Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 98 / 27.11.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind încheierea și semnarea Contractului de delegare (operare a stațiilor de transfer) a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transfer al deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă cu operatorul S.C. FCC Environment Romania S.R.L. ca urmare a procedurii de negociere fără publicarea unui anunț de participare

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Hălmăgel

Comuna Hălmăgel

Proiect de hotărâre

Nr. 98 din 27.11.2023

privind încheierea și semnarea Contractului de delegare (operare a stațiilor de transfer) a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transfer al deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă cu operatorul S.C. FCC Environment Romania S.R.L. ca urmare a procedurii de negociere fără publicarea unui anunț de participare

Având în vedere: 

- Adresa nr.4881 DIN 24.11.2023  emisă de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad;

- Reglementările art. 8 alin. (3) lit. i)-k), art. 9 alin. (2) lit. a), d), art. 10 alin. (5), din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare 

- prevederile art. 2 alin. (3) lit. e),  art. 6 alin. (1) lit. l), art. 20, art. 25-27 din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare; 

ordinul nr. 640/2022 privind aprobarea normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare,

 In temeiul art. 196 alin. (1) lit.a)   din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare în unanimitate de voturi,

 

                                                                                                                          HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă încheierea și semnarea Contractului de delegare (operare a stațiilor de transfer) a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transfer al deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă cu operatorul S.C. FCC Environment Romania S.R.L. ca urmare a procedurii de negociere fără publicarea unui anunț de participare.

 

Art. 2. Se aprobă tarife distincte facturate de către operatorul S.C. FCC Environment Romania S.R.L. pentru activitățile componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transfer al deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă, după cum urmează:

 

TARIFE

Lei/tonă, lei/mc, lei/pers/lună

T1=Tt reciclabile tarif pentru transferul deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă -exprimat în lei/tonă respectiv lei/m3 și lei/persoană/lună;

170,20 lei/tonă, 72,74 lei/m3, 0,59 lei/persoană/lună

T2=Tt reziduale tarif pentru transferul deşeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă - exprimat in lei/tonă respectiv lei/m3 și lei/persoana/luna;

147,30 lei/tonă, 51,55 lei/mc, 1,40 lei/persoană/lună

T3= Tt biodeşeuri tarif pentru transferul biodeşeurilor exprimat in lei/tonă respectiv lei/m3 și lei/persoană/lună

151,83 lei/tonă, 60,73 lei/m3, 0,42 lei/persoană/lună

 

 

 

Art. 3. Se mandatează d-na Banci Mihaela, primarul comunei Hălmăgel să voteze în numele şi pe seama Consiliului Local al comunei Hălmăgel, în cadrul Adunării Generale a Asociaților, art. 1 și 2 din prezenta hotărâre.

 

Art. 4. În situația în care reprezentantul Consiliului Local al comunei Hălmăgel, desemnat la art. 3, se află în imposibilitatea exercitării mandatului încredințat, interesele Consiliului Local al  comunei Hălmăgel în Adunarea Generală  a Asociaţilor, vor fi reprezentate de către dl.Tat adrian Florin , având funcția de viceprimar.

 

Art. 5. Se mandatează Președintele Asociației să semneze în numele şi pe seama Consiliului Local al  comunei Hălmăgel, Contractul de delegare (operare a stațiilor de transfer) a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transfer al deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă cu operatorul S.C. FCC Environment Romania S.R.L.

 

Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică

-Instituția prefectului-Jud.Arad

  • Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad
  • Primarul comunei
  • Viceprimarul comunei
  • Se afișează

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI HĂLMĂGEL

Mihaela BANCI

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI HĂLMĂGEL

Rodica-Violeta POPOVICIU

Rezultate voturi