Cadar Mihai- Primarul comunei Horleşti, judeţul Iaşi;
Având în vedere:
Adresa nr. 225 din 22.02.2024 a Asociației Centrului Diecezan Caritas Iași prin care solicită încheierea unui contract de acordare de servicii social- medicale la domiciliu, constând în, înființarea unui Centru Îngrijire la Domiciliu pentru persoanele vârstnice;
Raportul de specialitate nr. 3003 din 22.02.2024 întocmit de doamna Ignat Cristina Petronela, inspector superior la Compartimentul asistență socială;
Referatul de aprobare al Primarului înregistrat sub nr. 3007 din 23.02.2024;
În conformitate cu:
Prevederile art. 12, alin.(3), alin.(4) și alin. (5), art. 531 din Ordonanța Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile Ordinului nr. 71/2005 emis de Ministerul Muncii, Solidsarității Saciale și Familiei, privind aprobarea modelului contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de serviciile publice de asistență socială cu furnizorii de servicii sociale;
Prevederile art. 141 din Legea 292/2011- legea asistenței sociale cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile art. 129, alin.(2) ,lit.„d”, alin.7, pct. „b” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,cu modificările şi completările ulterioare;
Prevederile Legii nr. 421 din 28.12.2023 – legea bugetului de stat pe anul 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1187 din 29.12.2023;
Hotărârea consiliului local nr. 15 din 07.02.2024 pentru bugetului local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024, lista de investiţii ,lista de achiziţii pentru anul 2024 precum și estimările pentru anii 2025-2026-2027
prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, republicată cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia administrația publică, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor, art. 196, alin. 1, lit.”a”, art.197, alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare propun următorul
PROIECT DE HOTĂRÂRE
Art.1 (1) Se aprobă colaborarea între Consiliul Local Horlești și Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, prin încheierea contractului pentru acordarea de servicii social- medicale specializate,
între comuna Horlești, având ca reprezentant legal pe domnul Primar Cadar Mihai și Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, reprezentat prin pr. Egidiu Condac, în calitate de director și Maftei Păvălucă Anca Diana, în calitate de director domeniu, conform Anexei perte integrantă a prezentei hotărâri.
(2) Costul total al serviciilor furnizate în anul 2024 pentru o perioadă de 10 luni va fi de 55.350 lei.
(3) prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 01.03.2024.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Primarul comunei Horlesti compartimentul financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate pentru semnarea contractului cu Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași.
Art. 3. Hotărârea poate fi contestată de cei interesați în termenul stabilit de Legea contenciosului administrative, Legea nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, la Tribunalul Iași – Secția contencios administrative și fiscal, acțiunea fiind scutită de taxa de timbru.
Art.4. Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului – Județul Iași, pentru control şi legalitate , primarului comunei, compartiment financiar - contabil din cadrul primăriei, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași şi va fi adusă la cunoștință publicului prin publicare pe site-ul comunei și în Monitorul Oficial local.