Consiliul local al comunei Gura Râului, întrunit de îndată în şedinţă publică extraordinară, la data de 05 ianuarie 2024,
Având în vedere referatul de aprobare nr. 87/1/04.01.2023 al inițiatorului proiectului și raportul de specialitate nr. 87/2/05.01.2023 întocmit de inspectorul din compartimentul financiar din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Gura Râului privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului secțiunii de dezvoltare din excedentul bugetului local al comunei Gura Râului;
Văzând avizul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget-finanțe, administrarea domeniului public și privat, agricultură, gospodărire comunală, protecția mediului, servicii și comerț, comisiei pentru învățământ, sănătate, cultură, protecția socială, activități sportive și de agrement și comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii, a liniștii publice și a drepturilor cetățenilor;
În conformitate cu prevederile art.58, alin. (1), lit. „b”, din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.82/1991, Legea contabilităţii republicată, cu modificările și completările ulteriare,
În temeiul prevederilor art.129, alin.1, alin.2 lit.b, alin.4 lit.a, art.139 alin.1,art.196 alin.1 lit.a, art.197, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al Comunei Gura Râului adoptă următoarea hotărâre:
Art.1 Se aprobă acoperirea definitive din excedentul bugetului local al comunei Gura Râului la data de 30.12.2023 a deficitului secțiunii de dezvoltare în sumă de 280.940,10 lei.
Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se desemnează primarul şi compartimentul financiar – contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gura Râului.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată în termen legal prin grija secretarului comunei Gura Râului către Institutia Prefectului Judetului Sibiu, către persoanele interesate și va fi făcută publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local.