Primăria comunei I.L. Caragiale
Compartiment Achiziții Publice și Valorificare Patrimoniu
Compartiment Fond Funciar, Registru Agricol
Nr. 1443/15.02.2023
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
la Proiectul de hotărâre privind
aprobarea iniţierii procedurii de închiriere, în condiţiile legii,
pentru suprafeţele de pajişti disponibile, aflate in domeniul public
al comunei I.L. Caragiale, județul Dâmbovița
Creșterea animalelor este o activitate economică importantă motiv pentru care este necesar a se facilita accesul crescătorilor de animale de pe raza administrativ teritorială a comunei I.L.Caragiale, la suprafețele de pajiști disponibile, aflate în domeniul public al comunei I.L.Caragiale, în condițiile în care pentru majoritatea crescătorilor de animale singura sursă de asigurare a hranei pe perioada verii este masa verde obținută de pe pajiști. In conformitate cu prevederile art.9 alin (1) din OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991-cu modificările și completările ulterioare ,, Pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul public al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ - teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE, încheie contracte de concesiune/închiriere, în condiţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani. ”
Prin realizarea închirierii pajiștilor proprietate publică a comunei I.L.Caragiale se vor obține resurse financiare care se fac venit la bugetul local. În proiectul de hotărâre se propune aprobarea închirierii prin licitaţie publică a trupurilor de pajişti din anexa nr. 1 la raport ,pe o perioadă de 10 ani, respectiv de la data semnării contractului de către ultima parte, până la data de 31 decembrie 2033.
Licitația va avea loc pe baza documentaţiei de atribuire cu privire la închirierea trupurilor de pajişti prevăzute în anexa nr.1, (caietul de sarcini,contractul-cadru de închiriere,informaţii generale privind proprietarul,instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de inchiriere,condiții de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească oferta,instrucţiuni privind modul de prezentare a dosarului de înscriere la licitaţie,modul de prezentare a documentelor de calificare în vederea participării la licitaţie, dispoziții finale privind instructiunile și extrase din amenajamentul pastoral pentru fiecare trup de pajiște în parte corelat cu obiectul contractului de închiriere), conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din raport.
Conform art 6 pct. 4 din a HG nr. 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 34/2013-privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991-cu modificările și completările ulterioare, ,,Valoarea ierbii disponibile pentru animale reprezintă produsul dintre producţia anuală disponibilă de iarbă şi preţul mediu al ierbii stabilit, în condiţiile legii, prin hotărârile consiliilor judeţene şi, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, conform prevederilor art. 62 alin. (22) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.
Ținând seama că prețul mediu pe tona de masă verde este de 25 lei/tonă/an, conform Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița nr. 458/2022 privind aprobarea prețurilor medii ale produselor agricole în vederea evaluării veniturilor în natură obținute din arendă de proprietarii de terenuri, uzufructuari sau alți deținători legali pentru anul 2023, iar pajiștile propuse pentru închiriere pe raza comunei I.L.Caragiale, conform amenajamentului au o capacitate de producție de masă verde de:
Nr. crt. | Trup pajiște | Suprafața -HA- | Producția de masă verde to/ha, conform amenajamen tului | Producția totală de masă verde -tone- | Preț tonă masă verde to./ha stabilit prin HCJ nr. 458/2022 | Valoarea totală masă verde pe trup de pajiște -lei- |
0 | 1 | 2 | 3 | 4=2x3 | 5 | 6= 4x5 |
1 | Ghirdoveni 2 – La Corbu | 8,42 | 8,9 | 74,94 | 25 | 1873,5 |
2 | Ghirdoveni 3 – La Fiare 1 | 7,73 | 9,5 | 73,44 | 25 | 1836 |
3 | Ghirdoveni 4 – La Fiare 2 | 21,80 | 8,9 | 194,02 | 25 | 4850,5 |
4 | Ghirdoveni 5 – Parcela 1 | 3,40 | 8 | 27,20 | 25 | 680 |
5 | Ghirdoveni 6 – Parcela 3 | 2,10 | 8 | 16,80 | 25 | 420 |
6 | Mija 1 – Stadion Neagra 1 | 9,42 | 7,8 | 73,48 | 25 | 1837 |
7 | Mija 3 – Stadion Neagra 3 | 19,29 | 7,8 | 150,46 | 25 | 3761,5 |
8 | Mija 6 – Gara | 0,22 | 7,5 | 1,65 | 25 | 41,25 |
9 | Mija 9 – Ferma 2 | 0,31 | 7,5 | 2,33 | 25 | 58,25 |
| Total general | 72,69 |
|
|
|
|
Conform art 6 pct. 3 din a HG nr. 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 34/2013-privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991-cu modificările și completările ulterioare, ,,În condiţiile art. 9 alin. (71) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013, nivelul minim al preţului concesiunii/închirierii se stabileşte prin diferenţa dintre valoarea ierbii disponibile pentru animale şi valoarea totală a cheltuielilor cu implementarea proiectului de amenajament pastoral, respectiv investiţii/materiale şi lucrări anuale prevăzute în acesta, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”. Astfel prețul de pornire a licitației, după ce au fost scăzute cheltuielile estimative conform Estimării valorii concesiunii/închirierii pășuni întocmită de evaluator autorizat ANEVAR este :
Nr. crt | trupul de pajiste | prod/ ha | Sup./ ha
| total productie masa verde | valoarea productiei de masa verde | cheltuieli cu impl. Amenajamentului | diferenta de valoare | pret minim /ha |
1
| Ghirdoveni 2 – La Corbu |
8,9 |
8,42 |
74,938 |
1873,5 |
623,8 |
1249,7 |
148,4 |
2 | Ghirdoveni 3 – La Fiare 1 |
9,5 |
7,73 |
73,435 |
1835,9 |
580,5 |
1255,4 |
162,4 |
3 | Ghirdoveni 4 – La Fiare 2 |
8,9 |
21,8 |
194,02 |
4850,5 |
3356,4 |
1494,1 |
167,9 |
4 | Ghirdoveni 5 – Parcela 1 |
8 |
3,4 |
27,2 |
680,0 |
304,2 |
375,8 |
110,5 |
5 | Ghirdoveni 6 – Parcela 3 |
8 |
2,10 |
16,8 |
420,0 |
150,0 |
270,0 |
128,6 |
6 | Mija 1 – Stadion Neagra 1 |
7,8 |
9,42 |
73,476 |
1836,9 |
772,1 |
1064,8 |
113,0 |
7 | Mija 3 – Stadion Neagra 3 |
7,8 |
19,29 |
150,462 |
3761,6 |
1486,9 |
2274,7 |
117,9 |
8 | Mija 6 – Gara | 7,5 | 0,22 | 1,65 | 41,3 | 26,0 | 15,3 | 69,4 |
9 | Mija 9 – Ferma 2 | 7,5 | 0,31 | 2,325 | 58,1 | 32,7 | 25,4 | 81,9 |
Valorile estimate mai sus sunt cele de începere a licitațiilor de atribuire cu respectarea categoriilor de lucrări de întreținere și exploatare cuprinse în amenajamentul pastoral, documentația tehnică și caietele de sarcini.
Proiectul de hotărâre este reglementat juridic de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii de Guvern nr. 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte, ale Ordinului comun al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 407/2.051/2013 pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune şi închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor cu modificările și completările ulterioar, şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
Faţă de cele prezentate mai sus, supunem analizei Consiliului Local al comunei I.L.Caragiale, propunerea privind inițierea procedurii de închiriere, în condiţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, aflate in domeniul public al comunei I.L. Caragiale, județul Dâmbovița
.
ÎNTOCMIT ,
Consilier achiziții publice, Elena-Amalia DRAGU
Cons. principal, Giorgiana VOICULESCU