Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 90 / 22.10.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Regulamentului-cadru privind achiziția de bunuri imobile în domeniul public sau privat al comunei Gura Râului

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Sibiu

Consiliul Local al comunei Gura Râului

Comuna Gura Râului

Proiect de hotărâre

Nr. 90 din 22.10.2025

privind aprobarea Regulamentului-cadru privind achiziția de bunuri imobile în domeniul public sau privat al comunei Gura Râului

       

Consiliul local al comunei Gura Râului, întrunit în şedinţă publică ordinară,  la data de 28 octombrie 2025;

Având în vedere referatul de aprobare nr. 9492/1/22.10.2025 al inițiatorului proiectului și raportul de specialitate nr. 9492/2/22.10.2025 întocmit de secretarul general al comunei Gura Râului privind aprobarea Regulamentului-cadru privind achiziția de bunuri imobile în domeniul public sau privat al comunei Gura Râului;  

Văzând avizul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget-finanțe, administrarea domeniului public și privat, agricultură, gospodărire comunală, protecția mediului, servicii și comerț și comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii, a liniștii publice și a drepturilor cetățenilor;

Având în vedere:

Necesitatea stabilirii unei proceduri clare și unitare privind achiziția de bunuri imobile în domeniul public sau privat al comunei, în vederea realizării investițiilor de interes local;

Faptul că administrarea domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale se realizează conform legii de către Consiliul Local, iar achiziția de imobile constituie un instrument necesar pentru dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor publice locale;

În conformitate cu prevederile:

- art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2), și art. 136 din Constituția României;

- art. 3 și art. 4 din Carta Europeană a Autonomiei Locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

- art. 551–554, art. 557, art. 559, art. 863 lit. a) și d), art. 859 alin. (2), art. 1241 și art. 1650 alin. (1) din Codul civil, republicat;

- Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică;

- Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

- art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b) și alin. (14), art. 139 alin. (1) și (3), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 243 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) litera ”c”, art. 139 alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, republicat cu modificarile si completarile ulterioare;;


Consiliul Local al Comunei Gura Râului adoptă următoarea hotărâre:

 

Art.1 Se aprobă Regulamentul privind achiziția de bunuri imobile în domeniul public sau privat al Comunei Gura Râului, prevăzut în Anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Regulamentul se aplică tuturor achizițiilor de bunuri imobile (terenuri și/sau construcții) realizate de UAT Comuna Gura Râului, indiferent de destinația ulterioară a acestora.

Art.3 În vederea desfășurării procedurii de negociere a prețului de achiziție, se constituie Comisia de negociere, formată din 3 consilieri locali, desemnați prin hotărâre a Consiliului Local la propunerea primarului, în următoarea componentă:

- domnul Vasile Lepindea  - președinte,

- domnul Sasu Costel - membru

- domnul Conțiu Vasile - membru

Art.4 Primarul Comunei Gura Râului, prin compartimentele de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.5 Prezenta hotărâre va fi comunicată în termen legal prin grija secretarului general al comunei Gura Raului către Institutiei Prefectului Judetului Sibiu și va fi făcută publică prin publicare în Monitorul Oficial Local.

            

 


INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GURA RÂULUI

Ioan-Toma ZAV

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURA RÂULUI

Anca-Maria VITAN

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi