Nr. 66 / 13.11.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind trecerea unui imobil(teren) din domeniul public în domeniul privat al comunei INEU precum și actualizarea și completarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei INEU

Inițiator proiect

Dumitru TOGOR

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al comunei Ineu

Comuna Ineu

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 66 din 13.11.2023

privind trecerea unui imobil(teren) din domeniul public în domeniul privat al comunei INEU precum și actualizarea și completarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei INEU

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile Ordinului Președintelui A.N.C.P.I. nr. 700/2014 - cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile art. 292, 354-361 - Titlul II  Exercitarea dreptului de proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
  4. prevederile H.G. nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor;
  5. Art. 879 din Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, privind Codul civil;
  6. Art. 129 alin. (2) lit. c) și ale alin. (6) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului comunei Ineu înregistrat sub  nr. 3230/07.11.2023;
  2. Raportul  de specialitate al Compartimentului Registru Agricol și Cadastru, înregistrat sub nr. 3229/07.11.2023;
  3. Avizul consultativ al Comisiei  de specialitate;

Luând act de:

  1. Extrasul de Carte Funciară ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei ineu

întrunit în a 12-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al comunei Ineu a terenului identificat cu nr. topo 51631 Husasău de Criș cuprins în C.F. nr 51631 , în suprafață de 1200 mp aflat în proprietatea publică a Comunei Ineu.

Art. 2 Se aprobă actualizarea și completarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al U.A.T. Ineu cu bunul imobil – terenul identificat cu nr. topo 51631 Husasău de Criș cuprins în C.F. nr 51631 , în suprafață de 1200 mp aflat în proprietatea publică a Comunei Ineu.

 Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei se mandatează Primarul comunei Ineu și personalul din Compartimentele Contabilitate și Registru Agricol din Aparatul de Specialitate al acestuia.

Art. 4.  Prezenta Hotărâre se va comunica spre: 

Prezenta hotărâre se comunică cu: 

(1) Instituţia Prefectului – Judeţul Bihor 

(2) Primarul Comunei Ineu

(3) Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului 

(4) Compartimentul Agricol si Cadastru

(5) O.C.P.I. Bihor

(6) Publicare în Monitorul Oficial Local.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Radu-Gheorghe MĂLAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI INEU,

Celoria SIMIONESCU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 66 / 13.11.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 4
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 66 / 13.11.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 13.11.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 24.11.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 24.11.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu