Având în vedere:
Instrumentele de prezentare și motivare care însoțesc proiectul Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea unui act de punere în valoare masă lemnoasă, din fondul forestier proprietatea comunei Lazuri de Beiuș, aflat în administrarea Ocolului Silvic Beliș, și modul de valorificare a acesteia, respectiv:
- referatul de aprobare al primarului comunei Lazuri de Beiuș, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr.2573 din data de 21 iulie.2021;
-raportul de specialitate nr. 2565 din data de 21 iulie 2021 al compartimentului contabilitate, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Lazuri de Beiuș, prin care propune Consiliului Local al Comunei Lazuri de Beiuș aprobarea unor acte de punere în valoare masă lemnoasă provenită din fondul forestier proprietate publică a comunei Lazuri de Beiuș și modul de valorificare a acesteia;
Văzând prevederile art.1 lit.q), x) art.4 alin.(1), art.6 din H.G Nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificarile și completările ulterioare,
Ținând cont de respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul art. 129 alin.(3) lit.d), alin.(7) lit.r), art. 139 alin(1), (3) lit.a) și art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI LAZURI DE BEIUȘ
cu un numar de 11 voturi pentru,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1. (1) Se aprobă actul de punere în valoare Nr 10017 UP 1 Padiș, cu un volum de 211 mc material lemnos din fondul forestier al comunei Lazuri de Beiuș, aflat în admin istrarea Ocolului Siulvic Beliș.
- Valorificarea materialului lemnos prevăzut la alin.(1) se se va face prin vânzare în licitație publică, ca masă lemnoasă ”pe picior”. Licitația va fi organizată de către administratorul terenurilor cu vegetație forestieră, respectiv O.S.Beliș. Prețul de pornire a licitației este de 300 lei/mc.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul comunei Lazuri de Beiuș.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege: Prefectului Județului Bihor, primarului comunei Lazuri de Beius, Ocolului Silvic Beliș, se publică în Monitorul Oficial local al Comunei Lazuri de Beiuș, în format electronic, la pagina de internet www.primarialazuridebeius.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”.