STRATEGIA DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE ACORDATE LA NIVELUL COMUNEI GURASADA, JUDEŢUL HUNRDFOARA,
PENTRU PERIOADA 2025 -2034
Capitolul 1:
CONSIDERAŢII GENERALE
- Rolul serviciilor sociale:
Ca urmare a modificărilor intervenite în nevoile sociale ale populaţiei comunei Gurasada, în comportamentul general al locuitorilor şi în legislaţia naţională în domeniul asistenţei sociale, se impune elaborarea unei strategii de dezvoltare a serviciilor sociale acordate la nivelul comunei Gurasada, pentru perioada 2025 -2034 şi a unui Plan de masuri elaborat în conformitate cu aceasta.
Obiectivul general al prezentei strategii îl reprezintă diversificarea şi dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială prin asigurarea aplicării politicilor sociale din domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor varsnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi în vederea asigurării de servicii sociale de calitate care să aibă o abordare integrată a nevoilor, în relaţie cu situaţia economică, starea de sănătate, nivelul de educaţie şi mediul social de viaţă al beneficiarilor.
Prezenta strategie se focalizează pe protejarea, apărarea şi garantarea tuturor drepturilor omului şi copilului aşa cum sunt menţionate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, in contextul ansamblului drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin implementarea ei se va asigura creşterea calităţii vieţii copiilor şi persoanelor aflate în situaţii de risc, urmărindu-se ca toate serviciile să respecte standardele minime naţionale prevăzute prin reglementări legale, care pot fi verificate in mod periodic într-un sistem competent, coerent şi unitar.
Strategia subliniază rolul primordial al familiei în creşterea, îngrijirea şi educarea copilului, în asistenţa persoanei cu handicap, a persoanei vârstnice sau a oricărei alte persoane aflată în situaţie de risc de excludere socială şi faptul că eforturile societăţii trebuie îndreptate în direcţia întăririi şi susţinerii familiei în asumarea responsabilităţilor. Totodată, se recunoaşte faptul că responsabilizarea familiei în spiritul noului pachet legislativ în domeniul asistenţei sociale nu se poate realiza fără o abordare sistematică a problemelor cu care se confruntă copiii şi familiile acestora.
Compartimentul de Asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gurasada organizează şi acorda serviciile sociale ce-i revin în sfera de atribuţii şi competenţe, planifică dezvoltarea acestora, în funcţie de nevoile identificate ale persoanelor din comunitate, de priorităţile asumate, de resursele disponibile şi cu respectarea celui mai eficient raport cost/beneficiu.
Strategia prezentă stabileşte cadrul general al direcţiilor de acţiune pentru crearea unui sistem real şi eficient de servicii sociale, în interiorul căreia planurile de acţiune locale şi strategiile proprii ale furnizărilor de servicii sociale se vor dezvolta coordonat şi integrat.
- Furnizarea serviciilor sociale
Sistemul Național de servicii sociale este reglementat prin Legea asistenței sociale nr.292/2011. Acest cadru legal defineşte serviciile sociale ca fiind activitatea sau ansamblul de activități realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și a celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii si combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale si creşterea calităţii vieţii.
Serviciile sociale sunt servicii de interes general și se organizează în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul activităţii\activităţilor derulate și de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiar. Ele au caracter proactiv si presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei în relaţie cu situaţia socioeconomică, starea de sănătate, nivelul de educaţie și mediul social de viaţă al acesteia.
Pentru realizarea unor acţiuni sociale, coerente, unitare și eficiente în beneficiul persoanei, serviciile sociale se pot organiza și acordă în sistemul integrat cu serviciile de ocupare, de sănătate, de educaţie, precum și cu alte servicii sociale de interes social, după caz. Serviciile sociale se plasează într-o perspectivă dinamică, deoarece au vocaţia de lărgire permanentă a câmpului lor de intervenţie. Datorită complexităţii lor, serviciile sociale aparţin domeniului larg al protecţiei sociale.
CAPITOLUL 2:
CONTEXTUL CONSOLIDĂRII IDENTITĂŢII
În ultimii ani, factorii responsabili cu configurarea sistemului de protecţie socială la nivel naţional au recunoscut tot mai mult necesitatea regândirii sistemului naţional de asistenţă socială, cu mutarea accentului de pe acordarea măsurilor financiare pe dezvoltarea şi diversificarea gamei de servicii sociale astfel încât să acopere cea mai mare parte a categoriilor de persoane defavorizate.
Caracteristici teritoriale ale cumunei Gurasada:
Comuna Gurasada se află în partea de nord-vest a judeţului Hunedoara, la poalele munților Apuseni în apropiere de depresiunea Zamului. Principalele drumuri care traversează teritoriul administrativ al comunei de la est la vest sunt autostrada A1 și DN7.Comuna se învecinează la nord şi nord-est cu comuna Vorța, la est cu comuna Ilia, la sud cu comuna Dobra, la vest cu comuna Burjuc iar la Nord cu comuna Zam. Vatră străveche de civilizație, localitatea Gurasada a fost atestată documentar în anul 1292 cand se apare sub denumirea de Zad. Satele aparţinătoare comunei sunt: Gurasada, Boiu de Jos - Boiu de Sus - Cărmăzănești - Câmpuri de Sus - Câmpuri-Surduc - Dănulești - Gothatea - Runcșor - Ulieș - Vica.
Localitatea Gurasada este reședința comunei cu același nume fiind situată la circa 30 de km de municipiul Deva. Satele componente sunt amplasate la distanțe diferite față de centrul de comună, unele pe drumuri ușor accesibile, fiind situate pe DN7 ( Gurasada, Câmpuri Surduc, Gothatea si Ulieș), restul satelor pe drumuri comunale modernizate.
Comuna Gurasada are un teritoriu de 9295 ha, din care 3340 ha sunt teren arabil și 5952 ha teren neagricol. Are o populatie de 1280 persoane și un numar de 947 gospodarii. Pe teritoriul comunei Gurasada sunt două şcoli, una cu clasele I-VIII în localitatea Gurasada și una cu clasele I-IV în localitatea Câmpuri-Surduc. În grădiniţa din Gurasada copiii sunt educaţi într-o grupă mixtă care cuprinde toate grupele, iar în localitatea Câmpuri-Surduc, datorită numărului mic de copii înscrişi, există o grupă mixtă cu o singură educatoare, 14 biserici, 1 sediu administrativ si 23 societati comerciale si asociaţii familiale.
Comuna Gurasada este o comună situata în judeţul Hunedoara si are in componentă următoarele sate:
Gurasada, Câmpuri Surduc, Gothatea, Ulieș, Câmpuri de Sus, Vica, Runcșor, Boiu de Jos, Boiu de Sus, Cărmazănești, Dănulești .
Demografie si coeziune sociala:
- Structura demografica
Populaţia comunei Gurasada se ridică la 1280 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (87%). Îmbătrânirea accelerată a populaţiei în contextul crizei financiare, a şomajului şi a insecurităţii locurilor de muncă accentuează vulnerabilitatea anumitor gospodării. Riscul de sărăcie este într-o mai mare măsură ridicat pentru gospodăriile tinere şi vârstnice. Se remarcă, de asemenea, că numărul tinerilor este în scădere, în comparaţie cu creşterea înregistrată în timp, a vârstnicilor, fapt ce evidenţiază dificultăţi în capacitatea de regenerare a populaţiei în general, cu impact asupra forţei de muncă. Raportul de dependenţă demografică indică povara economică pe care populaţia productivă o poartă.
- Infrastructura socială
Infrastructura sociala conţine forme diversificate de protecţie a grupurilor vulnerabile precum persoane cu handicap fizic, persoane cu venituri reduse sau fara venit, persoane abuzate si minori aflaţi in dificultate.
Minorii aflaţi în dificultate sunt asistaţi în funcţie de problema cu care se confruntă.
3.1 Coordonate economico-sociale
Domeniul asistenţei şi protecţiei sociale este un domeniu cu implicaţii foarte puternice în viaţa economico-socială, în cadrul căruia se pot distinge mai multe problematici sau subdomenii, dintre care cele mai importante sunt protecţia copilului, protecţia persoanelor adulte cu dizabilităţi, protecţia persoanelor vârstnice, protecţia victimelor violenţei in familie.
Asistenţa socială este o parte a protecţiei sociale şi are drept obiectiv protejarea persoanelor care, din motive de natura economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să işi asigure nevoile sociale, să işi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru a se integra social. Accesul la beneficii şi servicii sociale reprezintă un mijloc de întărire a coeziunii sociale şi de reducere a excluderii sociale.
Gradul de civilizaţie şi dezvoltare a unei societăţi se măsoară în mod determinant şi prin sistemul de protecţie socială existent în societatea respectivă, prin măsura în care mecanismele de redistribuire a veniturilor şi sistemul serviciilor sociale reuşesc să asigure un nivel de trai acceptabil şi şanse egale de participare la viaţa socială pentru toţi cetăţenii.
În comuna Gurasada sunt înregistrate aproximativ 23 de unităţi economice, societăţi comerciale şi asociaţii familiale, având ca principale domenii de activitate: comerţul, prestările de servicii.
Activităţile specifice locuitorilor comunei Gurasada sunt: agricultura, crestrea animalelor, producţia, construcţiile, comerţul, prestările servicii.
Obiectul de activitate al Compartimentului Asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gurasada
Obiectul de activitate al Compartimentului Asistenţă socială îl constituie realizarea ansamblului complex de măsuri şi acţiuni, programe, activităţi profesionale, menite a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, prevenirea marginatizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.
Compartimentul Asistenţă socială are rolul de a identifica şi de a soluţiona problemele sociale ale comunităţii din domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie.
Sfera de competență a Compartimentului Asistenţă socială
Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, Compartimentul Asistenţă socială are atribuţii privind administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale.
În aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane,grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, Compartimentul Asistenţă socială îndeplineşte, în principal, următoarele funcţii:
- de realizare a diagnozei sociale la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respectiv, prin evaluarea nevoilor sociale ale comunităţii, realizarea de sondaje şi anchete sociale, valorificarea potenţialului comunităţii în vederea prevenirii şi depistării precoce a situaţiilor de neglijare, abuz, abandon, violenţă, a cazurilor de risc de excluziune socială etc.;
- de coordonare a măsurilor de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială in care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;
- de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale şi a planului anual de acţiune, pe care le supune spre aprobare consiliului,local;
- de execuţie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale şi financiare necesare pentru acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi furnizarea serviciilor sociale;
- de administrare a resurselor financiare, materiale şi umane pe care le are la dispoziţie;
- de comunicare şi colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, cu alte instituţii care au responsabilităţi in domeniul asistenţei sociale, cu serviciile publice locale de asistenţă socială din alte unităţi administrativ-teritoriale, cu reprezentanţii furnizorilor privaţi de servicii sociale, precum şi cu persoanele beneficiare;
- de promovare a drepturilor omului, a unei imagini pozitive a persoanelor,familiilor, grupurilor vulnerabile;
p) de reprezentare a unităţii administrativ-teritoriale în domeniul asistenţei sociale.
5.2.In domeniul beneficiilor de asistenţă socială atribuţiile Compartimentului Asistentă socială sunt următoarele:
- asigură şi organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de asistenţă socială;
- pentru beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetul de stat realizează colectarea lunară a cererilor şi transmiterea acestora către agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială;
- verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, conform procedurilor prevăzute de lege sau, după caz, stabilite prin hotărâre a consiliului local, şi pregăteşte documentaţia necesară in vederea stabilirii dreptului la măsurile de asistenţă socială;
- întocmeşte dispoziţii de acordare/respingere sau, după caz, de modificare/suspendare/încetare a beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul local şi le prezintă primarului pentru aprobare;
- comunică beneficiarilor dispoziţiile cu privire la drepturile şi facilităţile la care sunt îndreptăţiţi, potrivit legii;
- urmăreşte şi răspunde de îndeplinirea condiţiilor legale de către titularii şi persoanele îndreptăţite la beneficiile de asistenţă socială;
- efectuează sondaje şi anchete sociale pentru depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune socială sau a altor situaţii de necesitate in care se pot afla membrii comunităţii şi propune măsuri adecvate in vederea sprijinirii acestor persoane;
- îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
5.3 In domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale Compartimentul Asistentă socială are următoarele atribuţii:
a) elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale şi judeţene, precum şi cu nevoile locale identificate, strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv de 10 ani, pe care o supune spre aprobare consiliului local şi răspunde de aplicarea acesteia.
b) elaborează planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul consiliului local şi le propune spre aprobare consiliului local;
c) iniţiază, coordonează şi aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială in care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;
d) identifică familiile şi persoanele aflate in dificultate, precum şi cauzele care au generat situaţiile de risc de excluziune socială;
e) realizează atribuţiile prevăzute de lege in procesul de acordare a serviciilor sociale;
f) propune înfiinţarea serviciilor sociale de interes local;
g) colectează, prelucrează şi administrează datele şi informaţiile privind beneficiarii, furnizorii publici şi privaţi şi serviciile administrate de aceştia şi le comunică serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul judeţului, precum şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea acestuia;
h) monitorizează şi evaluează serviciile sociale aflate în propria administrare;
i) asigură informarea şi consilierea beneficiarilor, precum şi informarea populaţiei privind drepturile sociale şi serviciile sociale disponibile;
j) furnizează şi administrează serviciile sociale adresate copilului, familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, precum şi tuturor categoriilor de beneficiari prevăzute de lege, fiind responsabilă de calitatea serviciilor prestate;
k) in colaborare cu Departamentul Resurse Umane din cadrul Primăriei comunei Gurasada, incheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea continuă de asistenţi personali;
l) evaluează şi monitorizează activitatea asistenţilor personali, in condiţiile legii;
m) colaborează permanent cu organizaţiile societăţii civile care reprezintă interesele diferitelor categorii de beneficiari;
n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale in vigoare;
o)asigură, pentru relaţiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate.
CAPITOLUL 3:
VIZIUNEA, MISIUNEA, PRINCIPIILE, VALORILE ȘI SCOPUL
COMPARTIMENTULUI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
GURASADA
Activitatea Compartimentului Asistenţă socială Gurasada, în calitate de principal furnizor de servicii sociale pe plan local, se concentrează pe acordarea beneficiilor sociale prevăzute si furnizarea de servicii sociale adaptate nevoilor sociale identificate la nivelul comunităţii, în conformitate cu atribuţiile specifice definite de legislaţia în vigoare.
- Viziunea Compartimentului Asistenţă socială
Compartimentul Asistenţă socială urmăreşte în permanență îmbunătățirea calităţii serviciilor prestate, dezvoltarea și diversificarea acestor servicii printr-o organizare și coordonare eficace si eficientă. Orientarea Compartimentului Asistenţă socială este spre dezvoltarea colaborării cu instituţii publice si alţi actori sociali si spre valorificarea oportunităţilor oferite de organizaţiile neguvernamentale care activează în domeniul social.
- Misiunea Compartimentului Asistenţă socială
Misiunea Compartimentului Asistenţă socială are la bază aplicarea la nivel local a politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, domiciliate pe raza comunei Gurasada, prin acordarea beneficiilor sociale şi furnizarea de servicii sociale care să răspundă nevoilor identificate. Îndeplinirea misiunii acestui serviciu public se face cu respectarea legislaţiei specifice administraţiei publice locale precum şi a legislaţiei in domeniul propriu de activitate.
- Principii si valori
Principiilele şi valorile care stau la baza desfăşurării activităţilor Compartimentului Asistenţă socială Gurasada sunt:
- Principiul solidarităţii sociale, potrivit căruia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu işi pot asigura nevoile sociale, pentru depăşirea sau limitarea unor situaţii de dificultate.
Valori ale principiului solidarităţii sociale:
- Participare, potrivit căreia beneficiarii sunt implicaţi activ la realizarea programelor individualizate in funcţie de necesităţile lor.
- Transparenţă, potrivit căreia administraţiile publice centrale şi locale asigură stimularea participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor.
- Principiul universalităţii, principiu potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistentă socială, in condiţiile prevăzute de lege.
Valori ale principiului universalităţii:
- Nediscriminarea, potrivit căreia accesul la drepturile de asistentă socială se realizează fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie sociala, convingeri, sex sau orientare sexuala, varsta,dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectare HIV ori apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea folosinţei sau exercitării, in condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
- Egalitate de şanse, potrivit căreia beneficiarii, fără nici un fel de discriminare au acces în mod egal la protecţia sociala.
- Echitatea, conform căreia persoanele care dispun de resurse socio-economice similare, pentru aceleaşi tipuri de nevoi beneficiază de drepturi egale.
-Principiul subsidiarităţii, potrivit căruia comunitatea locală sau statul intervin în situaţia în care persoana sau familia nu işi poate asigura integral nevoile sociale.
Valori ale principiului subsidiarităţii:
- Complementaritate şi abordarea integrată, potrivit cărora serviciile sociale sunt corelate în funcţie de nevoile beneficiarilor şi acordate printr-o gamă largă de măsuri şi servicii.
- Eficacitate şi eficienţă , potrivit cărora serviciile sociale au în vedere programarea fiecărei activităţi şi a fiecărui obiectiv pentru obţinerea celui mai bun rezultat pentru beneficiar, prin respectarea celui mai bun raport cost- beneficiu din resursele publice.
-Principiul respectării drepturilor şi a demnităţii umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii, îi este respectat statutul individual şi social precum şi dreptul la intimitate şi protecţie.
Valori ale principiului respectării drepturilor şi demnităţii umane:
- Respectatea dreptului la autodeterminare şi la libera alegere, potrivit căreia beneficiarul, sau reprezentantul legal al acestuia, are dreptul de a face propriile alegeri cu privire la serviciile sociale întreprinse cat şi dreptul de a alege furnizorii de servicii.
- Confidenţialitatea, prin care beneficiarului i se păstreză dreptul ca informaţiile asupra datelor personale şi cele referitoare la viaţa private şi situaţia de dificultate în care se află să fie cu caracter particular.
-Principiul parteneriatului, potrivit căruia autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, instituţiile de drept public şi privat, structurile asociative, precum şi instituţiile de cult recunoscute de lege cooperează in vederea acordării serviciilor sociale.
Valori ale principiului parteneriatului:
- a) Proximitatea, conform căreia serviciile sunt organizate cat mai aproape de beneficiar pentru a asigura facilitarea accesului.
- b) Competivitatea, prin care furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi trebuie să se preocupe permanent de creşterea calităţii serviciilor oferite.
-Principiul abordării individuale, potrivit căruia măsurile de asistenţă socială trebuie adaptate situaţiei particulare a fiecărui individ.
Valori ale principiului abordării individuale
- a. Focalizarea, potrivit căreia beneficiile de asistenţă socială se adresează celor mai vulnerabile categorii de persoane.
- b. Activizarea şi unicitatea potrivit cărora măsurile de asistenţă socială au ca obiectiv creşterea calităţii vieţii beneficiarilor corelate cu nevoile individuale.
- Scopul Compartimentului Asistenţă socială
Viziunea, misiunea, principiile si valorile Compartimentului Asistenţă socială sunt elementele de baza pentru atingerea scopului prioritar, respectiv menţinerea funcţionalităţii sociale a persoanei in comunitate, urmărind prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială, creşterea calităţii vieţii şi promovarea incluziunii sociale a acesteia.
Compartimentului Asistenţă socială şi-a propus atingerea grupurilor ţintă ale planului Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul comunei Gurasada pentru perioada 2025-2034, astfel: protecţia copilului şi a familiei, protecţia persoanelor vârstnice, protecţia persoanelor cu dizabilităţi şi protecţia persoanelor cu risc de sărăcie şi marginalizare socială. Fiecare etapă de realizare a strategiei vizează: identificarea nevoilor, stabilirea obiectivelor şi realizarea Planului de măsuri pentru implementarea prezentei stategii.
CAPITOLUL 4:
GRUPURILE ŢINTĂ CU PROBLEMELE IDENTIFICATE SI TIPURILE DE SERVICII SOCIALE
Conform Legii nr. 292/2011 Legea asistenţei sociale ’’grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială;
În art. 30 al Legii nr. 292/2011 - Legea asistenţei sociale se specifică categoriile de beneficiari ai serviciilor sociale.
Categoriile de beneficiari sunt copiii, persoane cu dizabilităţi, persoane vârstnice, victimele violenţei în familie, persoanele fără adăpost, persoanelor cu diferite adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de noroc etc., victimele traficului de persoane, persoanelor private de libertate, persoanele sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanele cu afecţiuni psihice, persoanele din comunităţi izolate, şomerii de lungă durată.
- Copiii şi familiile aflate în dificultate identificate sunt:
- tineri provenind din sistemul de protecţie a copilului;
- familii monoparentale;
- familii tinere;
- copii separaţi de părinţi sau cu risc de separare; copii cu părinţi plecaţi la muncă in străinătate;
- victimele violenţei in familie.
În sensul Legii nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului termenii:
- Copil este “persoana care nu a implinit varsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii”; şi
- Familia reprezintă "părinţii şi copiii acestora”, sau familia extinsă alcătuită din ’’rudele copilului, pană la gradul IV inclusiv”, sau familia substitutivă alcătuită din "persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, inclusiv afinii pană la gradul IV şi asistenţii maternali care asigură creşterea şi îngrijirea copilului, in condiţiile legii”;
Problemele sociale ale copiilor şi familiilor aflate în dificultate sunt:
- lipsa locuinţei;
- lipsa actelor de identitate;
- resurse financiare insuficiente şi dificultăţi in gestionarea lor;
- dificultăţi in găsirea unui loc de muncă;
- familii cu climat social defavorabil;
- abandonul şcolar şi delincvenţa juvenilă;
- probleme de sănătate;
- dificultăţi in obţinerea unor drepturi.
- Persoane cu handicap (minori sau adulţi)
Problemele sociale ale persoanelor cu handicap sunt:
- accesibilitatea, inclusiv in propria locuinţă;
- lipsa locurilor de muncă protejate;
- lipsa serviciilor specializate;
- atitudinea discriminatorie a societăţii;
- situaţia materială precară;
- absenţa suportului pentru familia care are in întreţinere persoana cu handicap;
- lipsa centrelor rezidenţiale de zi, specializate pe tipuri de handicap.
In sensul Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006 (republicată) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ”sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie in sprijinul integrării şi incluziunii sociale.”
- Persoane fără adăpost: adulţii fără locuinţă.
Probleme sociale ale persoanelor fără adăpost sunt:
- lipsa locuinţelor;
- lipsa locurilor de muncă;
- sănătate precară;
- lipsa educaţiei;
- dependenţa de alcool şi de droguri;
- lipsa de informare;
- neacceptarea situaţiei in care se află.
Persoanele fără adăpost "reprezintă o categorie socială formată din persoane singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar- economic, juridic ori din cauza unor situaţii de forţă majoră, trăiesc in stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuţi, se află in incapacitate de a susţine o locuinţă in regim de închiriere ori sunt in risc de evacuare, se află in instituţii sau penitenciare de unde urmează ca, in termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate şi nu au domiciliu ori reşedinţă”.
- Persoanelor vârstnice se confrunta cu următoarele probleme :
- sănătatea precară;
- venituri mici în raport cu necesităţile;
- izolare, singurătate; capacitatea scăzută de autogospodărire;
- absenţa suportului pentru familia care are in îngrijire un vârstnic dependent;
- un număr insuficient de locuri în Centrele de asistenţă medico-socială din judeţ;
- nevoi spirituale;
- lipsa locuinţei.
Persoanele vârstnice, sunt acele persoane care au împlinit varsta de 65 de ani.
- 4.10. Alte persoane în situaţii de risc social;
- Victimele violenţei în familie. In sensul Legii nr. 25 din 9 martie 2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, victimele violenţei in familie sunt membri de familie asupra cărora se răsfrânge ”orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de un alt membru de familie, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară delibertate.”
- Persoanele cu diferite adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de noroc etc.
- Persoanele private de libertate - conform legii 275/2006 sunt persoanele pentru care instanţa de judecată a dispus print-o hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă, executarea unei pedepse privative de libertate.
Persoanele sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune - persoane care au săvârşit infracţiuni şi pentru care instanţa de judecată a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii ori minori pentru care instanţa de judecată a dispus măsura educativă a libertăţii supravegheate.
4.7 Tipuri de servicii sociale
Serviciile sociale sunt servicii de interes general şi se organizează în structuri diverse, în funcţie de specificul activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari. Serviciile sociale au caracter proactiv şi presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei, în relaţie cu situaţia socio-economică, starea de sănătate, nivelul de educaţie şi mediul social de viaţă al acesteia.
În prezent, Primăria comunei Gurasada are încadraţi un număr de 9 de asistenți personali, care asigură ingrijirea, la domiciliu a persoanelor cu handicap gradul grav, totodată asigură plata a 24 de indemnizaţii, ce se cuvin persoanelor cu handicap grav sau reprezentanţilor legali ai acestora.
Pe raza comunei Gurasada nu exista centre specializate pentru a răspunde nevoilor cetăţenilor, aceştia beneficiind de serviciile sociale acordate de centrele judeţene, aflate în subordinea DGASPC Hunedoara.
CAPITOLUL 5:
SFERA DE ACTIVITATE A COMPARTIMENTULUI ASISTENȚĂ SOCIALĂ, GURASADA
5.1 Copii aflaţi în situaţia de risc
Copilul aflat în situaţie de risc este acel copil aflat într-o situaţie care îi afectează relaţia cu familia şi/sau comunitatea în care trăieşte, care îi pune în pericol sănătatea fizică sau psihică, securitatea, dezvoltarea morală, educaţia şi integrarea socioprofesională.
Situaţia de risc este reprezentată de acele condiţii care pot constitui piedici în dezvoltarea copilului, fiind identificată cu problemele pe care le au copiii în special în adaptarea la viaţa socială şi şcolară. Ignorarea situaţiilor de risc în familiile cu copii generează fenomene precum neglijarea, abuzul, separarea de familie, instituţionalizarea, analfabetismul, marginalizarea socială a copiilor din următoarele categorii sociale:
- copiii din mediul socio-economic foarte scăzut, în care există riscul de separare a copilului de familia sa;
- copiii din familii monoparentale sau în curs de divorţ;
- copiii din familie cu moral scăzut, părinţi care consumă droguri, stupefiante;
- copiii maltrataţi, neglijaţi sau abuzaţi în propria familie;
- copiii ai căror părinţi lucrează şi nu există sprijinul familiei lărgite pentru ingrijirea, securitatea şi educarea copilului;
5.2. Principiile care stau la baza acordării serviciului social
Serviciul social se organizează şi funcţionează cu respectarea principiilor generale care guvernează sistemul naţional de asistenţă socială, precum şi cu principiile specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale prevăzute in legislaţia specifică, în convenţiile internaţionale ratificate prin lege şi în celelalte acte internaţionale in materie la care Romania este parte, precum şi în standardele minime de calitate aplicabile.
Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale acordate copiilor preşcolari sunt următoarele:
- respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului copilului;
b) protejarea şi promovarea drepturilor copilului în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală şi întreprinderea de acţiuni nediscriminatorii şi pozitive cu privire la persoanele beneficiare;
- asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
- deschiderea către comunitate; asigurarea în mod adecvat a unor modele de rol şi statut social, prin încadrarea in unitate a unui personal mixt;
- asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipa pluridisciplinara;
- asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale.
5.5 Copii aflaţi în risc de separare de familie
Compartimentul Asistenţă socială Gurasada, în ceea ce priveşte protecţia copilului si familiei, realizează demersuri pentru următoarele categorii de copii :
- Copii a căror naştere nu a fost înregistrată,
- Copii ai căror părinţi nu au acte de identitate,
- Copii ai căror părinţi refuză să își asume responsabilităţile parentale,
- Copii din mame/parinți minori,
- Copii din familii cu situaţie locativă precară,
- Copii cu situaţie materială și financiară deficitară,
- Copii cu probleme de sănătate fizică și/sau mentală,
- Copii cu părinţi având probleme de sănătate fizică și/sau mentală, cu tulburări de comportament, consumatori de substanţe interzise,
- Copii din mame/părinţi cu un nivel de educaţie scăzut,
- Copii din mame/părinţi fără abilităţi sociale,
- Copii și părinţi fără susţinere din partea familiei lărgite,
- Copii aflaţi în situaţia de risc de părăsire sau părăsiţi în unităţi sanitare,
- Copii cu probleme de relaţionare,
- Copii aflaţi în situaţia de abandon şcolar ( din cauza absenţelor nemotivate, a problemelor de comportament, etc).
5.6 Copii ai căror părinţi se află la muncă în străinătate
Comuna Gurasada se confruntă în ultimii ani cu un fenomen din ce în ce mai des întâlnit, acela al destrămării familiilor ca urmare a migraţiei părinţilor pentru a munci în străinătate. Acest fenomen afectează dezvoltarea psiho-socială a copiilor rămaşi fără supravegherea necesară, dar mai ales fără suport şi afectivitate părintească. Principalele dificultăţi se referă la modul de relaţionare cu colegii, la îndeplinirea sarcinilor şcolare, la apariţia unor probleme de disciplină, la scăderea rezultatelor la învăţătură. Toate acestea pot cauza marginalizare, schimbarea anturajului de prieteni, deseori nefast pentru copil.
În vederea identificării cazurilor de copii lipsiţi de supravegherea/grija ambilor părinţi sau a părintelui din familia monoparentală, s-au demarat acţiuni sistematice cu implicarea instituţiilor de învăţământ din comună.
Compartimentul Asistenţă socială Gurasada are următoarele atribuţii:
- identifică, monitorizează si ţine evidenţa copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate;
- completează fișa de identificare riscuri și fișa de observaţie în conformitate cu HG. nr. 691/2015;
- eliberează dovada prin care se certifică faptul că, părinţii care pleacă la muncă în străinătate și au copii în întreţinere au notificat Compartimentul Asistenţă socială cu privire la acest lucru.
- asigură şi organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de asistenţă socială;
- organizează și realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;
- identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;
- asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe plan local;
5.9. Persoane cu dizabilităţi
Obiectivul principal al Compartimentului Asistenţă socială Gurasada, în acordarea de servicii şi beneficii sociale persoanelor cu dizabilităţi este asigurarea exercitării totale a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale care să contribuie în mod real la creşterea calităţii vieţii lor.
Astfel, Compartimentul Asistenţă socială Gurasada, prin demersurile pe care le întreprinde împreună cu factorii decizionali de la nivelul comunităţii, în favoarea persoanelor cu dizabilităţi, susţine o abordare integrată a dizabilităţii, pentru ca nevoile lor să fie reflectate corespunzător în toate politicile şi planurile de dezvoltare de la nivel local. În vederea asigurării întregului potenţial de funcţionare socială a persoanelor cu dizabilităţi, cu şanse egale ca toţi ceilalţi, întreaga comunitate are responsabilitatea de a participa la sprijinirea acestei categorii de persoane, care necesită suport şi măsuri de protecţie socială pentru depăşirea sau limitarea situaţiilor de dificultate in care se află la un moment dat.
Compartimentul Asistenţă socială Gurasada sprijină acest segment social,
prin:
- plata indemnizaţiei cuvenite persoanei cu handicap pe perioada concediului de odihnă al asistentului personal: întocmirea statului de plată, situaţii urgentă, registratură ( în colaborare cu Biroul Financiar-Contabil și Achiziţii publice), secretar general UAT;
- efectuarea de controale periodice asupra activităţii asistenţilor personali, întocmirea semestrială a unui raport privind activitatea acestora şi prezentarea acestuia consiliului local;
- acordarea indemnizaţiei lunare cuvenite părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav, respectiv adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav; efectuarea anchetei sociale, introducerea și actualizarea informaţiilor în baza de date, întocmirea deciziilor de acordare/modificare/încetare, eliberarea de adeverinţe (in colaborare cu secretarul general UAT, Biroul Financiar-Contabil si Achiziţii publice);
- efectuarea anchetei sociale la domiciliul sau reşedinţa persoanei care doreşte sa se angajeze ca asistent personal.
- Prestaţii sociale
Compartimentul Asistenţă socială Gurasada asigură consultanţă de specialitate în domeniul beneficiilor de asistenţă socială, colaborează cu alte instituţii responsabile pentru a facilita accesul potenţialilor beneficiari la drepturile cuvenite conform legislaţiei în vigoare, astfel:
- asigură, organizează si realizează activitatea de primire si verificare a solicitărilor privind beneficiile de asistență socială: venit minim de incluziune, cu cele două componente, ajutor de incluziune și ajutor pentru familia cu copii, alocaţie de stat pentru copii, indemnizaţie/stimulent de inserţie pentru creştere a copilului;
- verifică, evaluează situaţia socio-economică a persoanei singure/familiei, identifică nevoile și resursele acesteia prin anchete sociale, periodic, conform cerinţelor legislative specifice în vigoare, pentru respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru principalele beneficii de asistenţă socială;
- întocmeste situaţiile centralizatoare și rapoartele statistice pentru beneficiile de asistenţă socială;
- asigură serviciile specifice de consiliere și informare socială;
- identifică situaţiile de risc social și implementează măsuri de protecţie socială pentru prevenirea și combaterea marginalizării si excluziunii sociale;
- asigură relaţionarea cu diverse instituţii și servicii publice;
- efectuează corespondenţa cu beneficiarii sau potenţialii beneficiari de drepturi de asistenţă socială (adrese, adeverinţe, înștiinţări, somaţii);
- asigură prevenirea și combaterea situaţiilor care implică risc social crescut de marginalizare și excludere socială, cu prioritate a situaţiilor de urgenţă, prin primirea solicitărilor și acordarea de ajutoare de urgenţă.
Venitul minim de incluziune, cu cele două componenete ale sale, se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate şi ale căror venituri sunt sub nivelul venitului stabilit prin lege, până la care se acordă venitul minim de incluziune.
În acest sens, Compartimentul Asistenţă socială acordă următoarele prestaţii sociale: venit minim de incluziune, ajutor pentru încălzire, ajutoare de înmormântare, ajutoare de urgenţă.
Pentru familiile cu venituri reduse şi cu copii, pentru stimularea frecventării cursurilor şcolare de către aceştia, se acordă ajutorul pentru familia cu copii și stimulentul educaţional în scopul stimulării participării în invățământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate, diferenţiat, în funcţie de nivelul veniturilor lunare pe membru de familie şi numărul copiilor.
Aceste beneficii sociale, pe lângă alte facilităţi acordate-burse sociale, burse medicale, de studiu, bani de liceu, completează gama beneficiilor sociale menite să prevină abandonul şcolar, întrucât se ştie că acest fenomen este apanajul familiilor sărace.
- Ajutoare încălzire:
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri si energie electrică:
Compartimentul Asistenţă socială are următoarele atribuţii:
- punerea la dispoziţia solicitanţilor a formularelor de cerere și declaraţie pe propria răspundere,
- informarea cu privire la acordarea sprijinului și afişarea condiţiilor la loc vizibil;primirea, verificarea și înregistrarea cererilor și declaraţiilor pe propria răspundere privind ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri în sezonul rece din bugetul de stat;
- verificarea persoanelor majore înscrise în cererile de acordare a ajutorului de încălzire a locuinţei, privind bunurile deţinute si veniturile realizate în Programul Patrimven;
- transmiterea cererilor depuse de beneficiari pentru a primi viza de la compartimentul Registrul Agricol, pentru suprafeţe de teren, animale și păsări, declarate de solicitanţi;
- introducerea în sistemul informatic a datelor înscrise în cererile și declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei;
- îndeplinirea procedurii de emitere a dispoziţiilor de acordare a dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, din bugetul de stat si din bugetul local, după caz, care vor conţine numele și prenume titularului, cuantumul ajutorului acordat și perioada de acordare, iar în cazul beneficiarilor care utilizează lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, și data efectuării plaţii;
- îndeplinirea procedurii de emitere a dispoziţiilor de neacordare a dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, din bugetul de stat și din bugetul local, după caz, care vor conţine și motivaţia respingerii cererii;
- transmiterea, în termenul prevăzut de lege, atât în scris cât și în format electronic, către furnizori și către Agenţia Teritorială a situaţiilor centralizatoare privind titularii ajutoarelor, venitul net lunar pe membru de familie, valoarea ajutorului, codul clientului pentru solicitanţii de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termica, gaze naturale și codul furnizorului pentru cei care solicită ajutor pentru încalzirea locuinţei cu energie electrică, dar și data plăţii pentru solicitanţii de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri; Pe baza situaţiilor centralizatoare transmise, respectiv a consumului efectiv înregistrat de consumatorii vulnerabili, furnizorii calculează cuantumul efectiv al ajutorului pentru energie termică, gaze naturale și energie electrică;
- verificarea si certificarea, în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare a borderourilor centralizatoare cu beneficiarii de ajutor care vor constitui documente de plata și transmiterea acestora atat către SC PPC SA, cât și către Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Hunedoara în vederea decontării;
- efectuarea de anchete sociale, pe parcursul sezonului rece, la sesizarea terţilor sau la solicitarea Agenţiei Teritoriale, pentru verificarea situaţiilor semnalate și determinarea cazurilor de eroare și fraudă prin solicitarea de informaţii pe baza de protocol altor instituții/autorități;
- colaborarea cu celelalte servicii din cadrul Primăriei comunei Gurasada, dar și cu autorităţi şi instituţii publice de la nivel local şi judeţean în vederea stabilirii bunurilor deţinute de solicitanţi, atat pe raza comunei Gurasada, cât și în alte unități administrativ-teritoriale;
- îndeplineşte procedura de emitere a dispoziţiilor de recuperare a sumelor plătite necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinţei;
- punerea la dispoziţia organelor de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, precum si ale Agenţiei Naţionale pentru Plaţi și Inspecţie Socială a documentelor care au stat la baza stabilirii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei.
5.12. Autoritate Tutelară si Protecţie Socială
Atribuţiile/responsabilităţile în ceea ce priveşte autoritatea tutelară:
а) Asigură aplicarea prevederilor Codului Civil, astfel:
- monitorizează și decide cu privire la exercitarea tutelei privind bunurile minorului și a persoanei puse sub interdicţie, prin autorizarea:
- vânzării/cumpărării/închirierii/administrării de imobile dar și de bunuri mobile;
- acceptare succesiune.
- la solicitarea notarului public numeşte curator special care va asista/ reprezenta minorul, dar și pentru persoane puse sub interdicţie la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale;
- realizează anchete psihosociale la solicitarea instanţei de tutela și a notarilor publici, pentru:
- exercitarea autorităţii părinteşti;
- stabilirea/modificarea locuinţei minorului;
- stabilirea/majorare/modificare contribuţiei părinţilor la întreţinerea minorilor;
- stabilirea /modificare a programului de legături personale cu minorii;
- realizarea anchetelor sociale în acţiunile de:
- tăgadă a paternității;
- stabilirea paternității;
- înregistrarii tardive a naşterii;
- punere sub interdicţie;
- ordin de protecţie;
- e) numire curator;
- numire/înlocuire tutore;
- propune desemnarea persoanei în vederea delegării drepturilor și îndatoririlor părinteşti pentru minorii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate;
- întocmeşte proiectul de dispoziţie primar și referat în vederea desemnării unui curator special pentru reprezentarea în fața instanţei de judecată, a persoanei pentru care s-a solicitat punerea sub interdicţie, asistarea la audierea minorului în varsta de până la 14 ani, dacă părinţii, tutorele, persoanele ori reprezentantul instituţiei careia îi este încredințat minorul spre creştere și educare, au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influența declaraţia minorului;
CAPITOLUL 6:
VIZIUNEA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE LA NIVELUL COMUNEI GURASADA PENTRU PERIOADA 2025-2034
Viziunea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul comunei Gurasada pentru perioada 2025-2034 se bazează pe analiza situaţiei actuale şi este fundamentata pe principiile integrării și corelării cu politicile naţionale și regionale.
Compartimentul Asistenţă socială încearcă astfel să ofere o imagine clară asupra punctului de plecare şi a celui unde se doreşte să se ajungă, anul 2034, în vederea dezvoltării și perfecţionării serviciilor oferite şi să ierarhizeze acţiunile de realizat în interiorul domeniului sau de competență.
Viziunea Compartimentului Asistenţă socială are la baza respectarea următoarelor principii:
- principiile universale privind drepturile şi libertăţile persoanei promovate de Convenţia pentru drepturile omului şi Convenţia pentru drepturile copilului;
- nediscriminarea şi egalitatea de şanse;
- abordarea sistemică, subsidiaritatea şi solidaritatea;
- intervenţia intersectorială şi interdisciplinară;
- promovarea parteneriatelor, cu accent pe cele de tip public-privat;
- implicarea beneficiarilor;
- promovarea responsabilităţii familiei şi comunităţii;
- promovarea economiei sociale.
CAPITOLUL 7:
PLAN DE MASURI IN VEDEREA IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI DE
DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE ACORDATE DE CĂTRE
COMPARTIMENTUL ASITENŢĂ SOCIALĂ
PENTRU PERIOADA 2025- 2034:
Întrucât prezenta Strategie este conceputa pe o perioada de 10 ani, obiectivele generale si obiectivele specifice stabilite vor fi atinse treptat, in funcţie de priorităţi, pe baza următorului Plan de masuri:
Obiective specifice | Activități/acțiuni/măsuri | Termen | Responsabili |
Dezvoltarea, actualizarea politicilor interne, a pachetului intern procedural şi implementarea acestora la nivelul structurilor organizatorice ale Compartimentului Asistenţă socială în vederea furnizării unei asigurări rezonabile pentru: atingerea obiectivelor intr-un mod economic,eficient si eficace | Asigurarea permanentei actualizări a prevederilor, politicilor și procedurilor concepute și implementate, privind MEDIUL DE CONTROL | Anual | Compartiment Asistenţă socială |
Creşterea gradului de informare şi consultare a mediilor public şi privat cu privire la conceptul de responsabilitate socială, cu scopul consolidării identităţii Compartimentului Asistenţă socială prin respectarea regulilor externe, a politicilor şi regulilor managementului | Stabilirea obiectivelor strategice, generale si specifice cu respectarea principiului SMART, pentru toate structurile organizatorice în vederea proiectării STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE PENTRU PERIOADA 2025-2034 | Anual | Compartiment Asistenţă socială |
Creşterea predictibilităţii deciziilor şi acţiunilor Compartimentului Asistenţă socială prin crearea unui mediu instituţional dinamic şi modern, pentru a putea răspunde în mod eficient la problemele sociale ale comunităţii locale | Dezvoltarea unui sistem eficient de INFORMARE SI COMUNICARE internă și externă, de gestionare a documentelor | Anual | Compartiment Asistenţă socială |
I. OBIECTIV GENERAL: Asigurarea îmbunătățirii continue a funcţionarii sistemului de control intern managerial în corelare directă cu viziunea, misiunea, valorile și scopurile Compartimentului Asistenţă socială:
|
II. Obiectiv general: înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem realist şi eficient de servicii sociale la nivelul comunei Gurasada, capabil să asigure incluziunea socială a tuturor categoriilor vulnerabile, creşterea calităţii vieţii, tratament egal, nediscriminare şi dreptul la o viaţă demnă pentru toţi locuitorii.
Obiective specifice | Activități / acțiuni/măsuri | Termen | Responsabi
|
Dezvoltarea unor atitudini proactive şi participative în rândul populaţiei localităţii şi a beneficiarilor de servicii sociale | Informare şi consiliere a comunei in orice domeniu de interes al serviciilor şi măsurilor sociale. | 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
Constituirea categoriilor de beneficiari de servicii sociale la nivelul localităţii, repartizaţi in funcţie de tipurile de servicii sociale reglementate de lege. | Înfiinţarea şi actualizarea continuă a unei baze de date care să cuprindă date privind beneficiarii (date de contact, vârstă, nivel de pregătire şcolară şi profesională, adrese de domiciliu etc.), date privindindemnizaţiile acordate (ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încălzire, alocaţii de susţinere etc.), cuantumul şi data acordării acestora, precum şi alte informaţii relevante pentru completarea bazei de date
| 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
Măsuri de facilitare a accesului persoanelor aflate in grupurile ţintă in acordarea ajutoarelor financiare, materiale şi medicale pentru situaţiile reglementate de lege: ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încălzire,alocaţii de susţinere etc. | Înfiinţarea şi actualizarea continuă a unei baze de date care să cuprindă date privind beneficiarii (date de contact, vârstă, nivel de pregătire şcolară şi profesională, adrese de domiciliu etc.), date privind indemnizaţiile acordate (ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încălzire, alocaţii de susţinere etc.), cuantumul şi data acordării acestora, precum şi alte informaţii relevante pentru completarea bazei de date | 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
Crearea unei evidenţe informatizate (fişiere, foldere, tabele centralizatoare etc.) care să cuprindă toate informaţiile referitoare la beneficiarii de servicii sociale. | Actualizarea continuă a întregii baze de date. | 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
Înfiinţarea şi implementarea unui sistem armonizat, integrat şi performant de furnizare a tuturor categoriilor de servicii sociale la nivelul comunei Gurasada | Organizarea, la nivelul instituţiei sau cu sprijinul unor structuri publice sau private (ONG-uri, fundaţii, asociaţii etc.) pentru copii, a următoarelor tipuri de acţiuni: | 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
Obiective specifice | Activitati/ acţiuni/ masuri | Termen | Responsabili |
Focalizarea sprijinului către persoanele si familiile aflate in nevoie reala, minimizarea riscurilor si respectiv, reducerea erorilor și a fraudei | Analiza, monitorizarea si verificarea situaţiilor si nevoilor reale ale familiilor și persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate. | 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
Creşterea gradului de responsabilitate în acordarea de beneficii de asistență socială și actualizarea procedurilor operaţionale pentru instituirea și implementarea măsurilor de protecţie socială. | Promovarea drepturilor și obligaţiilor beneficiarilor și potenţialilor beneficiari de prestaţii sociale | 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
| Îmbunătățirea gradului de competență și implicare activă a personalului angajat. | 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
III: Obiectiv general: Creşterea capacității Compartimentului de Asistență socială de a identifica și evalua nevoile și situaţiile care impun acordarea de beneficii de asistență socială precum și creşterea gradului de responsabilizare în acordarea de beneficii de asistență socială
IV: Obiectiv general: Asigurarea unui echilibru psiho - social pentru copiii aflaţi În situaţii de risc și dezvoltarea unor relaţii funcţionale cu întreaga comunitate
Obictive specifice | Activitati/actiuni/ masuri | Termen | Responsabili |
Identificarea şi evaluarea situaţiilor copiilor aflaţi in dificultate si modul de respectare a drepturilor acestora | Investigarea şi analiza amănunţită a tuturor elementelor care sunt implicate în cazul instrumentat: copilul şi mediul său de viaţă, familia şi sistemul acestuia de relaţii, factorii care au generat situaţia problematică, resursele posibile pentru rezolvarea acesteia
| 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
|
| Întocmirea planului de servicii în | 2025- | Compartiment |
| vederea mobilizării şi implicării | 2034 | Asistenţă |
| tuturor resurselor umane, |
| socială |
| financiare,materiale,comunitare identificate, în vederea rezolvării cazului prin indeplinirea |
|
|
|
Iîmbunatatirea metodelor de consiliere,informare si monitorizare a familiilor cu copii in întreţinere, cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, asupra drepturilor copilului si asupra serviciilor | Monitorizarea familiei copilului prin urmărirea şi evaluarea permanentă a situaţiei beneficiarului pentru a se asigura starea de echilibru urmărită in rezolvarea cazului. | 2025 2034 | Compartiment Asistenţă socială |
| Prevenirea marginalizarii familiei prin sprijin şi îndrumare in vederea obţinerii şi respectării drepturilor fundamentale ale | 2025 2034 | Compartiment t Asistenţă socială |
CCreşterea numărului de acţiuni de informare la nivelul comunităţii în ceea ce priveşte posibilităţile legale de care pot dispune părinţii care pleacă la munca in străinătate, in vederea asigurării protecţiei fizice si juridice a copiilor care urmează sa ramână în țară | Desfasurarea de activitati de informare in comunitate in scopul identificării copiilor cu părinţi plecaţi in străinătate. | 2025 2034 | Compartiment t Asistenţă socială |
|
V. Obiectiv general: Diversificarea serviciilor sociale individualizate bazate pe nevoile persoanelor vârstnice
| ||||||||
|
VI Obiectiv general: Dezvoltarea serviciilor oferite persoanelor cu dizabilităţi
|
|
CAPITOLUL 8:
IMPLEMENTAREA, MONITORIZAREA,EVALUAREA SI FINANŢAREA
OBIECTIVELOR STRATEGIEI
- Implementarea strategiei
Implementarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale furnizate la nivelul comunei Gurasada pentru perioada 2025 - 2034 se va realiza in baza Planului de măsuri pentru implementarea strategiei şi a Planurilor anuale de acţiune înaintate Consiliului Local la începutul fiecărui an.
Planurile anuale de acţiune vor cuprinde măsurile propuse a fi implementate în anul respectiv, termenele de realizare, sursele de finanţare şi se vor realiza prin prioritizarea obiectivelor stabilite în Planul de măsuri din prezenta Strategie, cât și în concordanta cu măsurile și acţiunile prevăzute în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale a judeţului Hunedoara pentru perioada 2024 - 2034, aprobată prin Hotararea Consiliului Judeţean Hunedoara nr.258/2024.
- Monitorizarea si evaluarea implementării strategiei
Monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei, respectiv a planurilor anuale de acţiune constă, în principal, în verificarea atingerii obiectivelor propuse. În acest sens se vor elabora intrumente de monitorizare şi evaluare a planurilor anuale de acţiune, precum şi a atingerii obiectivelor generale prevăzute în Strategie. Acestea vor avea în vedere indicatorii, în termeni cantitativi şi/sau calitativi. Compartimentul de Asistenţă socială va introduce în Raportul anual de activitate date privind stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite în Planul de acţiune din anul anterior.
Monitorizarea şi evaluarea se va realiza în mod periodic, respectiv anual, de către secretarul comunei Gurasada.
Prezenta Strategie va fi supusă revizuirii la apariţia noii strategii naţionale şi judeţene în domeniul asistenţei sociale sau ori de cate ori situaţia o va impune.
- Finanţarea obiectivelor strategiei
Pentru atingerea obiectivelor stabilite in strategie, se au in vedere mai multe
surse de finanţare:
- Bugetul de stat;
- Bugetul local;
- Donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii din partea persoanelor fizice ori juridice din ţară şi din străinătate.