Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 115 / 22.10.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea unui plan de măsuri pentru diminuarea populației de câini fără stăpân din Comuna Gurahonț

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Gurahonț

Comuna Gurahonț

Proiect de hotărâre

Nr. 115 din 22.10.2025

privind aprobarea unui plan de măsuri pentru diminuarea populației de câini fără stăpân din Comuna Gurahonț

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- referatul de aprobare elaborat de primar, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.7927/22.10.2025 cu privire la necesitatea desfășurării unei campanii de identificare, microcipare și sterilizare a cânilor din comună, în vederea eliminării situațiilor de abandon a câinilor pe domeniul public al comunei, prin aprobarea unul plan de măsuri coroborat cu alocarea de la bugetul local a unor sume necesare acestor operațiuni pentru persoanele care dețin câini și nu au posibilități financiare de plată;

- raportul nr.7928/22.10.2025 a compartimentului  de specialitate la proiectul de hotărâre;

- avizul comisiilor de specialitate pentru proiectul de hotărâre iniţiat de primar;

- prevederile bugetului local pe anul 2025 al comunei Gurahonț,  aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr.33/26.03.2025, cu rectificările și modificările ulterioare;

-   prevederile art.20 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată;

- prevederile ar.2 alin(3), art.21 din OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.129 alin.(2) lit.c), alin.(7) lit.r) şi alin.14 din OUG nr.57/2019 - Codul Administrativ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gurahonț

adoptă prezenta hotărâre.

        Art.1.(1)- Se aprobă un plan de măsuri pentru reducerea populației de câinii fără stăpân din comuna Gurahonț.

               (2)- Ca primă etapă pilot a planului se va implementa microciparea câinilor cu sau fără stăpân în aplicarea Hotărârii Consiliului local nr.47/30.04.2025 și sterilizarea celor fără stăpân identificați pe domeniul public al comunei, precum și a celor ce provin din familii nevoiașe.  

     Art.2.(1)- Sumele necesare pentru sterilizarea câinilor vor fi suportate din bugetul local al comunei Gurahonț pe anul 2025, cap. 70.20-gospodărie comunală, prin alocarea la rectificarea bugetară a sumei de 7000 de lei cu această destinație.

                  (2)- În funcție de rezultatele obținute în faza pilot a programului, anual din bugetul local, se vor aloca sume pentru implementarea și dezvoltarea acestui program. 

        Art.3.- Pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri, respectiv  de planificare a operațiunilor de identificare și de înregistrare a câinilor cu/fără stăpân ce aparțin rasei comune sau a metișilor acestora aflați pe raza comunei, se mandatează Primar comunei care va încheia protocoale/contracte cu medici veterinari de liberă practică de pe raza comunei, organizați în condițiile legii, ce vor prevedea asigurarea de către aceștia a serviciilor medical-veterinare necesare punerii în aplicare a prezentei hotărâri sau, după caz,  cu serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân sau alte persoane juridice care pot presta activităţi în domeniul protecţiei animalelor ori asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, potrivit statutului. 

        Art.4.- Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către primar împreună cu serviciul administrativ și financiar al Primăriei.

        Art.5.- Prezenta hotărâre se comunică pentru verificare legalitate cu Instituţia Prefectului-Judeţul Arad.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GURAHONȚ

Flavius-Beniamin MOȚ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ

Cantemir-Marius DARĂU

Rezultate voturi