Consiliul local al comunei Gurahonţ, întrunit în şedinţă ordinară din data de 29.04.2022,
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- referatul de aprobare elaborat de viceprimar, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.2936/ 28.04.2022 cu privire la necesitatea luării urgente de măsuri pentru punerea în valoare a materialului lemnos din pășunea împădurită, ce necesită în acest caz clasificarea ca pădure prin amenajament silvic, cu propunerea de delimitare a suprafeței ce se pretează la această categorie pe baza identificării făcute de firmă de specialitate;
- raport compartiment de specialitate nr.2937/ 28.04.2022 cu privire la proiectul de hotărâre;
- avizul comisiei de specialitate pentru proiectul de hotărâre iniţiat de primar;
- prevederile Hotărârii Consiliului local nr.29/11.05.2016 cu privire la paza pășunii comunale împădurite de R.N.P. - Direcţia Silvică Arad prin Ocoalele Silvice Gurahonţ şi Sebiş;
- prevederile art.1 alin.(3), lit.a) din OUG nr.34/2013, privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.2 alin.(2) lit.d, art.7 alin.(2) din Codul Silvic, aprobat prin Legea nr.46/2008, cu modificările și completările ulterioare;
-prevederile art.129 alin.(2) lit.c), alin.(7) lit.r) şi alin.14 din OUG nr.57/2019 - Codul Administrativ;
În temeiul prevederilor art.139 alin.(1) şi alin.(3) lit.g) coroborat cu art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GURAHONȚ
adoptă prezenta hotărâre:
Art.1.(1)-Consiliul local al comunei Gurahonț își exprimă acordul pentru ca suprafața de 623 ha din pășunea comunală împădurită, identificată ca fiind cu o consistență de peste 0,4 să intre în fondul forestier național, ca proprietate privată a unității administrativ-teritoriale Comuna Gurahonț, pentru care se va întocmi amenajament silvic, în vederea posibilității punerii în valoare de masă lemnoasă pentru populația comunei.
(2)-Suprafața de pășune precizată la alineatul (1) se va delimita de restul pășunii comunale, respectiv de proprietățile agricole sau forestiere vecine și se va rectifica în funcție de măsurătorile topografice ce vor însoți amenajamentul silvic care se va întocmi pentru aceste suprafețe.
Art.2.–Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de primar împreună cu aparatul de specialitate al primarului, respectiv prin întocmirea documentațiilor de specialitate necesare prin firme autorizate.
Art.3.–Prezenta hotărâre se comunică Instituţia Prefectului – Judeţul Arad pentru efectuarea controlului de legalitate.