Art.1. (1) Se aprobă actele de punere în valoare pentru un număr de două partizi, prevăzute în anexele nr.1-2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea valorificării masei lemnoase de pe terenul cu vegetație forestieră coproprietate a comunelor Pietroasa, Lazuri de Beiuș și Câmpani, din UP I Padiș, Ocolul Silvic Beliș, și anume:
- Act de punere in valoare Nr.10052 La Butuci IV/ 527 (în u.a.19H, 20C, 20 E, 20G, 21D), cu un volum brut de 137,68 mc, prevăzut in Anexa nr.1 la prezenta hotărâre;
- Act de punere in valoare Nr.527 pentru partida Pr Călineasa (în u.a.88A, 88C și 89G), cu un volum brut de 251,97 mc, prevăzut in Anexa nr.2 la prezenta hotărâre.
- Valorificarea partizilor prevăzute la alin.(1) se va face către agenți economici, ca masă lemnoasă lemnoasă ”pe picior”, prin licitație cu strigare. Licitația va fi organizată de către administratorul terenurilor cu vegetație forestieră, respectiv Ocolul Silvic Beliș. Pentru partida 10052 La Butuci IV/527, prețul de pornire la licitație este de 250 lei/mc, iar pentru partida 10053 Călineasa, prețul de pornire la licitație este de 280 lei/mc.
Art. 2. (1) Pentru partizile 483 Călineasa, 484 Călineasa, 527 La Butuci, 10009 La Butuci II, 10029 La Butuci III/527 și 10030 La Butuci IV, aprobate în anul 2021 și rămase neadjudecate, se modifică prețul de pornire la licitație, după cum urmează:
-de la 250 lei/mc la 100 lei/mc, pentru partizile 483 Călineasa și 484 Călineasa;
-de la 250 lei/mc la 180 lei/mc pentru partizile 527 La Butuci, 10009 La Butuci II, 10029 La Butuci III/527 și 10030 La Butuci IV.
(2) Hotărârile Consiliului local al comunei Lazuri de Beiuș nr. 40/29.07.2021 și 41/29.07.2021 se modifică în mod corespunzător.
Art.3. (1) Se aprobă actul de punere în valoare pentru un număr de 1 partida, prevăzute în anexele nr.3-4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea valorificării masei lemnoase de pe terenul cu vegetație forestieră aparţinând comunei Lazuri de Beiuș din UP I Padiș, Ocolul Silvic Beliș, și anume:
- Act de punere in valoare Nr.2100191302210 , cu un volum brut de 116,99 mc, prevăzut in Anexa nr.5 la prezenta hotărâre;
(2) Valorificarea partizilor prevăzute la alin.(1) se va face către agenți economici, ca masă
lemnoasă lemnoasă ”pe picior”, prin licitație cu strigare. Licitația va fi organizată de către administratorul terenurilor cu vegetație forestieră, respectiv Ocolul Silvic Beliș. Pentru partida 10056, prețul de pornire la licitație este de 350 lei/mc,
Art. 4. Primarul comunei Lazuri de Beiuș, prin compartimentul contabilitate, va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege: Prefectului Județului Bihor, primarului comunei Lazuri de Beiuș, compartimentului contabilitate, Ocolului Silvic Beliș, se publică în Monitorul Oficial local al Comunei Lazuri de Beiuș, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”.