Art. 1 - Se aprobă, pentru anul 2026, un număr de 60 posturi de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav și un număr de 120 indemnizații lunare ale personelor cu handicap grav, acordate în baza prevederilor art. 42 alin. 4 din Legea nr. 448/2006.
Art. 2 - (1) Compartimentul de Asistență Socială și Autoritate Tutelară din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei I.L.Caragiale va asigura încheierea Contractului individual de muncă al asistentului personal în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2) Contractul individual de muncă se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă, iar cel de-al treilea exemplar se transmite direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a județului Dâmbovița, în termen de 5 zile de la încheierea acestuia.
(3) Contractul individual de muncă se încheie pe durată determinată, în funcţie de valabilitatea certificatului de persoană cu handicap, cu posibilitatea prelungirii. Pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, al căror certificat de persoană cu handicap are valabilitate permanentă, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată.
(4) Modalităţile şi condiţiile de încheiere, modificare şi încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Contractul individual de muncă al asistentului personal încetează de drept în cazul decesului persoanei cu handicap grav.
Art. 3. Sursele de finanţare sunt bugetul de stat și bugetul de venituri și cheltuieli al comunei I.L. Caragiale aferent anului 2026.
Art. 4. Compartimentul de asistență socială și autoritate tutelară, are obligația de a efectua controale periodice asupra activităţii asistenţilor personali şi de a prezenta semestrial un raport consiliului local.
Art. 5. Prin grija Secretarului General al Comunei I.L.Caragiale, prezenta hotărâre va fi transmisă Instituției Prefectului județului Dâmbovița, pentru verificarea legalității, Primarului Comunei I.L.Caragiale, Compartimentului Asistență Socială și Autoritate Tutelară și Compartimentului Buget - Contabilitate, Salarizare și Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al primarului , pentru cunoaștere și punere în aplicare.