Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 26 / 25.03.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea documentatiei de atribuire cadru, întocmită pentru derularea licitației privind exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora, conform precizărilor din caietul de sarcini

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 2

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Investiții și Achiziții Publice

Forma inițiatorului

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al comunei Ineu

Comuna Ineu

Proiect de hotărâre

Nr. 26 din 25.03.2024

privind aprobarea documentatiei de atribuire cadru, întocmită pentru derularea licitației privind exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora, conform precizărilor din caietul de sarcini

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Hotărârea nr. 209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale - Licitația se va desfășura prin aplicarea unei proceduri de concesionare a serviciului public de distribuție a gazelor naturale în comuna Ineu, demarată conform prevederilor Hotărârii nr. 209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, procedură care ne permite introducerea ofertantului desemnat câștigător în urma licitației în schema de participare cu aport valoric la la obiectivul de investiții.

Ținând cont de:

  1. procedurile de lucru efectuate până la această dată de către comisia pentru planificarea, fundamentarea, organizarea și derularea procesului de concesionare a serviciului public de distribuție a gazelor naturale pentru obiectivul de investiție ”CONCESIONAREA SERVICIULUI PUBLIC DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE ÎN COMUNA INEU, JUD. BIHOR”, numită prin Dispozitia Primarului Comunei Ineu  nr. 25 din 18.03.2024 .
  2. raportul de avizare al comisiei de specialitate,

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare nr.926 din 25.03.2024 al primarului comunei Ineu, la Proiectul de hotărâre privind aprobarea DOCUMENTAȚIEI DE ATRIBUIRE cadru, întocmită pentru derularea licitației privind exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora, conform precizărilor din caietul de sarcini;
  2. Raportul de specialitate nr.927 din 25.03.2024 al compartimentului Achiziții și investiții din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ineu;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei ineu

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE cadru, întocmită pentru derularea licitației privind exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora, conform precizărilor din caietul de sarcini, împreună cu anexele sale (Dosarul preliminar întocmit în vederea concesionării serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale; Documentația de atribuire cu criteriile de evaluare propuse și ponderea punctajelor alocate; Caietul de sarcini; Formulare model propuse pentru ofertanți; Contract cadru de concesiune).

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul Comunei Ineu,dl. Dumitru TOGOR prin aparatul de specialitate.

Art.3. Prezenta hotărâre va fi dusă la cunostinţă publică prin afişare la sediul Consiliului Local al Comunei Ineu. şi publicare pe site-ul propriu al Primariei Comunei Ineu.

  Art.4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, cu:

  • Instituţia prefectului, judeţul Bihor;
  • Primarul Comunei Ineu.;
  • Inspectorul cu atribuții financiar – contabile;
  • Compartimentul relații cu publicul și investiții pentru publicarea în Monitorul oficial local;

- La dosarul de evidență a hotărârilor consiliului local

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI INEU

Dumitru TOGOR

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI INEU

Celoria SIMIONESCU

Rezultate voturi