Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 43 / 19.05.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind participarea la activitatea de decolmatare albii văi de pe teritoriul Comunei Gurahonț

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Gurahonț

Comuna Gurahonț

Proiect de hotărâre

Nr. 43 din 19.05.2026

privind participarea la activitatea de decolmatare albii văi de pe teritoriul Comunei Gurahonț

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- referatul de aprobare elaborat de primarului comunei, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr._3714/19.05.2026, cu privire la continuarea unor măsuri pentru aplicarea OG nr.21/2002 ca urmare a obligaţiilor legale ce revin autorităţilor publice locale cu privire la acţiunile ce trebuiesc întreprinse în anul 2026 existând oportunitatea cofinanţării unei lucrări de interes public local pentru prevenirea unor fenomene de inundaţii ale localităţilor Honțișor, Zimbru, Gurahonț, pe baza modelului cadru aprobat pentru anul 2025 pentru asemenea lucrări și pentru valea Sighișoara;

- raportul nr.3715/19.05.2026  al compartimentelor de specialitate cu privire la măsurile propuse pentru decolmatarea văiilor din Comuna Gurahonț;

- prevederile Programului de activităţi edilitar-gospodăreşti pentru anul 2026 pe raza comunei Gurahonţ aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr.11/27.02.2026;

- prevederile Planului de analiză şi acoperire a riscurilor al comunei Gurahonţ actualizat pentru anul 2026 prin Hotărârea Consiliului local nr.13/27.02.2026;

- prevederile bugetului local al comunei Gurahonţ pe anul 2026 aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr.32/11.05.2026;

- prevederile Hotărârii Consiliului local nr.41/26.03.2025 privind participarea la activitatea de decolmatare a albiilor văilor Musteștiului, Honțișorului, Zimbrului de pe teritoriul Comunei Gurahonț;

-   prevederile art.8 alin.1 lit.k din OG nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor;

- prevederile art.48, art.67 din Legea apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- prevederile art.35 alin.(1) din Legea nr.273/2006 a finanţelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

          - prevederile art.92, art.129 alin.(2) lit.e), alin.(9) lit a) şi alin.(14), art.200, art.243 din Codul Administrativ, aprobat prin OUG nr.57/2019; 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gurahonț

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.(1)-Se aprobă participarea la lucrările de decolmatare și a cursului văii Sighișoara de pe raza UAT Comuna Gurahonț, ce se vor executa de Administraţia Bazinală Crişuri Oradea a Administraţiei Naţionale “Apele Române”, prin asigurarea de la bugetul local a costului cantităţii de motorină necesară utilajelor, în continuarea lucrărilor aprobate anterior prin Hotărârea Consiliului local nr.41/26.03.2025.

       (2)- Se aprobă cantitatea estimată  de până la 1000 de litrii de motorină pentru anul 2026 necesară decolmatării.

      (3)-Se mandatează primar comunei în derularea procedurii de colaborare pentru realizarea lucrărilor de decolmatare, prin semnarea protocolului de colaborare potrivit modelului-cadru aprobat anterior, prin Hotărârea Consiliului local al comunei Gurahonț nr.41/26.03.2025, adaptat la  însuşirea cheltuielilor aprobate de consiliu local prin prezenta hotărâre.

Art.2.- În măsura în care lucrările estimate pentru decolmatare nu se finalizează în anul 2026 se menține acordul de parteneriat și pentru anul 2027 urmând ca să fie realocată cantitatea de motorină necesară finalizării acestora în anul 2027 pe baza estimărilor făcute de partener-executant ABA Crișuri Oradea.

Art.3.-Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de primar şi serviciul administrativ şi financiar al Primăriei  şi se comunică cu Administraţia Bazinală Crişuri Oradea.

Art.4.-Prezenta hotărâre se comunică de secretarul general al comunei cu Instituţia Prefectului- judeţul Arad pentru controlul legalităţii.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GURAHONȚ

Flavius-Beniamin MOȚ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ

Cantemir-Marius DARĂU

Rezultate voturi