Art.1 Se conferă post-mortem Titlul de Cetățean de Onoare al comunei I.L.Caragiale profesorului universitar doctor în științe juridice, Stanciu D CĂRPENARU, născut la data de 28.11.1935 în Ghirdoveni, decedat la data de 25.11.2019;
Art.2 Se va așeza la Școala nr.1 Ghirdoveni o placă comemorativă în onoarea acestuia cu următorul text: “ S-a dezvelit această placă la data de 02.09.2023 cu ocazia conferirii Titlului de Cetățean de Onoare post-mortem, profesorului universitar doctor în științe juridice Stanciu D CĂRPENARU , care a urmat cursurile acestei Școli Generale și care a avut un aport important în perfecționarea legislației privind Dreptul Civil și Dreptul Comercial”;
Art.3 Primarul comunei I.L. Caragiale va duce la îndeplinire prevederile acestei hotărâri.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al U.A.T. - comuna I.L. Caragiale, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei I.L. Caragiale, Instituției Prefectului Județului Dâmbovița și va fi publicată în Monitorul Oficial Local, pe pagina de internet a Primăriei comunei I.L. Caragiale.