Art. 1 Se aprobă depunerea si implementarea proiectului „Digitalizarea turismului local al Comunei Jariștea, județul Vrancea” în cadrul PNRR/2025/C11/REFORMA 1.
Art. 2 (1) Se aprobă necesitatea, oportunitatea proiectului și potențialul economic al investiției, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității.
(2) Consiliul Local al comunei Jariștea, județul Vrancea constată și susține necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiţiei, conform Anexei la prezenta hotărâre, în corelare cu cererea de finanțare întocmită în conformitate cu cerintele ghidului de finanțare, acesta urmând a fi depus pentru a obține finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - Pilonul IV. coeziunea socială și teritorială, Componenta C11. Turism și Cultură, Reforma R1 - Operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD-URI). Consiliul Local al comunei Jariștea, județul Vrancea își dă acordul pentru realizarea investiției propuse.
Art. 3 Se aprobă Bugetul proiectului cu toate cheltuielile aferente Proiectului (atât cele eligibile, cât și cele neeligibile, cât și cele care vor aparea pe parcursul implementării proiectului). Toate cheltuielile aferente proiectului (lucrările) vor fi prevăzute în bugetul local pentru toată perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin PNRR/2025/C11/REFORMA 1.
| LEI |
VALOARE TOTALĂ, din care: | 650.810,60 |
VALOARE ELIGIBILĂ | 532.860,00 |
VALOARE NEELIGIBILĂ, INCLUSIV (TVA) - COMUNA JARIȘTEA, JUDEȚUL VRANCEA | 103.109,48 (reprezentând TVA neeligibil în valoare de 98.109,48 lei și valoare servicii audit 5.000,00 lei), |
VALOARE NEELIGIBILĂ, INCLUSIV (TVA) – OMD Ținutului Vrancei | 14.841,12 |
Art. 4 (1) Consiliul Local al Comunei Jariștea, județul Vrancea se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani, de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
(2) Consiliul Local al Comunei Jariștea, județul Vrancea garantează asupra faptului că acest proiect de investiții nu va genera niciun fel de venit sau profit.
(3) Consiliul Local al Comunei Jariștea, județul Vrancea își ia angajamentul că va asigura din bugetul local, sumele ce reprezintă cheltuielile neeligibile ale Proiectului, respectiv TVA în valoare de 111.900,60 lei și eventualele sume aferente cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea acestuia.
(4) Consiliul Local al Comunei Jariștea, județul Vrancea aprobă, în scopul implementării prezentului proiect, un Acord de parteneriat cu OMD Ținutului Vrancei, în conformitate cu OUG nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.
(5) 20% din valoarea totală a finanțării solicitate pentru implementarea acțiunilor prevăzute la pct. 1.3 lit. m), n) și o) din Ghidul Solicitantului va viza asigurarea operaționalizării efective a OMD-ului partener, conform Acordului de parteneriat.
Art. 5 Perioada de implementare a activității proiectului nu va depăși data de 31 iulie 2026.
Art. 6 Reprezentantul legal al comunei Jariștea, județul Vrancea - domnul Marius-Ciprian GRAMA în calitate de primar, este desemnat reprezentant legal în relația cu autoritatea de management a programului, în vederea realizării tuturor activităților necesare elaborării, depunerii și implementării Proiectului de investiții „Digitalizarea turismului local al Comunei Jariștea, județul Vrancea”.
Art. 7 Se alocă un spațiu in suprafață de 17,16 mp, situat in imobilul Căminul Cultural Ion Saragea situat în Comuna Jariștea, strada Învățător Ion Saragea, nr. 90, județul Vrancea, cu numărul cadastral 53505 Jariștea, în vederea realizării punctului turistic de informare ce se va crea prin proiect.
Art. 8 Se împuternicește primarul Comunei Jariștea, județul Vrancea, domnul Marius-Ciprian GRAMA cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, prin intermediul aparatului de specialitate al primarului comunei Jariștea, județul Vrancea.
Art. 9 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri se revocă Hotărârea Consiliului Local al comunei Jariștea, județul Vrancea nr. 104/12.12.2025.
Art. 10 Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Jariștea, județul Vrancea, prefectului județului Vrancea și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Jariștea, județul Vrancea, în format electronic, la pagina de internet www.primariajaristea.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija secretarului general al comunei Jariștea, județul Vrancea.