ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 35 din 25.04.2023

REGULAMENT 

 Privind participarea solicitantilor de finantare la Programul multianual privind casarea autovehiculelor uzate 

 

CAPITOLUL I

 

DISPOZIȚII GENERALE

Art.1-Regulamentul privind participarea solicitantilor la Programul privind casarea autovehiculelor uzate stabileste cadrul general si procedura de lucru privind derularea acestuia  în conformitate cu  prevederile  Ordinului 864/2023 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.261/2022 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate intrat in vigoare la 04.04.2023.

Art.2.1-Scopul Programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin casarea      autovehiculelor uzate.

Art 2.2-Obiectul Programului consta in  finantarea nerambursabila acordata pentru autovehiculul uzat având o vechime egală sau mai mare de 15 ani de la anul fabricaţiei, în schimbul predării acestuia spre casare.

Art.3-Programul are caracter multianual,  se derulează în baza contractului  de delegare încheiat de Administraţia Fondului pentru Mediu cu U.A.T. COMUNA LENAUHEIM, TIMIS.

Art.4-Finantarea Programului se realizeaza partial din veniturile Fondului pentru mediu ( 2400 lei pentru fiecare autovehicul uzat casat in cadrul Programului)  iar diferenta din bugetul local al U.A.T. COMUNA LENAUHEIM (600 lei pentru fiecare autovehicul uzat casat in cadrul Programului).

Art.5-Definitii si acronime :

 (1)În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:

a)autoturism - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, conform RNTR 2;

b)autoutilitară uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă N1, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2, inclusiv cel în al cărui certificat de înmatriculare este înscrisă sintagma "automobil mixt" (autovehicul destinat prin construcţie transportului simultan de persoane şi mărfuri în compartimente separate);

c)autospecială/autospecializată uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2;

d)autovehicul uzat - orice autoturism, microbuz, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară, care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute prin prezentul regulament, Art.7.

f)beneficiar - proprietarul autovehiculului uzat, solicitant de finanţare, care a încheiat contract de finanţare cu UAT COMUNA LENAUHEIM si care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute prin prezentul regulament, Art.6.

g)colector autorizat - operator economic cu personalitate juridică sau entitate fără personalitate juridică autorizată să desfăşoare activităţi de colectare, colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare;

k)contract de finanţare - actul juridic încheiat între UAT COMUNA LENAUHEIM  şi beneficiar, în baza căruia se acordă stimulentul pentru casare, sub rezerva îndeplinirii obligaţiilor şi respectării termenelor stabilite în cuprinsul acestuia, conform modelului orientativ prevăzut în ANEXA nr. 2 la prezentul regulament;

m)criterii de eligibilitate - condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obţinerea finanţării sau a stimulentului pentru casare şi care vizează, după caz, solicitantul de finanţare, solicitantul de finanţare şi autovehiculul uzat;

o)microbuz - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M2 sau M3, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 22 de locuri pe scaune sau în picioare, conform RNTR 2;

r)solicitant de finanţare - persoana fizică, deţinătoare a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul uzat definit la lit. d), pe care se angajează să îl predea spre casare şi să îl radieze din circulaţie, în schimbul stimulentului pentru casare;

s)stimulent pentru casare - suma nerambursabilă în cuantum de 3.000 lei acordată beneficiarului care a predat spre casare şi a radiat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a delegatului un autovehicul uzat; stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei alocată din Fondul pentru mediu şi suma de 600 lei susţinută din surse proprii de către UAT COMUNA LENAUHEIM ;

t)aplicaţie informatică - software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, prin intermediul căruia este gestionat Programul, fiind structurat pe două module, dedicate unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanelor fizice

(2)În cuprinsul prezentului regulament sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:

a)termenul de "zi" sau "zile" reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel; documentele şi actele solicitate prin ghid pot fi utilizate şi în data eliberării lor;

b)cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.

(3)În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime:

a)AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu;

b)RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 2.224/2020;

c)U.A.T. - unitate administrativ-teritorială 

 

CAPITOLUL II 

CRITERII DE ELIGIBILITATE

Art.6-Criterii de eligibilitate a beneficiarului stimulentului de casare,  solicitant de finantare, proprietar al autovehiculului uzat 

Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii:

a)este persoană fizică cu domiciliul pe raza U.A.T. COMUNA LENAUHEIM;

b)deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT  comuna Lenauheim , cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;

c)nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;

d)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Programul privind casarea vehiculelor autorizate;

e)nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

f)se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;

g)se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

(2)În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât şi pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.

(3)În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la delegat şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului.

 

Art.7-Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat 

Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a)este înregistrat în evidenţele fiscale ale  U.A.T. comuna LENAUHEIM;

b)la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;

c)are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;

d)conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.

 

 

 

 

 

 

 

                                                            CAPITOLUL III

Procedura de lucru privind accesul  solicitantilor de finantare la Programul multianual privind casarea autovehiculelor uzate înscriere, încheierea contractelor de delegare şi înscrierea solicitantului de finanţare

 

Art.8-Înscrierea solicitanţilor de finanţare se face în aplicaţia informatică, la o dată ulterioară menţionată în comunicatul emis de AFM prin care se publica  lista in care U.A.T.- COMUNA LENAUHEIM a  fost acceptata  la finantare   .

Art.9-Se pot înscrie doar solicitanţii de finanţare care au domiciliul în raza U.A.T. COMUNA LENAUHEIM  în limita sumelor prevăzute în contractul de delegare.

Art.10-Înscrierea solicitanţilor de finanţare se face doar prin completarea unor câmpuri predefinite ale aplicaţiei informatice. 

(1) Ulterior inscrierii , solicitantul de finantare va depune la secretariatul U.A.T. COMUNA LENAUHEIM documentele care atesta eligibilitatea insotite de CERERE de participare la  Programul privind casarea autovehiculelor uzate – ANEXA 1 la prezentul regulament.

(2) Documentele care atestă eligibilitatea sunt :

  1 Actul de identitate– copie certificata privind conformitatea cu originalul, semnata de catre solicitant; 

 2. Actele de proprietate ale autoturismului ( CVC / factura / cetificat mostenitor, act partaj, etc.)- copie certificata privind conformitatea cu originalul, semnata de catre solicitant; 

3.Carte de identitate a vehiculului  și certificatul de înmatriculare, - copie certificata privind conformitatea cu originalul, semnata de catre solicitant; 

4. Certificat de atestare fiscala care atesta ca nu exista obligatiile de plata restante catre bugetul de stat

5. Certificat de atestare fiscala care atesta ca nu exista obligatiile de plata restante catre bugetul de local

6. .Cazier judiciar ( in termen) 

7. Alte documente ( daca este cazul )

Art.11-Un solicitant de finanţare se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru casarea uneia sau mai multor autovehicule uzate.

Art.12-După finalizarea înscrierii, A.F.M. transmite catre U.A.T. COMUNA LENAUHEIM  lista solicitanţilor de finanţare care solicită stimulentul pentru casare, prin poşta electronică.

Art.13-U.A.T. COMUNA LENAUHEIM – prin COMPARTIMENTUL TAXE SI IMPOZITE LOCALE verifica pentru fiecare solicitant de finantare din lista mentionata la Art.12 documentatia  depusa conform Art 10 si  indeplinirea criteriilor de eligibilitate  ( pentru proprietarul de autovehicul uzat si pentru autovehiculul uzat )  stabilite de prezentul regulament .

Art.14-Cererile care indeplinesc criteriile de eligibilitate sunt inaintate spre aprobare Primarului comunei LENAUHEIM in vederea aprobarii / respingerii.

Art.15-Pentru cererile care nu au atasate toate documentele solicitate se va face notificare scrisa in vederea completarii dosarului depus.......................

Art.16-Pentru cererile aprobate  U.A.T. comuna LENAUHEIM   încheie contracte de finanţare doar cu solicitanţii de finanţare care:

a)sunt menţionaţi în lista transmisă de către AFM, conform art. 12;

b)întrunesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 6;

c)îşi exprimă acordul privind participarea în Program;

d)deţin autovehicule uzate ce întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute la art. 7 din prezentul regulament .

Art.17 -Condiţii de acordare a stimulentului pentru casare 

U.A.T. COMUNA LENAUHEIM  acordă suma de 3.000 de lei, cu titlu de stimulent pentru casare, numai după:

a)încheierea contractului de finanţare cu solicitantul stimulentului;

b)casarea autovehiculului uzat, numai prin intermediul colectorilor autorizaţi;

c)radierea autovehiculului uzat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a U.A.T. COMUNA LENAUHEIM.

 

CAPITOLUL IV

MONITORIZAREA

Art.18-Monitorizarea în cadrul Programului este de 36 de luni de la primirea stimulentului pentru casare, în cazul contractului de finanţare.

 

 

 

 

                                                                                                                                                                                                         ANEXA 1

 

CERERE de participare la  Programul privind casarea autovehiculelor uzate pentru 

proprietar / coproprietar

 

  Subsemnatul(a) __________________________________________________________, domiciliat(ă) în COMUNA LENAUHEIM , localitatea_____________________________nr._____, legitimat(ă) prin B.I./C.I. seria _____________, nr. ____________________ C.N.P. ___________________________________,în calitate de proprietar  / co-proprietar telefon ___________-_________e-mail ______________________________ solicit participarea la Programul privind casarea autovehiculelor uzate ce se derulează pe baza Hotărârii nr. __________/________________2023 a Consiliului Local al comunei Lenauheim.

 Autovehiculul care face obiectul solicitarii  are urmatoarele date de identificare:

  marca ______________________________________________________________________________________ 

 cu număr de identificare __________________________________________________________________ 

 număr de înmatriculare____________________________________________________________________

 înmatriculat la data de _____________________ _______________________________________________

 dobândit la data de _________________________________________________________________________

 Declar pe proprie raspundere  ca nu am obţinut şi nu sunt pe cale să obţin  finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care particip  în Program.

Ma  angajez să predau spre casare şi să radiez din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicit stimulentul pentru casare.

Ma  angajez că nu voi  achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

Am luat la cunostinta faptul ca nerespectarea conditiilor Programului privind casarea autovehiculelor uzate presupune restituirea sumei de 3000 lei reprezentand stimulent pentru casare si faptul ca prezenta cerere reprezinta acordul meu privind participarea la Program

 

 

 

 

Anexez următoarele acte: 

            1 Actul de identitate– copie certificata privind conformitatea cu originalul, semnata de catre solicitant; 

            2. Actele de proprietate ale autoturismului ( CVC / factura / cetificat mostenitor, act partaj, etc.)- copie certificata privind conformitatea cu originalul, semnata de catre solicitant; 

            3.Carte de identitate a vehiculului  și certificatul de înmatriculare, - copie certificata privind conformitatea cu originalul, semnata de catre solicitant; 

            4. Certificat de atestare fiscala care atesta ca nu exista obligatiile de plata restante catre bugetul de stat

            5. Certificat de atestare fiscala care atesta ca nu exista obligatiile de plata restante catre bugetul de local

            6. .Cazier judiciar ( in termen) 

            7. Extras de cont 

            8. Alte documente ( daca este cazul )

În cazul aprobării prezentei cereri, solicit ca virarea sumei de 3.000 lei sa se efectuze în contul nr. _______________ __________________________________________________________________deschis pe numele meu la banca _______________________________________________________________________________ conform extrasului de cont atasat.

 

Numele și prenumele ________________                                 Semnătura _________________________

 

      Data: ____________

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal

 

Subsemnatul/a (nume, prenume_____________________________________, posesor al CI seria_____________, numărul__________________________, eliberat de______________________la data de _________________________________, C.N.P.______________________________, îmi exprim acordul cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor mele personale de către U.A.T. comuna LENAUHEIM , în scopul îndeplinirii activităților specifice, cu respectarea prevederilor legale. Am fost informat că datele furnizate vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal

 

 Data_______________                                                                              Semnătura___________________________

Declaraţie privind prelucrarea datelor cu caracter personal

UAT comunei Lenauheim colectează şi prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). Prin acest document, UAT comuna Lenauheim informează persoanele vizate ale căror date sunt colectate cu privire la modul în care sunt utilizate aceste date şi despre drepturile care li se cuvin.

a)Date de contact

UAT comuna LENAUHEIM  

nr .258 , JUDETUL TIMIS

Număr de telefon: 0256/360428

Fax:0256/381775

b)Datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor

E-mail: primaria@lenauheim.ro

Nr.258

Tel:0256/360428

Fax:0256/381775

 

c)Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal

UAT comuna Lenauheim colectează date cu caracter personal, pe care le poate prelucra în scopuri precum   implementarea tehnică şi implementarea financiară (plata). Astfel, prelucrarea datelor personale se realizează, fără a fi limitativ, pentru următoarele:

- verificarea cererilor de finantare; 

- selectarea cererilor  finanţate;

- stabilirea obligaţiilor contractuale;

autorizarea plăţii către beneficiari;

- efectuarea plăţii către beneficiari;

- înregistrarea angajamentelor de plată şi a plăţilor;

- managementul informatic al plăţilor realizate către beneficiari.

Temeiul prelucrării este constituit din cererea de înscriere şi prevederile legale aplicabile. Astfel, pentru a facilita desfăşurarea activităţilor referitoare la derularea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, în legătură cu cererea de înscriere şi contractul de finanţare, precum şi în vederea îndeplinirii obligaţiilor legale, comunicăm aceste date către autorităţi publice, terţi sau împuterniciţi.

d)Destinatari ai datelor cu caracter personal

În fluxul de procesare şi stocare, datele cu caracter personal ar putea fi transferate, după caz, următoarelor categorii de destinatari:

- furnizori, prestatori, terţi sau împuterniciţi implicaţi în mod direct sau indirect în procesele aferente scopurilor mai sus menţionate (furnizori de servicii IT, furnizori de servicii de consultanţă etc.);

- operatori, titulari de drepturi, autorităţi publice abilitate de lege sau cu care A.F.M. a încheiat protocoale de colaborare în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice conferite de legislaţia europeană şi naţională.

e)Perioada stocării datelor

Toate datele cu caracter personal colectate vor fi stocate numai atât timp cât este necesar, luând în considerare durata contractuală până la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, respectiv a scopului, şi (plus) termenele de arhivare prevăzute de dispoziţiile legale în materie, şi/sau atât cât este necesar pentru a ne exercita drepturile legitime (şi drepturile legitime ale altor persoane).

f)Drepturile persoanei vizate

Persoanele vizate ale căror date cu caracter personal sunt colectate de către U.A.T. comuna Lenauheim  au următoarele drepturi, conform legislaţiei în domeniu:

- dreptul de acces;

- dreptul la rectificarea datelor;

- dreptul la ştergerea datelor ("dreptul de a fi uitat");

- dreptul la restricţionarea prelucrării;

- dreptul la portabilitatea datelor;

- dreptul la opoziţie;

- drepturi cu privire la procesul decizional individual automatizat, inclusiv crearea de profiluri;

-dreptul la retragerea consimţământului în cazul prelucrării în scop de informare sau promovare;

- dreptul de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal;

- dreptul la o cale de atac judiciară;

- dreptul de a fi notificat de către operator.

Prin prezenta declar că am fost informat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către UAT comuna Lenauheim.  

 

Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal/împuternicitului solicitantului

...................................................

Semnătura reprezentantului legal/împuternicitului solicitantului

 

 

 

 

 

 

ANEXA 2

CONTRACT DE FINANŢARE

Nr. ....... din. ...................

Între părţile contractante:

U.A.T. COMUNA LENAUHEIM  ................, denumită în continuare delegat,

şi

.................................., cu domiciliul în .............................., act de identitate tip ......, seria ...... nr. ..............., cod numeric personal ..........................., în calitate de beneficiar, a intervenit prezentul contract de finanţare, denumit în continuare contract.

Art. 1: Obiectul contractului 

Delegatul şi A.F.M. acordă beneficiarului o finanţare în valoare de ...... lei (număr de autovehicule uzate x 3.000 lei) pentru un autovehicul uzat, în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, denumit în continuare Program.

Art. 2: Durata contractului şi perioada de utilizare a finanţării 

Contractul este valabil de la data semnării lui de către beneficiar, dată care constituie intrarea în vigoare a prezentului contract, şi până la expirarea duratei de monitorizare de 36 de luni, calculată de la data primirii stimulentului pentru casare.

Art. 3: Obligaţiile beneficiarului 

(1)Beneficiarul este obligat să îndeplinească următoarele condiţii la data solicitării stimulentului pentru casare:

1.este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;

2.deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT delegat; excepţia este persoana fizică ce a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;

3.nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;

4.nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;

5.nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

6.se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;

7.se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

(2)Beneficiarul este obligat să se asigure că autovehiculul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

1.este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului;

2.la data solicitării acordării stimulentului pentru casare are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;

3.are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;

4.conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.

Art. 4: Forţa majoră 

(1)Prin forţă majoră se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, intervenit după încheierea contractului şi care împiedică părţile să îşi execute, total sau parţial, obligaţiile contractuale.

(2)Partea care invocă forţa majoră are următoarele obligaţii:

a)să notifice forţa majoră celeilalte părţi în termen de 5 zile de la data apariţiei;

b)să transmită în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forţă majoră certificatul de forţă majoră emis de autoritatea competentă;

c)să comunice data încetării cazului de forţă majoră în termen de 5 zile de la încetare;

d)să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

(3)Dacă nu se procedează la anunţare, în condiţiile şi termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa notificării.

(4)Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.

(5)Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile alin. (2), exonerează de răspundere partea care o invocă.

(6)Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune:

a)încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese;

b)modificarea contractului.

Art. 5: Jurisdicţie 

(1)Prezentul contract se supune legislaţiei române.

(2)Orice neînţelegere privind valabilitatea, interpretarea, executarea ori încetarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă.

(3)În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţei judecătoreşti competente material în a cărei rază teritorială îşi are sediul delegatul.

Art. 6: Notificări 

(1)Orice notificare, solicitare sau sesizare în baza prezentului contract se va face numai în scris, la următoarele adrese:

a)pentru delegat: ....................................................................;

b)pentru beneficiar: ............................................................. .

(2)În cazul în care beneficiarul doreşte să fie notificat la o altă adresă sau şi-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris.

(3)Notificările făcute beneficiarului la adresele menţionate la alin. (1) sau (2) se consideră a fi aduse la cunoştinţa acestuia.