Nr. 29 / 25.07.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind acordarea ”Diplomei de fidelitate” familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul depunerii cererii și care locuiesc și au domiciliul în UAT Gurasada de cel puțin un an

Inițiator proiect

Silviu NAN

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

26 Iulie 2022

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al comunei Gurasada

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 29 din 25.07.2022

privind acordarea ”Diplomei de fidelitate” familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul depunerii cererii și care locuiesc și au domiciliul în UAT Gurasada de cel puțin un an

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.20 alin.1.lit.”h” și anexa nr.2 cap. II, pct.10  din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
  2. prevederile Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile Legii nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  4. prevederile Legii nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată   cu modificările si completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. proiectul de hotărâre cu nr.28/15.07.2022, privind acordarea ”Diplomei de fidelitate” familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul depunerii cererii și  care locuiesc și au domiciliul în UAT Gurasada de cel puțin un an, iniţiat de d-l ing. Silviu Nan primarul comunei;
  2. referatul de aprobare  cu nr.154/41 din 15.07.2022 a primarului comunei Gurasada, prin care se propune acordarea ”Diplomei de fidelitate” familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul depunerii cererii și  care locuiesc și au domiciliul în UAT Gurasada de cel puțin un an;
  3. referatul  compartimentului de specialitate cu  nr.167/41  din 18.07.2022, din cadrul aparatului  de specialitate  al Primarului comunei  Gurasada;
  4. raportul de avizare favorabil al Comisiei pentru probleme de dezvoltare economică - socială, buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat, urbanism şi realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, servicii publice   şi comerţ, cu nr.153  /41 din 22.07.2022;

Luând act de:

  1. prevederile  art. 129 alin. (2) lit. ”b” coroborat cu   alin.(4), lit.”a”, alin. (7) lit.”b”, precum și art.196 alin. 1 lit. ”a”, art. 197 alin. (1)-(2), alin. (4)-(5), art. 198 alin. (1)-(2), art. 243 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gurasada

întrunit în a 17-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

          Art.1.-(1)-Aprobă acordarea ”Diplomei de fidelitate” familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul depunerii cererii și care locuiesc și au domiciliul în UAT Gurasada de cel puțin un an.

            (2)-Prin ”familie” în sensul prezentei hotărâri, se înțelege soțul și soția aflați în viață, la data depunerii cererii și care au o căsnicie neîntreruptă timp de 50 de ani, în anul depunerii cererii.

      Art.2.-Pentru a beneficia de prevederile prezentei hotărâri, familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, vor depune o cerere la Primăria comunei Gurasada însoțită de  certificatul de căsătorie original și copie și actele de identitate original și copie.

            Art.3.-Aprobă de la bugetul local, cap.51.02.”Autorități publice și acțiuni externe” titlul 20 ”Bunuri și servicii”, alocarea  sumei de 750  lei pentru fiecare familie  care îndeplinește condițiile prevăzute la art.1 și 2.

         Art.4.-Fondurile necesare aplicării prevederilor art.3 vor fi alocate din bugetul local al comunei Gurasada.

             Art.5.-Diploma de fidelitate și premiul alocat de la bugetul local pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, se acordă o singură dată familiilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta hotărâre.

            Art.6.- Înmânarea ”Diplomei de Fidelitate” și suma de 750 lei alocată fiecărei familii care împlinește 50 de ai de căsătorie în anul 2022,   se va face de către Primarul comunei Gurasada într-un cadru festiv, cu ocazia organizării activităților cultural artistice  ”Zilele comunei Gurasada”, Ediţia a XX-a, din 31 iulie  2022.

         Art.7.-Prezenta   hotărâre  poate  fi   atacată, conform  procedurii  si termenelor   prevăzute de  Legea  nr. 554/2004   a  Contenciosului  administrative,  cu   modificările  si  completările   ulterioare.

           Art.8.- Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului către:  Prefectul judeţului  Hunedoara, primarului  comunei Gurasada, compartimentului contabilitate, financiar, impozite și taxe   din cadrul aparatului de specialitate al primarului, se afişează la sediul Primăriei comunei Gurasada și  se publică  pe pagina de internet a instituției, la adresa: la adresa: www.comunagurasada.ro, monitorul oficial local.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ovidiu-Călin NICULA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURASADA,

Samuil BISTRIAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 29 / 25.07.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 9
2 Numărul consilierilor locali în funcție 9
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 29 / 25.07.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 25.07.2022
2 Comunicarea către primar 26.07.2022
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 05.08.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 29.07.2022
5 Aducerea la cunoștință publică 03.10.2022
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 26.07.2022