

Avand in vedere tintele mentionate, costul  unei tone de deșeuri colectate conform diagramei de mai jos  în zona urbana se va determina conform diagramei de mai jos:





 1 CT deșeu menajer    Reciclabil 13% din care reciclabil valorificat 50%

     (colectare+transfer+sortare+

         compostare)

    

 Adica:CT =78% x CZ+ 13% x CR+9% x CB

În care: CT – cost total al tonei de deseu menajer 

          CZ – costul tonei de deseu rezidual = cost colectare și transport deșeu rezidual care include: cost transfer+cost eliminare al tonei de fracție reziduale colectate separat 

      CR – costul tonei deseurilor reciclabile colectate separat = costul de colectare și transport al deșeurilor reciclabile care include: cost colectare și transport, cost transfer, cost sortare 

         CB – cost tonei de deseu  biodegradabil  =costul de colectare și transport al deșeurilor biodegradabile care include și costul de transfer și costul de compostare 

Pentru zonele care nu beneficiază de stație de compostare, respectiv colectare și transport separat al fracției biodegradabile, costul unei tone de deșeu colectat se prezintă astfel:



1 Ct deșeu menajer 

          (colectare+sortare)


Adica:

CT =87% x CZ+ 13% x CR

Unde:     CT – cost total al tonei de deseuri municipale colectate 

               CZ – costul tonei de deseu rezidual = cost colectare și transport care include și costul de transfer și costul de eliminare al tonei de fracție reziduala colectate separat, 

              CR – costul tonei deseurilor reciclabile colectate separat = costul de colectare și transport al deșeurilor reciclabile care include: cost colectare și transport, cost transfer, cost sortare 

Nota importanta: In cazul in care se vor modifica tintele de colectare separata ale SMIDS Arad, atunci formulele de calcul de mai sus se vor ajusta  in consecinta.

ART. 6    

Prin excepție de la prevederile art.5 de mai sus, pentru anul 2020 taxa specială de salubrizare se stabilește în cuantum fix prin raportare la aplicația de finanțare a proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”, indicii de inflație și cu luarea în considerare a cuantumului contribuției pentru economia circulară de 30 lei/to prevăzută de OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, republicată, cu  modificările și completările ulterioare.

ART. 7    

(1)    Tarifele fractiilor de deşeurilor colectate separat se calculeaza la sfarsitul fiecarui an calendaristic pentru anul urmator  si  se rectifica la instructiunile ADI-SIGD Arad, daca indicatorii de performanta (tinetele de colectare separata) variaza semnificativ intre doua calculatii,  pentru fiecare zonă de colectare din judeţul Arad astfel:

-    Pentru zona 3 Arad de către ADI-SIGD Arad, pe baza tarifelor (lei/tona + TVA) operatorului de colectare şi transport, tarife distincte pentru gestionarea deșeurilor reciclabile, biodegradabile și reziduale, Statia Complexa Ineu – Mocrea.

-    Pentru zona 4 Arad de către ADI-SIGD Arad, pe baza tarifelor (lei/tona + TVA) operatorului de colectare şi transport, tarife distincte pentru gestionarea deșeurilor reciclabile, biodegradabile și reziduale.

    La  stabilirea nivelului anual al tarifelor fractiilor de deseuri colectate separat se iau în calcul următoarele elemente:

a)    Datele colectate şi centralizate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SIGD Arad, pentru  fiecare din cele două zone, referitoare la cantităţile de deseuri provenite de la persoanele fizice;

b)    contribuția la economia circulară, numai pentru deşeurile destinate a fi eliminate prin depozitare rezultate din aplicarea indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contracte;.

c)    costurile tonei de deseu colectat separat, determinate pe baza indicatorilor de performanta ai SMIDS si pe baza tarifelor aprobate ale Operatorilor de salubritate

d)    facilitatile acordate privind taxa specială de salubrizare prevazute in codul fiscal.

(3) Tarifele  fractiilor de deseuri colectate separat (lei/tonă + TVA) sunt unitare la nivelul unei zone, atât pentru utilizatorii casnici cât şi pentru utilizatorii non-casnici .



ART. 8    

Taxa specială de salubrizare va fi stabilită anual pentru fiecare localitate din zona de colectare pe baza tarifelor de gestionare a deseurilor şi a datelor centralizate de către  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SIGD Arad, dupa cum urmează:

a)    pentru utilizatori casnici (lei/persoana /luna) – in sumă fixă pentru anul 2021;

b)    pentru  utilizatorii casnici (lei/persoana /luna) – in functie de indicatorii de generare ai deseurilor menajere pentru mediul urban si pentru mediul rural(kg/loc x zi) rezultați în fiecare unitate administrativ-teritorială din zona de operare începînd cu  anul 2022;

(5)    Calculul taxei speciale de salubrizare se va realiza de catre ADI-SIGD Arad in baza cantitatilor din rapoartele de monitorizare.



ART. 9    

(1)    Colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor provenite din gospodăriile populației, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară a locuințelor proprietate personală, colectarea deşeurilor de la evenimente speciale,  precum şi a deşeurilor voluminoase la cerere se va realiza în baza unui contract încheiat direct între operatorul de salubrizare și generatorii de deșeuri. 

2) Pentru aceste activități se va plăti un tarif de către generatorii de deșeuri aprobat de către autoritatea publică locală pe raza căruia se generează deşeurile, 

3) Colectarea și gestionarea deșeurilor abandonate pe domeniul public va fi suportată de către unitatea administrativ teritorială, din bugetul local. 

Operatorii licenţiaţi pentru desfăşurarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor, cu excepţia deşeurilor periculoase cu regim special, au obligaţia să colecteze deşeurile abandonate şi, în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale. După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administraţiei publice locale, cât şi sancţiunile contravenţionale.

4)Deseurile depuse langa recipientii de colectare de pe platformele publice vor fi colectate ca deseu rezidual .


ART. 10    

Taxa speciala de salubrizare se poate actualiza si aproba până la sfârșitul anului în curs pentru anul următor, conform legislației în vigoare, în funcție de următoarele criterii:

a)    Indicele de generare al UAT-ului si Indicele de inflație la servicii

b)    Creșterea costurilor la elementele componente ale taxei speciale (carburanți, taxa de depozitare, etc conform celorlalte elemente de calcul cuprinse in Regulament precum si reglementărilor legale în materie)

CAP.III - TERMENE ȘI MODALITĂȚI DE PLATĂ A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE


ART. 11    

(1) Taxa specială de salubrizare se datorează lunar cu termen de plată până în data de 15 al urmatoarei luni. 

a)    Cu titlu de excepție, utilizatorii casnici care au dobândit imobile după data depunerii Declarației -  datorează taxa specială de salubrizare începând cu data de întâi a lunii următoare lunii în care au dobândit/finalizat imobilul, 

b)    Taxa se calculează/datorează proporțional cu numărul lunilor rămase din anul în curs.

c)    Neplata taxei la termenele stabilite, respectiv întârzierea la plată, atrage după sine calculul și plata majorărilor de întârziere  prevazute de codul de procedura fiscala.

d)    Taxă specială de salubrizare plătită în plus se compensează sau se restituie, după caz, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii formulată în acest sens.

e)    Pentru recuperarea sumelor datorate cu titlu de taxă specială de salurbizare se aplică măsurile de urmărire și executare silită prevăzute de legislația specială în vigoare. 

f)    Taxa specială de salubrizare se încasează prin casieria serviciului impozite și taxe din cadrul primăriei sau direct în contul Primariei , sau prin alte modalitati stabilite de Consiliul local.


CAP. IV - FACILITĂȚI PRIVIND PLATA TAXEI SPECIALE DE         SALUBRIZARE

ART. 12    

(1) Consiliul local poate acorda scutiri sau reduceri la plata taxei speciale de salubrizare, conform prevederilor actelor normative, fiscale, în vigoare.

(2) Pot fi scutite de la plata taxei speciale de salubrizare următoarele categorii de persoane fizice prevazute de codul fiscal, respectiv:

a)    Veteranii de război;

b)    Persoanele fizice prevăzute la art.1 al Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modifcările și completările ulterioare, precum și alte legi;

c)    Alte categorii de persoane stabilite de Consiliul local in baza Codului fiscal, potrivit Hotărârii de aprobare a impozitelor și taxelor locale, cu mandatarea primarului comunei de a aproba cererile de scutire/reducere potrivit procedurii stabilite pentru impozitele și taxele locale. 

(1)    Cetatenilor care lipsesc din localitate cel puțin 90 de zile consecutive dintr-un an calendaristic și probează acest fapt cu documente justificative de tip viza de flotant, contracte de muncă în strainătate sau alte documente justificative, li se va recalcula taxa de salubrizare datorată, aplicandu-se o diminuare a acesteia  la valoarea de  2 lei/luna/imobil taxa speciala de disponibilitate a serviciului.

(2)    Facilitățile fiscale se acordă beneficiarilor acestora începând cu luna următoare lunii în care a fost depusă cererea împreună cu documentele justificative. 

(3)    În cazuri de deces/instrainare a imobilului, taxa de salubrizare va fi sistată începând cu data de întâi a lunii următoare. Sistarea plății/obligației de plată se face pe bază de cerere însoțită de documente justificative.

(4)    Categoriile beneficiarilor de facilități fiscale/scutiri de la plata taxei speciale de salubrizare se stabilește prin hotărârea consiliului local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


CAP.V-GESTIONAREA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR  AFERENTE     SERVICIULUI DE SALUBRIZARE



ART. 13    

(1)Compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care gestionează taxa specială stabilită pentru serviciile de salubrizare precizate anterior, are următoarele atribuții:

a)urmărește depunerea declarațiilor de la persoanele fizice și asigură înregistrarea acestora;

b)încasează lunar/ de la persoane fizice taxele speciale stabilite în temeiul Hotărârii Consiliului Local;

c)ține evidența sumelor datorate/încasate defalcat pe tipuri de beneficiari;

d) întocmește evidențe cu persoanele beneficiare de scutiri/facilități  de la plata taxei speciale de salubrizare;

e)asigură depunerea în contul special constituit pentru administrarea taxei de salubrizare a sumelor încasate în numerar la casierie;

f) ține evidența pe bază de documente justificative a sumelor plătite operatorilor de salubrizare;

g) operează în evidențele proprii, regularizarile, rectificarile si scutirile și reducerile prevăzute în actele normative/administrative, după caz;

h) colaborează cu ADI-SIGD Arad în vederea unei cât mai bune gestionari a sistemului de management integrat al deșeurilor;

(2) Plata contravalorii serviciilor de salubrizare se realizează direct către operatorii serviciilor de salubrizare, pe baza facturilor însoțite de detalierea cantitatilor/ serviciilor prestate, confirmate prin ștampila și semnătura reprezentantului ADI-SIGD Arad .

(3) În situația neacoperirii sumelor necesare plății contravalorii serviciilor prestate către operatorii de salubrizare, acestea vor vi achitate din bugetul local, iar sumelor vor fi recuperate din taxa de salubrizare încasată de la utilizatorii casnici.

(4) ADI-SIGD Arad va monitoriza  activitățile de colectare și transport a deșeurilor menajere pe fiecare unitate administrativ teritorială în parte. 

(5) Sumele obținute din taxa specială de salubrizare vor fi utilizate exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere, funcționare si dezvoltare a serviciului public de salubritate.

(6) Soldul la sfârșitul anului bugetar rămas neutilizat urmează a fi folosit în anul următor,cu  același destinație.


CAP.VI - SANCȚIUNI

ART. 14    

(1)  Declarațiile de impunere/ declarațiile rectificative depuse după expirarea termenelor stabilite, declarațiile incomplete și/sau neconforme cu datele reale se sancționează în condițiile legii.

(2) Neplata taxei la termenele stabilite atrage calculul şi plata majorărilor de întârziere, precum şi aplicarea măsurilor de executare silită prevăzute de legislația specială în vigoare.

(3) Neoconformarea la obligatia de a colecta selectiv deseurile municipale se sanctioneaza conforme Regulamentului de Salubrizare .


CAP.VII - DISPOZIȚII FINALE

ART. 15    

(1)    Taxa specială de salubrizare va fi actualizată anual prin Hotărâre a Consiliului Local, conform prevederilor legale.

(2)    Regulamentul intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.












ANEXE

ANEXA 1 – Declarația de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de proprietari de imobile persoane fizice (pentru locuinta proprie şi cele inchiriate altor persoane fizice) şi de chiriaşi în locuinţe proprietate de stat/UAT/persoane juridice

DECLARAŢIE DE IMPUNERE

în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici

în conformitate cu H.C.L nr. ____/_____


Subsemnatul(a) _____________________________având calitate de proprietar/chiriaş al locuinţei situată în localitatea …………………………. ,str. ___________________, nr.___,bl.___,sc.___, ap.____ , domiciliat(ă) în localitatea ______________________ , str.___________________ , nr.___,bl.___,sc.___,ap.___ , născut(ă) la data de __________________,  posesor al B.I seria ___ , nr.___________, C.N.P ________________________ , având locul de muncă la/pensionar _______________________________________________________________, declar pe proprie răspundere că unitatea locativă are în componenţă următorii membrii(locatari stabili, chiriaşi, flotanţi):

Numele şi prenumele    Calitatea (fiu, fiică, soț, soție)    Cod numeric personal    Categoria de scutire *)

            

            

            

            

            

            

Se vor  trece datele membrilor de familie/locatarilor, inclusiv cele ale persoanei care completează declaraţia de impunere (daca domiciliaza la adresa mentionata). Pentru locuintele închiriate persoanelor fizice se vor trece datele tuturor persoanelor care locuiesc la adresa menţionată.

Declaraţia se va completa şi în situaţia în care imobilul este declarat şi sediu de persoana juridică, dar este folosit în principal ca locuinţă.

Din care în categoriile de scutire se încadrează*), daca este cazul:În vederea susţinerii dreptului de scutire anexez în copie actele doveditoare.



Data________________             Semnătura________________

ANEXA 2 – Declarația rectificativa de impunere în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare datorată de proprietari de imobile (pentru locuinta proprie şi cele inchiriate altor persoane fizice) şi de chiriaşi în locuinţe proprierate de stat/UAT/persoane juridice


DECLARAŢIE RECTIFICATIVA DE IMPUNERE

în vederea stabilirii cuantumului taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici

în conformitate cu H.C.L nr. ____/_____


Subsemnatul(a) _____________________________având calitate de proprietar/chiriaş al locuinţei situată în localitatea …………………………. ,str. ___________________, nr.___,bl.___,sc.___, ap.____ , domiciliat(ă) în localitatea ______________________ , str.___________________ , nr.___,bl.___,sc.___,ap.___ , născut(ă) la data de __________________,  posesor al B.I seria ___ , nr.___________, C.N.P ________________________ , având locul de muncă la/pensionar _______________________________________________________________, declar pe proprie răspundere că unitatea locativă și-a schimbat componenţa de la un numar de ...... membri la un numar de ...... membrii, noua componență fiind urmatoarea

Numele şi prenumele    Calitatea (fiu, fiică, soț, soție)    Cod numeric personal    Categoria de scutire *)

            

            

            

            

            

            

Se vor  trece datele membrilor de familie/locatarilor, inclusiv cele ale persoanei care completează declaraţia de impunere (daca domiciliaza la adresa mentionata). Pentru locuintele închiriate persoanelor fizice se vor trece datele tuturor persoanelor care locuiesc la adresa menţionată.

Declaraţia se va completa şi în situaţia în care imobilul este declarat şi sediu de persoana juridică, dar este folosit în principal ca locuinţă.

Din care în categoriile de scutire se încadrează*), daca este cazul:


În vederea susţinerii dreptului de scutire anexez în copie actele doveditoare.