Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 16 / 23.02.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind inițierea procedurilor de închiriere a pășunii comunale disponibile în anul 2026 prin atribuire directă și măsuri de aplicare

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Gurahonț

Comuna Gurahonț

Proiect de hotărâre

Nr. 16 din 23.02.2026

privind inițierea procedurilor de închiriere a pășunii comunale disponibile în anul 2026 prin atribuire directă și măsuri de aplicare

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

-  referatul de aprobare elaborat de primarului comunei nr.1169/23.02.2026, în calitatea sa de iniţiator privind punerea în aplicare a procedurilor de închiriere a pășunilor aflate în proprietatea comunei în vederea satisfacerii cererilor crescătorilor de animale din comună, precum și pentru creșterea veniturilor bugetului local, în condițiile în care punerea în aplicare a amenajamentelor pastorale s-a amânat prin lege de la 01.01.2028;

- raportul compartimentului de specialitate nr.1170/23.02.2026  cu privire la iniţierea proiectului de hotărâre;

-  prevederile Hotărârii Consiliului local al comunei Gurahonț nr.24/28.02.2024 privind iniţierea procedurii de închiriere a păşunilor aflate în proprietatea Comunei Gurahonț;

-  prevederile Hotărârii Consiliului local al comunei Gurahonț nr.42/30.04.2025 privind aprobarea Regulamentului de închiriere a pășunii comunale prin atribuire directă și măsuri de aplicare;

-  avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului local al comunei Gurahonț;

-  prevederile art.9 alin.(2),  alin.(3) și alin.(4) din O.U.G. nr.34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare;

-  prevederile art.16 din Legea nr. 32/2019 a zootehniei, cu modificările si completările ulterioare;

- prevederile Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin HG nr.1064/2013, cu modificările și completările ulterioare;

-  prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.544/2013 privind metodologia de calcul a incarcaturii optime de animale pe hectar de pajiste;

-  prevederile art.23 alin.(1) lit.c din Legea nr.407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic;

-  prevederile art.1777-1823 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil;

-  prevederile art.108, art.129 alin.(2) lit.c raportat la alin.(6) lit.b, art.332-348 și art.362 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gurahonț

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.- Se aprobă iniţierea procedurii de închiriere a suprafeței de pășune proprietatea privată a Comunei Gurahonț aflată în administrarea Consiliului local al comunei Gurahonț, rămasă liberă de contract de pășunat în aplicarea Hotărârilor nr.24/28.02.2024 și nr.42/30.04.2025, identificată pe baza proiectului de amenajament pastoral conform anexei de la prezenta hotărâre, în suprafață totală de 85,61 ha. 

Art.2.(1) -Se mențin pentru anul 2026 procedurile stabilite de Consiliul local prin Hotărârea nr.24/28.02.2024 privind iniţierea procedurii de închiriere a păşunilor aflate în proprietatea Comunei Gurahonț și prin Hotărârea nr.42/30.04.2025 privind aprobarea Regulamentului de închiriere a pășunii comunale prin atribuire directă și măsuri de aplicare, cu mandatarea Primarul comunei în actualizarea calendarului procedurii și a documentelor de închiriere a pășunii precizate la art.1, precum și pentru solicitarea actualizării evaluării prețului de închiriere. 

          (2) - În urma depunerii cererilor  de către crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE şi/sau în SIIE, membrii ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei la termenele stabilite de către Primar, coroborat cu realizarea raportului de evaluare a prețului, se va supune spre aprobarea Consiliului local modificarea după caz a capacității de pășunat stabilite anterior pentru anul 2025 precum și a prețului de închiriere anual per hectar la noile contracte, astfel încât să fie satisfăcute toate cererile depuse. În măsura în care procedura de atribuire a pășunii se va finaliza înainte de actualizarea raportului de expertiză se aprobă încheierea contractelor la prețul actualizat cu inflația din anul 2025 stabilit anterior de Consiliul local, urmând ca după aprobarea raportului de evaluare să fie actualizată și valoarea chiriei.

Art.3.- Se împuternicește Primarul comunei Gurahonț în desfășurarea procedurii de închiriere a pășunii și de semnare a contractele de închiriere în condițiile prezentei hotărâri.

Art.4.- Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către primar împreună cu aparatul de specialitate al Primarului şi se comunică cu Instituţia Prefectului – Judeţul Arad.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GURAHONȚ

Flavius-Beniamin MOȚ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ

Cantemir-Marius DARĂU

Rezultate voturi