Având în vedere :
- proiectul de hotărâre cu nr.3/22.01.2020 privind aprobarea valorificării masei lemnoase în volum de 234 mc,din fondul forestier proprietatea publică a comunei Gurasada şi a preţului de pornire la licitaţie/negociere pentru masă lemnoasă pe picior, prin licitaţie publică organizată de administratorul fondului forestier, iniţiat de domnul ing. Nan Silviu primarul comunei;
- referatul de aprobare a primarului comunei Gurasada,cu nr.17/41 din 22.01.2020 , la proiectul de hotărâre privind aprobarea valorificării masei lemnoase în volum de 234 mc,din fondul forestier proprietatea publică a comunei Gurasada şi a preţului de pornire la licitaţie/negociere pentru masă lemnoasă pe picior, prin licitaţie publică organizată de administratorul fondului forestier;
- referatul compartimentului de specialitate cu nr. 19/41 din 22.01.2020, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Gurasada;
- raportul de avizare favorabil al comisiei de specialitate pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget,finanţe, administrarea domeniului public şi privat, urbanism şi realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, servicii publice şi comerţ cu nr.25/41 din 28.01.2020;
- prevederile art.19 şi 59 din Legea nr.48/2008 Codul Silvic, republicată cu modificările si completările ulterioare;
- prevederile art.1, lit.”q” şi lit.”r”, art.4 alin.(1) art.6 alin.(1), art.13 şi art.20, alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr.715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică;
- prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale,cu modificările şi completările ulterioare;
- dispoziţiile Legii nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată cu modificările si completările ulterioare;
Ţinând cont de adresa nr.405/22.01.2020 a R.N.P. ROMSILVA –Direcţia Silvică Hunedoara Ocolul Silvic Ilia , însoțită de Actele de punere în valoare cu nr.7314/2020 și 6761/2020, prin care se solicită potrivit regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică aprobat prin HG. nr. 715/2017,aprobarea preţului de referinţă,volumul de masă lemnoasă,modul de valorificare a masei lemnoase,tipul de licitaţie, preţului de pornire la licitaţie/negociere exprimat în lei/mc volum brut fără TVA , prevederi care se aprobă prin hotărâre a consiliului local al UAT.
În temeiul prevederilor art. 129 alin.1 și alin.(14), art 139 alin.(1) și art.196 alin.1 lit.”a”, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare.
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1-Aprobă valorificareai masei lemnoase în volum de 234 mc, aferentă anului 2019 din fondul forestier proprietatea publică a comunei Gurasada, conform contractului de administrare încheiat cu Direcţia Silvică Hunedoara şi a legislaţiei în domeniu.
Art.2.-Aprobă valorificarea masei lemnoase în volum de 234 mc, provenită din fondul forestier proprietate publică a UAT Gurasada ca „masă lemnoasă pe picior”.
Art.3.-Aprobă preţurile de referinţă pentru anul de producţie 2019, conform Deciziei nr.566/2018 a Directorului General al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
Art.4.-Aprobă preţului de pornire la licitaţie/negociere a masei lemnoase din partida 7314 PR CO în volum de 149 mc și partida 6761 SR în volum de 85 mc (Acte de punere în valoare) U.P. Primăria Gurasada, u.a 11C și u.a 31 la valoarea de 50 lei/mc .
Art.5.-Aprobă valorificarea masei lemnoase pe picior prin licitaţie publică, cu preselecţie, de tipul - licitaţie în plic închis.
Art.6.-Pe data adoptării prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea nr.37/2019 privind aprobarea valorificării masei lemnoase în volum de 147 mc,din fondul forestier proprietatea publică a comunei Gurasada şi a preţului de pornire la licitaţie/negociere pentru masă lemnoasă pe picior, prin licitaţie publică organizată de administratorul fondului forestier,adoptată de Consiliul local al comunei Gurasada în data de 28.11.2019.
Art.7.-Prezenta hotărâre poate fi atacată, conform procedurii si termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrative, cu modificările si completările ulterioare.
Art.8-Prezenta Hotărâre se comunic la Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara, domnului Primar Nan Silviu, Direcţiei Silvice Hunedoara Ocolului Silvic Ilia, compartimentului contabilitate, financiar, impozite și taxe din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gurasada si se afişează la afişierul Primăriei comunei Gurasada și se publică pe pagina de internet a instituției, la adresa: www.comunagurasada.ro.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Daniel-Viorel MARIȘ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURASADA,
Samuil BISTRIAN