Primarul comunei Horlești , județul Iași;
Având în vedere:
Adresa Compania Națională Poșta Română SA- O.J.P. Iași, înregistrată la primăria comunei Horlești cu nr. 1128 din 10.02.2026;
Raportul secretarului comunei înregistrat cu nr. 1725 din 17.03.2026 prin care propune încheierii unui contract de comodat între comuna Horlești și Compania Națională Poșta Română SA- O.J.P. Iași, pentru spațiul situat la parterul sediului comunei în suprafață de 18,55 mp, fiind instituție de utilitate publică.
Expunerea de motive a domnului Primar înregistrată cu nr.1877 din 20.03.2026 cu privire la încheierii unui contract de comodat între comuna Horlești și Compania Națională Poșta Română SA- O.J.P. Iași, pentru spațiul situat la parterul sediului comunei în suprafață de 18,55 mp.
În conformitate cu:
Prevederilor art.108, alin. (1) lit. d), art. 154, alin. 1, art.349 și art. 362 alin.(2) și alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile art. 874 alin. (1), art. 2146 și art. 2148 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
prevederile Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică republicată cu modificată şi completările ulterioare;
prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit. „c” , alin. (6), lit. „b”, art. 139 alin. (3), lit. „g” art.196, alin. 1, lit.”a”, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare,propun următorul;
PROIECT DE HOTĂRÂRE :
Art. 1- Se aprobă atribuirea în folosință gratuită în baza unui contract de comodat, către Compania Națională Poșta Română SA, respectiv Oficiul Județean de Poștă Iași, a spațiului în suprafață de 18,55 mp ( 1 încăpere) , situat la parterul sediului comunei din comuna Horlești, sat Horlești, strada Principală, nr. 76, CF 61195, în vederea desfășurării activității aferente agenției poștale Horlești.
Art. 2 - Imobilul este înscris la poz. 12 din Anexa nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, publicată în Monitorul Oficial nr. 326 bis din 16 mai 2002;
Art. 3 (1) Folosința gratuită se acordă pe o periadă de 1 an , începând cu data semnării contractului, cu posibilitate prelungirii acestuia prin act adițional.
(2). Predarea – primirea spatiului se va face pe baza de proces – verbal incheiat intre Comuna Horlești ,prin reprezentant delegat in acest sens și Compania Națională Poșta Română SA, respectiv Oficiul Județean de Poștă Iași, după semnarea contractului de comodat;
Art.4. Se aprobă contractul de comodat (contract de folosință gratuită) – model cadru, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Titularul dreptului de folosinta gratuita are urmatoarele obligatii:
a) sa foloseasca bunul potrivit destinatiei in vederea careia i- afost acordata folosinta gratuita;
b) sa permita accesul proprietarului pentru efectuarea controlului asupra bunului;
c) sa nu modifice bunul, in parte ori in integralitatea lui, astfel cum s-a stabilit in urma sedintei de Consiliu Local care a avut loc in data de 30.03.2026 pe cheltuiala solicitantului ;
d) la incetarea folosintei gratuite, sa restituie bunul, liber de orice sarcini;
e) folosinta dobandita in baza actului prevazut la Art.4. nu poate fi transmisa, nici oneros si nici cu titlu gratuit, unei alte persaoane.
f) de a informa proprietarul cu privire la orice tulburare adusa dreptului de proprietate publica, precum si la existenta unor cauze sau iminenta producerii unor evenimente de natura sa conduca la imposibilitatea expolatarii bunului;
g)respectarea programului de desfăsurare a activitatii astfel cum a fost stabilita in cadrul Sedintei de Consili Local din luna martie 2026.
Art.6. Toate cheltuielile de intretinere a spatiului dat in folosinta gratuita vor fi suportate de catre comodatar, respectiv Agenția poștală Horlești;
Art.7- Se împuternicește Primarul comunei Horlești să semneze în numele UAT Contractul de comodat.
Art.8. – Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului – Județul Iași, pentru control şi legalitate , primarului comunei, Compania Națională Poșta Română SA- O.J.P. Iași şi va fi adusă la cunoștință publică pe site-ul comunei și publicată în Monitorul Oficial local.