Art. 1 Se aprobă, cu data adoptării prezentei, încetarea, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri, a Contractului de concesiune nr. 3677/12.09.2011 încheiat între Consiliul Local al comunei Jariștea, județul Vrancea, în calitate de concedent și SC LUCOR SRL, în calitate de concesionar, având ca obiect Lotul 1 de teren în suprafață de 9.995 mp, suprafață situată în extravilanul comunei Jariștea, județul Vrancea, aparținând domeniului public al comunei Jariștea, județul Vrancea, cu destinația de construire fermă zootehnică, dară viind solicitarea motivată a concesionarului.
Art. 2 Comuna Jariștea, județul Vrancea va proceda de îndată la notificarea concesionarului cu privire la încetarea, prin renunțare, a Contractului de concesiune nr. 3677/12.09.2011 încheiat între Consiliul Local al comunei Jariștea, județul Vrancea, în calitate de concedent și SC LUCOR SRL, în calitate de concesionar, cu data adoptării prezentei Hotărâri.
Art. 3 (1) Concesionarul este obligat să predea concedentului, în termen de maxim 30 de zile de la încetarea Contractului, bunul concesionat, liber de orice sarcini.
(2) Predarea imobilului ce a constituit Contractul de concesiune se va face pe bază de Proces-verbal.
Art. 4 Prevederile prezentei Hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de către primarul comunei Jariştea, județul Vrancea şi de către Compartimentul Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Jariştea, judeţul Vrancea.
Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Jariștea, județul Vrancea, prefectului județului Vrancea, persoanelor din Compartimentul prevăzut la art. 3 și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Jariștea, județul Vrancea, în format electronic, la pagina de internet www.primariajaristea.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija secretarului general al comunei Jariștea, județul Vrancea.