Art. 1. Se aprobă vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu preselecție prin prezentare ofertelor în plic închis și sigilat, a masei lemnoase în cantitate totală de 765,68 mc, înscrisă în :
- APV nr. 261/ 2200677700330 (produse accidentale ) cu un volum brut de 249,77 mc , cu prețul de pornire de 150 lei/mc.
- APV nr. 262/ 2200677700340 (produse principale ) cu un volum brut de 515,91 mc , cu prețul de pornire de 170 lei/mc.
Art. 2. Se aprobă caietul de sarcini pentru valorificarea cantității de 765,68 mc, masă lemnoasă prevăzut în anexa nr 1 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Se stabilește garanția de contractare în procent de 5% din valoarea de pornire la licitaţie, pentru volumul de masă lemnoasă pe care un operator economic intenţionează să-l cumpere.
Art. 4. Se împuternicește primarul comunei Jitia, domnul Păun Ion, în vederea constituirii comisiilor de licitație.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul comunei Jitia.
Art. 6. Prezenta hotărâre se înaintează Instituţiei Prefectului judeţului Vrancea pentru verificarea legalităţii, Primarului Comunei Jitia, Compartimentului financiar contabil, impozite şi taxe, Ocolului Silvic Vrana , prin grija secretarului comunei Jitia.