Art.1.- Organizează un număr de 3 comisii de specialitate ale Consiliului local în principalele domenii, după cum urmează:
- Comisia de specialitate pentru probleme de dezvoltare economico-socială , buget finanţe,administrarea domeniului public şi privat ,urbanism şi realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, servicii publice şi comerţ, compusă din 3 membrii;
- Comisia pentru învăţământ,sănătate,cultură,protecţie socială,activităţi sportive şi de agrement, compusă din 3 membri;
- Comisia pentru administraţie publică locală,juridică,apărarea ordinii şi liniştii publice ,a drepturilor cetăţenilor, compusă din 3 membrii;
Art.2.- Alege membrii comisiilor de specialitate ale consiliului local, în urma propunerilor făcute de grupurile de consilieri, potrivit anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.- Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurilor și termenelor prevăzute de Legea 554/2004 a contencuiosului administrativ,cu modificările și completările ulterioare.
Art.4.- Prezenta Hotărâre se comunică: Prefectului Judeţului Hunedoara, secretarului general al comunei, comisiilor de specialitate ale consiliului local, se aduce la cunoştinţa cetăţenilor comunei prin afişare la sediul Consiliului local al comunei Gurasada și se publică pe pagina de internet a instituției, la adresa: www.comunagurasada.ro monitorul oficial local .
Anexa la Hotărârea nr. __34 2020
COMPONENŢA
comisiilor de specialitate ale consiliului local
I. Comisia de specialitate pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat, urbanism şi realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, servicii publice şi comerţ;
- Mariș Daniel-Viorel
- Andrica Doinel
- Crăciun Andrei-Lucian
II. Comisia de specialitate pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
- Dehelean Diana
- Coste Petrișor
- Nicula Ovidiu-Călin
III. Comisia de specialitate pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
- Naghi Ioan
- Burza Mircea
- Firoanda Ionel-Marinel