Art. 1. - (1) Se însușește modelul-cadru al „Acordului de cooperare privind organizarea și exercitarea activității de amenajare a teritoriului și urbanismului” potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Obligațiile financiare rezultate din Acordul de cooperare prevăzut la alin. (1), pe întreaga durată de existență a acestuia, se suportă din bugetul local al comunei Hamcearca
Art. 2. – Se împuternicește primarul, dl Acceleanu Ion, Comunei Hamcearca, Județul Tulcea, să semneze în numele și pentru Comuna Hamcearca, Acordul de parteneriat, conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește domnul Acceleanu Ion primarul Comunei Hamcearca, Județul Tulcea.
Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Hamcearca, Instituției Prefectului Județul Tulcea și Filialei Județene Tulcea a Asociației Comunelor din România și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet, secțiunea Monitorul Oficial Local