Nr. 23 / 25.05.2021
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea achiziţionării de servicii de consultanţă juridică şi de reprezentare a intereselor Unitatii Administrativ Teritoriale Comuna Islaz, a Consiliului Local al Comunei Islaz , a Instituţiei Primarului Comunei Islaz , precum şi a Comisiei Locale de Fond Funciar Islaz

Hotărârea Consiliului Local

România

România

Județul Teleorman

Consiliul local al comunei Islaz

Comuna Islaz

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 23 din 2021

privind aprobarea achiziţionării de servicii de consultanţă juridică şi de reprezentare a intereselor Unitatii Administrativ Teritoriale Comuna Islaz, a Consiliului Local al Comunei Islaz , a Instituţiei Primarului Comunei Islaz , precum şi a Comisiei Locale de Fond Funciar Islaz

Consiliul Local al comunei Islaz, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25 mai 2021

        Având în vedere:

  • referatul de aprobare al primarului comunei Islaz   nr. 5016 din 19.05.2021;
  • raportul de fundamentare nr. 5017 din 19.05.2021;
  • avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Islaz;

Ţinând cont de prevederile art. 1 alin. 2, lit. b din OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative;
        În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) şi alin. (14), art. 196  alin. (1), lit. a)  din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,  cu modificările şi completările ulterioare

 

HOTĂRĂŞTE:


 
        Art. 1. Se aprobă achiziţionarea de servicii de consultanţă şi reprezentare a

Unitatii Administrativ Teritoriale Comuna Islaz, a Consiliului Local al Comunei Islaz , a Instituţiei Primarului Comunei Islaz , precum şi a Comisiei Locale de Fond Funciar Islaz, pentru:

-asistenta juridica compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Islaz;

 -asigura asistenta juridica in materie de contencios administrativ;

-verifica aspectele procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţii publice, a contractelor de concesiune de lucrari publice,a contractelor de concesiune terenuri,a contractelor de inchiriere,a contractelor de comodat,de dare in administrare,asociere si parteneriat public-privat;

-face propuneri pentru continutul contractelor-cadru care urmeaza sa fie supuse aprobarii consiliului local;

-verifica contractele in care comuna Islaz este parte;

-colaboreaza la redactarea proiectelor de acte administrative;

-acorda asistenta juridica la aplicarea legilor de restituire (legea 10/2001 şi legile fondului funciar cu modificările si completările aferente),intocmirea documentatiei cadastrale si eliberarea cartilor funciare.

-asistenta juridica la negocierile purtate în vederea încheierii unui contract, a unei tranzacţii în vederea preîntâmpinării unui litigiu sau pentru încheierea oricărui act cu conţinut juridic cu privire la care conducătorul Primarul comunei Islaz  va aprecia ca este necesară asistenţa juridică a avocatului.

Art.2 Serviciile juridice vor fi achiziționate pentru perioada iunie 2021 – 31 decembrie 2021.

Art.3 In cazul unor litigii, pe rolul instantelor, avand ca obiect pretenţii şi despăgubiri, actiuni fond funciar, acţiunile în contencios administrativ şi fiscal, de dreptul muncii, de drept societar, dreptul afacerilor, litigiile născute din executarea sau neexecutarea contractelor civile sau/şi administrative, pentru desfiinţarea contractelor sau a actelor juridice patrimoniale sau nepatrimoniale, precum şi pentru orice alte cereri şi litigii de natură civilă şi administrativă evaluabile sau neevaluabile în bani, indiferent dacă instituţiile publice au calitatea de reclamant sau de pârât în litigiile respective, pentru care Primarul comunei Islaz  va considera necesară asistenta juridică calificată şi reprezentarea de către avocat, se va incheia contract de asistenta juridica separat, pentru fiecare cauza in parte.

Art. 4. Cheltuielile legate de aceste servicii se vor suporta din bugetul local al Comunei Islaz .

Art. 5. Se mandatează Primarul comunei Islaz să desfăşoare procedurile necesare în vederea achiziţionării de servicii juridice de consultanţă şi reprezentare şi să semneze contractul de asistenţă juridică aratat la art.1 si contractele de asistenta juridica incheiate in conditiile art.3.

Art. 6. Prezenta hotărâre va fi comunicată  Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman şi persoanelor interesate prin grija secretarului general al unităţii administrativ teritoriale în termenul prevăzut de legislatia in vigoare. 


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Iancu ACHIMESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ISLAZ,

Veronica DRĂGAN