la Proiectul de Hotărâre privind : conferirea titlului de Cetățean de Onoare al comunei I.L.Caragiale domnului profesor universitar doctor, general de brigadă, Gheorghe Popa
În conformitate cu prevederile art. 20 din Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulația proiectelor de hotărari ale Consiliului Local I.L.Caragiale, aprobat prin HCL nr. 7/2023 ;
Analizând proiectul de hotărâre privind conferirea conferirea titlului de “CETĂŢEAN DE ONOARE AL COMUNEI I.L. CARAGIALE” domnului profesor universitar doctor, general de brigadă , Gheorghe POPA precum și a referatului de aprobare al domnului Marius PAISE, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei I.L.Caragiale, în calitate de inițiator al proiectului, am constatat următoarele:
a) Obiectul/domeniul reglementat: asigură cadrul necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre cu privire la conferirea titlului de " Cetăţean de Onoare al comunei I.L. Caragiale" domnului Gheorghe POPA, în conformitate cu prevederile art. 104, alin. (1), lit. e) și lit. p) și alin. (2), art. 129, alin. (1), alin. (13) şi art.139 alin.(1) şi alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pct.1 lit.b), pct.3 şi pct.5, lit g) ale Anexei nr. 7 - Procedura privind acordarea titlului de " Cetățean de onoare al comunei I.L. Caragiale" la Hotărârea nr. 44 din 25.05.2023 a Consiliului Local al comunei I.L. Caragiale privind aprobarea statutului comunei I.L. Caragiale și a prevederilor Hotărârii nr. 9 din 30 ianuarie 2020 a Consiliului Local al comunei I.L. Caragiale privind aprobarea Regulamentului pentru conferirea titlului de "Cetățean de onoare al comunei I.L. Caragiale ", județul Dâmbovița.
b) Compatibilitatea și conformitatea cu legile, ordonanțele, hotărârile Guvernului, strategiile naționale şi legislaţia secundară (ordine, instrucțiuni, normative, regulamente, etc.), în limitele și în a căror implementare şi aplicare este elaborat respectivul proiect de hotărâre: prin proiectul de hotărâre analizat se respectă şi se pun în aplicare prevederile/normele aplicabile domeniului reglementat, respectiv:
- art. 1 alin. (5) şi art. 122 din Constituția României, republicată;
- art. 3, art. 4 şi art. 6 paragraful 1 din Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 7 alin. (2) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 129, alin. (1), alin. (13) şi art.139 alin.(1) şi alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile pct.1 lit.b), pct.3 şi pct.5, lit g) ale Anexei nr. 7 - Procedura privind acordarea titlului de " Cetățean de onoare al comunei I.L. Caragiale" la Hotărârea nr. 44 din 25.05.2023 a Consiliului Local al comunei I.L. Caragiale privind aprobarea statutului comunei I.L. Caragiale și a prevederilor Hotărârii nr. 9 din 30 ianuarie 2020 a Consiliului Local al comunei I.L. Caragiale privind aprobarea Regulamentului pentru conferirea titlului de "Cetățean de onoare al comunei I.L. Caragiale ", judeâul Dâmbovița;
- art. 3, art. 82 şi art. 84 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
- Regulamentul propriu cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotarâri cu caracter normativ care se supun adoptării Consiliului Local al comunei I.L.Caragiale aprobat prinHCL nr. 7/2023 ;
- Regulamentul privind organizarea şi funcționarea Consiliului Local I.L.Caragiale aprobat prin Hotărârea nr. 57/2021 ;
- art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
c) Impactul asupra reglementărilor interne din sfera de competență/activitate compartimentului: nu este cazul.
Tinând seama de constatările precizate mai sus, opinăm faptul că proiectul de hotărâre prezentat este fundamentat din punct de vedere al reglementărilor specifice aplicabile, respectiv al legalității, sens în care propunem analizarea şi supunerea spre dezbatere a proiectului de hotărâre în cauză, cu privire la acest aspect, în conformitate cu procedurile prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al comunei I.L. Caragiale.
d) Menţiuni/obiecțiuni: nu este cazul.
SECRETAR GENERAL U.A.T. I.L.CARAGIALE
Nicoleta MIHALCEA