REGULAMENTUL
pentru închirierea pajiștilor aflate în proprietatea privată a comunei Islaz
Art.1Prezentul Regulament stabileşte conţinutul privind organizarea și desfăsurarea procedurii de atribuire directă prin ședință publică a păşunilor aflate în proprietatea privată a comunei, precum și cadrul general privind încheierea contractelor de închiriere de bunuri proprietate privată (suprafețe de pajişti), în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2013, cu modificariși completari ulterioare.
Art. 2 Atribuirea directă prin contract de închiriere are ca obiect suprafețele de pajiște cât şi alte categorii de terenuri cu destinație de păşune ori fâneață aflate în proprietatea privată a comunei Islaz.
Art.3Contractul de închiriere se încheie în conformitate cu legea română, indiferent de naționalitatea sau de cetățenia locatarului, pentru durata de 7 ani, conform O.U.G. nr. 34/2013 şi a normelor de aplicare a acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 4 (1) Se intocmeste dosarul închirierii pentru fiecare contract atribuit şi se păstrează atâta timp cât contractul de închiriere produce efecte juridice, dar nu mai puțin de 7 ani de la data finalizării contractului de închiriere.
(2) Dosarul închirierii trebuie sa cuprindă:
a) Hotărârea Consiliului Local Islazde aprobare a închirierii
b) Regulamentul de pășunat pentru pajiștile proprietate privată a comunei
b) Anunţurile referitoare la procedura de atribuire a contractului de închiriere şi dovada transmiterii acestora spre publicare;
c)Procesul verbal de adjudecare a închirierii însoțite de documentele care au stat la baza acestei decizii (fişa solicitantului de atribuire directă prin şedinţă publică);
d) Contestaţiile de anulare a procedurii de atribuire directă, dacă este cazul;
e) Contractul de închiriere semnat, însoţit de schița de amplasare a pajiștii și suprafața alocată.
f) Proces-verbal de predare - primire amplasament
CAPITOLUL I
PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ DE INŢIERE A ÎNCHIRIERII PRIN ATRIBUIRE DIRECTĂ
SECTIUNEA I Iniţiativa închirierii
Art. 5 (1) Inchirierea prin atribuire directă în şedinţă publică are loc ca urmare a solicitarii crescătorilor de animale membrii ai colectivităţii locale, persoane fizice sau juridice cu sediul social al exploatației pe raza comunei. De asemenea derivă şi din obligativitatea Primăriei Islaz de a pune în aplicare prevederile Regulamentului de pasunat pentru pajistile proprietate privată a comunei Islaz.
(2) Inițiativa închirierii prin atribuire directă are loc pe baza Regulamentului de pasunat pentru pajistile proprietate privată a comunei care cuprinde urmatoarele elemente:
a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat;
b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică realizarea închirierii;
c) nivelul minim al valorii chiriei;
d) procedura utilizată pentru atribuirea Contractului de închiriere atribuirea directă în şedinţă publică sau licitația cu strigare acolo unde este cazul;
e) durata estimată a închiriere;
SECTIUNEA a 2-a Procedura de atribuire prin atribuire directă
Art.6 Se stabilesc urmatoarele proceduri de atribuire a contractelor de închiriere a păşuni conform cadrului legislativ:
a) Atribuire directă – potrivit prevederilor OG 34/2013- articolul 9, alineatul (2) „ Pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unitățile administrativteritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul localității respective, încheie contracte de închiriere prin atribuire directă, în condiţiile prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani. Suprafețele de pajişti rămase nealocate se atribuie în condițiile prevederilor alin. (1) crescătorilor de animale persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor .”
b) Păşunea se va atribui direct pe localităţi şi pe specii de animale. Documentaţia de atribuire va fi întocmită prin şedinţă publică de atribuire directă.
Art.1. (1) Regulamentul de pasunat pentru pajistile proprietate privată a comunei se elaborează in conformitate cu prevederile: art.9 si următoarele din O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, a prevederilor HG 1064/2013 privind aplicarea normelor metodologice de aplicare a OUG 34/2013, cu modificările ulterioare, ale Ordinului 407/2013 privind aprobarea contractelor cadru de concesionare inchiriere a suprafetelor de pajisti din domeniul public /privat al comunelor, oraşelor şi al municipiilor, ale Ordinul 544/2013 al Ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind metodologia de calcul a încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte, a Legii nr. 287/2009 din 17 iulie 2009, republicată privind Codul civil, In temeiul Legii nr.32/2019 Legea zootehniei, Legea nr.52 din 2003 art.13 privind transparenta decizionala in administratia publică, republicata, OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulteriaore.
(2) Regulamentul trebuie să cuprindă urmatoarele elementele:
a. informatii generale privind obiectul închirierii
b. scopul închirierii
c. obiectul închirierii si condiții privind încheierea contractului
d. condiții obligatorii privind exploatarea închirierii
e. durata contractului de închiriere
f. nivelul minim al valorii chiriei
g. regimul bunurilor utilizate de locatar în derularea închirierii
h. obligațiile privind protecţia mediului şi a persoanelor
i. clauzele referitoare la încetarea contractului de închiriere
SECTIUNEA a 3-a Reguli privind anunțul de atribuire directă
Art.8 (1) Se intocmeste anunţul atribuire directă, după aprobarea documentației de închiriere prin şedinţă publică de atribuire directă de către locator. Anunțul de inchiriere se va aduce la cunostiinta publica prin afisarea la sediul institutiei si pe pagina de internet a comunei.
(2) Anunţul de atribuire directă va cuprinde urmatoarele elementele:
1. Informaţii generale privind locatorul
2. Informaţii generale privind obiectul închirierii
2.1 Procedura aplicată
3. Informaţii privind documentația de închiriere;
3.1. Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de închiriere
3.2. Denumirea și adresa compartimentului din cadrul locatorului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de închiriere
4. Informaţii privind cererile de înscriere:
4.1. Data limită de depunere a cererile de înscriere la ședința publică de atribuire directă
5. Data si locul la care se va desfăsura sedinţa publică de atribuire directă
6. Denumirea instanţei competente în soluţionarea litigiilor
SECTIUNEA a 4-a ORGANIZATORUL INCHIRIERII PRIN ATRIBUIRE DIRECTĂ
Primăria Islaz, cu sediul în localitatea Islaz, Str. Dunării, nr. 66, jud. Teleorman
SECTIUNEA a 5-a DATA ORGANIZĂRII INCHIRIERII PRIN ATRIBUIRE DIRECTĂ
Atribuirea directă se va organiza în termen de 13 zile calendaristice de la data apariției anunțului pe site-ul Primăriei Islaz şi la sediul Primăriei Islaz, jud. Teleorman.
SECTIUNEA a 6-a CLAUZE FINANCIARE
Prin realizarea închirierii pajiştilor proprietate privată a comunei se vor obţine resurse financiare care se fac venit la bugetul local. Creşterea animalelor este o activitate economică importantă şi trebuie facilitat accesul acestora la suprafeţele de pajişti disponibile, aflate în domeniul privat al comunei Islaz, în condiţiile în care pentu majoritatea crescătorilor de animale singura sursă de asigurare a hranei pe perioada verii este masa verde obţinută de pe pajişti.
Utilizatorii de pajişti beneficiază de plăți unice pe suprafaţa care le permit executarea lucrărilor şi activităţilor de întreţinere a pajiştilor.
Folosirea şi exploatarea pajiştilor se fac cu respectarea bunelor condiţii agricole si de mediu, în conformitate cu prevederile legale in vigoare si cu respectarea Regulamentului cu privire la modul de organizare a păşunatului în comuna Islaz.
Atribuirea directă se va realiza de la suma de: 159,2 lei lei/ha/an.
SECŢIUNEA a 7-a PREȚUL DE ÎNCHIRIERE
Prețul închirierii se stabilește ținînd cont de echilibrul financiar dintre valoarea producției de iarbă disponibilă și obligațiile impuse utilizatorului de pajiști permanente prin cheltuielile cu implementarea amenajamentului pastoral, ori nefiind intocmit amenajamentul pastoral pentru păşunile proprietatea privată a comunei Islaz pretul inchirieri nu poate fi stabilit in functie de acest criteriu.
În acest context a fost întocmit un raport de evaluare a suprafeţei de păşune a comunei Islaz, de către expert evaluator SC Wagner Construct Invest SRL, ing. Liciu Ciprian, de unde a rezultat un preţ de 159,02 lei/ ha/an.
Contractul de închiriere va fi încheiat la valoarea de pornire a ședinței publice de atribuire directă în cazul în care valoarea este acceptată de crescătorul de animale solicitant.
SECŢIUNEA a 8-a CLAUZE DE PROPORTIONALITATE INTRE SUPRAFAȚA DE PAJIȘTI ȘI NUMĂRUL DE ANIMALE DIN R.N.E. AL COMUNEI Islaz
Conform cu prevederile art.9, alineatul (2) din OUG nr. 34/2013 .. ......” atribuirea suprafețelor de pajişte se realizează prin atribuire directă în funcție de suprafețele de pajiști disponibile şi proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie ”. Suprafețele de pajişti se pot atribui direct proporţional cu efectivele de animale, cu respectarea încărcăturii minime şi a încărcăturii optime, stabilite conform Regulamentului de pasunat şi prevederilor legale în vigoare.
CAPITOLUL II
DESFĂŞURAREA PROCEDURII DE ATRIBUIRE DIRECTA IN VEDEREA INCHIRERII SUPRAFEȚELOR DE PĂȘUNE
SECTIUNEA a 1-a ATRIBUIREA DIRECTĂ prin şedinţă publică
Art 9. Organizarea atribuirii directe prin şedinţă publică
(1) Şedinţa publică pentru Atribuirea directă a suprafețelor de pajiști disponibile se va organiza în termen de 15 zile calendaristice de la data apariției anunțului, pe site-ul Primăriei Islaz şi la sediul Primăriei Islaz. In primele 13 zile de la apariția anunțului privind data de şedinţă publică se primesc cererile de participare la atribuirea directă.
(2) Cererile vor fi insotite de copie a cărţii/buletinului de identitate -pentru persoane fizice, din care să reiesă că persoana fizică/juridică are domiciliul/sediul în comuna Islaz.
-dovadă că pot asigura o încărcătură de minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, sau cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei pentru suprafeţele de păşune propuse a fi inchiriate.
-prezentarea unui program de păşunat pentru perioada prelucrării în folosinţă a păşunii.
-copie a statutului şi certificatului unic de înregistrare pentru persoane juridice/forme asociative;
-copie a cardului de exploatație din Registrul Naţional al Exploataţiilor (pentru formele asociative, copii ale cardurilor pentru toţi membrii asociației);
-dovada achitării la zi a taxelor şi impozitelor la bugetul local (certificat fiscal);
-procură autentificată la notar în cazul în care ofertantul participă la licitaţie prin reprezentant;
-adeverinţă de la Primăria comunei Islaz privind înscrierea animalelor în registrul agricol;
(3) La cererea de participare se anexează un program de păşunat pentru toată perioada preluării în folosinţă a suprafeței de pajişti solicitată, întocmit conform prevederilor legale în materie.
(4) Preşedintele comisiei de licitație va începe şedinţa de licitație după constatarea îndeplinirii tuturor condițiilor de participare a ofertanților. Comisia de atribuire directă, evaluare şi licitaţie va evalua cererile depuse şi va afişa Procesul verbal de constatare a îndeplinirii calității de participant la atribuirea directă. Ulterior se primesc şi se soluţionează eventualele contestații legate de îndeplinirea calității de participant la atribuirea directă și se afişează rezultatul soluționării contestaţiilor.
(5) La data şi ora ce se va stabili prin anunț pentru şedinţa publică de atribuire directă vor fi prezenţi membrii Comisiei de atribuire directă evaluare şi licitaţie, cât şi crescătorii de animale persoane fizice şi juridice validați să participe la atribuirea directă.
(6) Asociațiile participante la atribuirea directă vor fi reprezentate de către preşedinţii acestora sau de către un împuternicit cu delegaţie specială, persoanele juridice vor fi reprezentate de către administratorul firmei sau împuternicitul acestuia prin delegație specială;
Eventualele obiecțiuni legate de modul de organizare vor fi formulate înainte de deschiderea şedinţei publice de atribuire directă şi vor fi soluţionate pe loc.
(7) Comisia de atribuire directă, evaluare şi licitație va verifica îndeplinirea calităţii de participant şi va încheia un proces - verbal al şedinţei publice de atribuire directă, precizând participanții admişi şi respinşi şi motivele care au stat la baza respingerii.
(8) La atribuirea directă vor putea participa doar crescătorii de animale persoane fizice ori juridice declaraţi admişi şi care au solicitat suprafețele de pajiști în mod clar în cererea de atribuire.
(9) Comisia de atribuire directă evaluare şi licitaţie va trece la atribuirea directă anunţând suprafața cadastrală, destinația de păşunat bovine sau ovine-caprine după caz cât şi preţul de închiriere stabilit conform raportului de evaluare a suprafeţei de păşune a comunei Islaz, de către expert evaluator SC Wagner Construct Invest SRL, ing. Liciu Ciprian, de unde a rezultat un preţ de 159,02 lei/ ha/an.
Dacă suprafața de păşune este solicitată de un singur crescător de animale persoană fizică sau juridică deținător al categoriei de animale pentru care este destinată pajiștea respectivă acesta este declarat câştigător. In cazul în care pentru o suprafață sunt cel puțin doi solicitanți, când solicită suprafețe mai mari decât se cuvine proporțional cu numărul de animale ori din oricare alt motiv care împiedică atribuirea directă comisia va declara suprafețele respective calificate pentru închirierea prin licitație publică cu strigare.
(10) Modul de desfăşurare a atribuirii directe se va menţiona în procesul- verbal al şedinţei.
(11) Procesul-verbal al şedinţei va fi semnat de către membrii Comisiei de atribuire directă, evaluare şi licitație cât şi de către participanţii la atribuire. La cerere se va înmâna câte o copie şi participanţilor;
(12) Contestaţiile formulate cu privire la modul de desfăşurare a atribuirii directe se depun la registratura Primăriei Islaz, în termen de 2 zile lucratoare de la incheierea procesului-verbal al sedintei, incepand cu ziua imediat urmatoare incheierii acestuia şi vor fi soluţionate în termen de 3 trei zile lucratoare,incepand cu ziua imediat urmatoare expirarii termenului de depunere a acestora.
(13) Contestaţiile vor fi motivate în drept şi în fapt arătându-se probele pe care le administrează şi motivele de drept pe care se întemeiază. Comisia de atribuire directă, evaluare şi licitaţie licitaţie va preciza va preciza în încheierea procesului verbal crescătorul de animale persoană fizică ori juridică câştigător; suma cu care s-a atribuit direct suprafața; cât şi identificarea cadastrală a suprafeței adjudecate.
(14) Participantul la ședința de atribuire directă declarat câştigător are obligaţia ca în termen de 5 zile lucrătoare, să se prezinte la sediul Primăriei Islaz, în vederea încheierii contractului de închiriere.
(15)Contractul de închiriere cu solicitantul câştigător se va încheia cu respectarea contractului -cadru, care face parte din documentația de atribuire.
SECTIUNEA a 2-a
Art.10. (1) Comisia de atribuire directă, evaluare şi licitație este alcătuită dintr-un număr de 5 membri şi un secretar.
(2) Comisia este alcătuită din reprezentanţi ai consiliului local și ai aparatului de specialitate al Primarului, numiţi în acest scop prin Hotararea Consiliului local.
(3) Preşedintele poate fi numit de locator sau ales din randul membrilor propusi, secretarul comisiei este numit de locator la data constituirii comisiei. Secretarul comisiei nu are drept de vot.
(4) În comisie poate fi cooptat și un consultant, expert cooptat, fără drept de vot, care va sprijini comisia în luarea deciziilor.
(5) Fiecare dintre membrii comisiei beneficiază de câte un vot. Deciziile comisiei de evaluare se adoptă cu votul majorităţii membrilor.
Art.11.Membrii Comisiei de atribuire directă, evaluare şi licitaţie, supleanţii acestei comisii de asemenea trebuie să respecte regulile privind conflictul de interese, astfel:
- Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire locatorul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese si/sau manifestarea concurenţei neloiale.
- Nu au dreptul să fie implicate în procesul de atribuire directă următoarele persoane:
a) sot/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu solicitantul, persoană fizică;
b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane care fac parte din consiliul de administrație, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre solicitanții, persoane juridice;
c) persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanți sau persoane care fac parte din consiliul
de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre solicitanți;
Membrii comisiei de atribuire directă evaluare şi licitație cât şi supleanții sunt obligaţi să dea o declarație de compatibilitate, imparţialitate si confidenţialitate pe propria
răspundere, după termenul limită de depunere a cererilor de înscriere la atribuirea directă, care se va păstra alături de dosarul închirierii.
(3) În caz de incompatibilitate, presedintele Comisiei de atribuire directă, evaluare şi licitație îl va sesiza de îndată pe locator despre existenta stării de incompatibilitate si va propune înlocuirea persoanei incompatibile, cu unul dintre membrii supleanţi.
Art.12 Atribuţiile Comisiei de atribuire directă evaluare şi licitație sunt:
a) analiza cererilor şi a documentelor depuse de către solicitanți la atribuirea directă împărțind suprafețele de pajişti după cererea acestora și proporţional cu efectivele de animale pe care aceştia le dețin;
b) întocmirea fişei solicitantului cuprinzând cererea acestuia;
c) întocmirea proceselor-verbale după atribuire directă;
d)la constatarea că o suprafață de pajişte este solicitată de către doi sau mai mulți crescători de animale, când aceştia solicită suprafețe mai mari decât se cuvine proporţional cu numărul de animale ori în orice fel de litigiu care nu permite atribuirea directă declară suprafețele respective calificate pentru licitație publică cu strigare în vederea închirierii.
e) întocmeşte balanța suprafețelor de pajişte atribuite direct, cât și a suprafețelor ramase disponibile pentru care se va organiza licitația publică cu strigare în vederea închirierii.
Art.13 (1) Comisia de atribuire directă, evaluare şi licitație este legal întrunită numai în prezenţa tuturor membrilor.
(2) Comisia de atribuire directă, evaluare şi licitație adoptă decizii în mod autonom, numai pe baza documentației de licitație și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
SECTIUNEA a 3-a
Art.14. (1) Comisia de soluționare a contestaţiilor este alcătuită dintr-un număr impar de membri. Fiecăruia dintre membrii comisiei de solutionare a contestațiilor i se poate desemna un supleant.
(2)Comisia de soluționare a contestațiilor este alcătuită, din reprezentanţi ai Consiliului local și ai aparatului de specialitate al Primarului.
(3)Componenţa comisiei de soluționare a contestaţiilor, membrii acesteia, precum și supleanții lor sunt numiţi prin hotararea Consiliului local. Preşedintele comisiei de soluționare a contestațiilor este numit de locator dintre reprezentanţii comisiei. Secretarul comisiei de soluționare a contestaţiilor este secretarul comisiei de atribuire directa numit de locator.
(4) Deciziile comisiei de soluționare a contestațiilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor.
(5) Membrii comisiei de solutionare a contestatiei nu au dreptul de a participa la soluţionarea unei contestaţii dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute mai jos, sub sancţiunea nulităţii deciziei pronunţate:
a) dacă acestia, au vreun interes în soluţionarea contestaţiei sau când sunt soţi, rude sau afini până la al patrulea grad inclusiv cu vreuna dintre părţi;
b) dacă s-au pronunţat public în legătură cu contestaţia pe care o soluţionează;
c) dacă se constată că au primit de la una dintre părți bunuri materiale sau promisiuni de bunuri materiale ori altfel de avantaje.
In exercitarea atribuţiilor sale, comisia de solutionare a contestatiilor adoptă decizii in conformitate cu legislatia in vigoare.
CAPITOLUL III TRECEREA LA PROCEDURA DE INCHIRIERE PRIN LICITATIE PUBLICĂ CU STRIGARE
Procedura de închiriere a suprafețelor de pajişti ale comunei Islazprin licitație publică cu strigare se va adopta în următoarele situaţii:
- dacă solicitantul declarat câştigător prin şedinţa de atribuire directă nu s-a prezentat în termen de 5 zile lucrătoare pentru încheierea contractului de închiriere
b) când se constată că o suprafață de pajişte este solicitată de către doi sau mai mulţi crescători de animale, când se constată solicitarea unor suprafețe mai mari decât se cuvine proporţional cu numărul de animale ori în orice fel de litigiu care nu permite atribuirea directă.
c) este exclus de la licitaţia publică cu strigare solicitantul desemnat câştigător prin atribuire directă și care s-a aflat în situaţa de la pct. a)
d) dacă şi după încheierea licitației publice cu strigare se constată că au rămas suprafețe de pajiște neînchiriat.
Preşedinte de şedinţă,
Consilier local,
Oana REZEANU