Consiliul Local al Comunei Hoghiz, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 29.01. 2026,
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 457/21.01.2026 întocmit de D-na Inspector Lungu Gabriela Cornelia din cadrul compartimentului Asistență Socială,
Proiectul de hotărâre și referatul de aprobare întocmite de dl.Primar, însoțit de avizul comisiei pentru probleme de dezvoltare economico – socială, buget finanţe, administrarea patrimoniului public şi privat, al comunei, agricultură, silvicultură, gospodărie comunală, protecţia mediului, servicii şi comerţ din cadrul Consiliului Local Hoghiz, precum și avizul comisiei pentru probleme de administraţie publică, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor din Hoghiz, din cadrul Consiliului Local Hoghiz,
În conformitate cu:
- prevederile art. 40 alin. 2 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
- prevederile art. 29 alin.1 din HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Conform prevederilor art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica;
Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (7) lit. b) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI HOGHIZ adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 – Se însușește , Raportul pentru activitatea desfășurată de asistenții personali ai persoanelor încadrate în gradul grav de handicap din Comuna Hoghiz, Semestrul II – 2025, conform anexei ce face parte integranta din prezenta hotarare
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează dl. primar Buta Ioan, prin Compartimentul Asistență Socială
Art. 3. Prezenta hotărâre poate fi contestată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004 în termen de 30 de zile de la comunicare