REGULAMENTUL
pentru decontarea cheltuielilor cu naveta pentru salariații din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Lenauheim , județul Timis
Art. 1 (1)Prezentul regulament are ca obiect stabilirea procedurilor şi a documentelor justificative ce trebuie prezentate la decont de persoanele implicate, precum şi a rolului autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei salariaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Lenauheim; (2)În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie: a)beneficiari - salariații din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Lenauheim, îndreptăţiți la decontarea cheltuielilor de navetă, care nu deţin locuinţă în localitatea unde au locul de muncă; b)localitate - în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările ulterioare, prin localitate se înţelege: capitala României, municipii, oraşe, sate reşedinţă de comună, sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor;
c)localitate de domiciliu/reşedinţă - localitatea din mediul urban sau din mediul rural în care persoana are domiciliul/reşedinţa, potrivit documentelor de evidenţă a populaţiei; d)navetă - deplasarea dus-întors a beneficiarilor din localitatea de domiciliu/reşedinţă într-o altă localitate unde aceştia îşi au locul de muncă;
Art. 2 (1)Autorităţile administraţiei publice locale cuprind în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei beneficiarilor din aparatul de specialitate al primarului comunei Lenauheim , care nu dispun de locuinţă în localitatea unde au locul de muncă. (2) Sumele destinate navetei beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) se asigură din veniturile proprii ale bugetului local. Art. 3 (1)Beneficiază de decontarea cheltuielilor cu naveta salariații din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Lenauheim ,care nu deţin locuinţă în localitatea unde aceștia își au locul de muncă. (2)Cheltuielile cu efectuarea navetei se decontează doar atunci când distanţa ce trebuie parcursă zilnic depăşeşte limita teritorială a localităţii în care se găseşte locul de muncă. Art. 4 (1)Naveta beneficiarilor poate fi efectuată cu: a) autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute/asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale, în măsura în care este posibil acest lucru; b)mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizaţi (transport în comun: microbuze, autobuze); c)autoturismul proprietate personală sau deţinut legal cu orice titlu. (2)Transportul beneficiarilor cu mijloacele de transport ce aparţin autorităţii administraţiei publice locale se efectuează gratuit.
Art. 5
(1) În vederea decontării lunare a cheltuielilor cu efectuarea navetei, autoritatea executivă analizează cererile pentru decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei, având în vedere următoarele elemente:
a)existenţa cererii prin care se solicită decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei, potrivit modelului prevăzut în anexa la prezentul regulament, care face parte integrantă din acesta;
b) domiciliul/reşedinţa solicitantului dovedite cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; c) dacă solicitantul deţine sau nu deţine o locuinţă în localitatea unde are locul de muncă, pe baza declaraţiei pe propria răspundere;
d) dacă transportul poate fi sau nu asigurat cu autovehicule de tipul celor enumerate la art. 4 alin. (1) lit. a); e) distanţa, în kilometri, între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea în care se află situat locul de muncă; f) mijloacele de transport în comun cu care se deplasează solicitantul între localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află situat locul de muncă;
g) valoarea biletelor/valoarea unui abonamentului lunar pe fiecare tip de mijloc de transport în comun; h) opțiunea beneficiarului privind mijlocul de transport utilizat dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) sau lit. b);
i) respectarea regulilor pentru decontarea cheltuielilor cu naveta, prevăzute la art. 7.
(2) Autoritatea executivă analizează şi verifică solicitările, aprobă lunar cererile solicitanţilor şi deschide credite pentru efectuarea plăţilor.
(3) În cazul în care există indicii că solicitantul deţine locuinţă în localitatea în care îşi are locul de muncă, primarul dispune efectuarea unei verificări în cazul solicitantului respectiv şi, pe baza raportului întocmit de către persoanele cu atribuţii în acest sens, emite o dispoziţie prin care aprobă sau respinge decontarea.
Art. 6 În vederea stabilirii sumelor necesare decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei, în perioada 1-31 ianuarie a fiecărui an, beneficiarii înştiinţează în scris primarul comunei că pe parcursul anului vor solicita decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei la şi de la locul de muncă, cu specificarea nivelului estimat al valorii totale.
Art. 7 (1) Decontarea abonamentelor/biletelor de transport emise de operatorii de transport auto pentru salariații din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Lenauheim se asigură la valoarea acestora. (2) Distanţa pentru care se decontează abonamentul/biletul şi care este înscrisă pe documentul justificativ este distanţa dintre localitatea de domiciliu/reşedinţă a beneficiarului şi localitatea în care se află locul de muncă. (3) Decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei se face pentru autoturismul proprietate personală sau deţinut legal cu orice titlu astfel: - Solicitantul va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă. - Distanţa cea mai scurtă dintre localităţi este distanţa calculată pe drumuri publice; pentru stabilirea distanţelor se va utiliza un calculator de rute. (4) Solicitantul va face dovada efectuării navetei cu documentele prevăzute în Cerere pentru decontarea lunară a navetei, anexa la prezentul regulament.
(5) Primăria comunei Lenauheim are obligația efectuării plății abonamentelor/biletelor şi contravalorii transportului efectuat cu autoturismul proprietate personală sau deţinut legal cu orice titlu, în luna următoare celei pentru care au fost prezentate documentele justificative.
(6) Primăria comunei Lenauheim răspunde de arhivarea şi păstrarea documentelor justificative prezentate la decont.
(7) Decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei: a) se realizează proporţional cu perioada de activitate din cadrul unei luni calendaristice, pe baza pontajului lunar; b) nu se realizează pe perioada concediilor de odihnă sau a suspendării rapoartelor de serviciu/contractelor individuale de muncă ale beneficiarilor. c) in situația in care, pe parcursul lunii, naveta se face atât cu mijloace de transport in comun, cat si cu autoturismul proprietate personala, se depune un referat in luna respectiva, cu dovada privind valoarea biletului si zilele efectuate cu mijloace de transport in comun, precum si bonul de consum pentru transportul efectuat cu autoturismul proprietate personala si perioada.
PRESEDINTE DE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA,
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL
Remus JURCA Florin MIHAESC