Art.1 - Se aprobă inițierea cofinanțării lucrărilor de înregistrare sistematică pentru imobile din intravilanul localităților comunei Gurahonț din bugetul local, prin contractarea multianuală de către unitatea administrativ-teritorială Comuna Gurahonț a serviciilor de cadastrare sistematică, în conformitate cu prevederile Legii cadastrului.
Art.2 - Se mandatează Primarul comunei să facă demersurile necesare pentru stabilirea cadrului general de finanțare a lucrărilor prin intermediul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru sectoarele cadastrale precizate la art.1, respectiv să stabilească în concret programul multianual de cadastrare sistematică precum și a sumelor necesare acoperirii cofinanțării, inclusiv, dacă se impune, atragerea și a altor surse de finanțare, precum și semnarea contractelor de prestări servicii de cadastrare.
Art.3 - Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de Primar împreună cu aparatul de specialitate al Primarului.
Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică cu Instituția Prefectului - Județul Arad pentru verificare legalitate.