Art. 1 - Se aprobă numărul burselor școlare aferente anului școlar 2022-2023 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat la nivelul Comunei Liebling, respectiv se aprobă un număr total de 78 burse școlare, stabilit în funcție de tipul bursei, după cum urmează:
- burse de performanță: 0;
- burse de merit: 5;
- burse de studiu: 11;
- burse de ajutor social: 62;
Art. 2. Se aprobă cuantumul burselor școlare prevăzute la art. 1, cu obligativitatea respectării condiției ca elevii beneficiari să obțină și nota 10 la purtare, după cum urmează:
a) bursa de performanță, în cuantum de 500 lei/lună;
b) bursa de merit, în cuantum de 200 lei/lună, acordându-se elevilor care au obţinut minim media generală 9,50;
c) bursa de studiu, în cuantum de 150 lei/lună;
d) bursa de ajutor social, în cuantum de 200 lei/lună, cu plata integrală atât pe perioada cursurilor şcolare, cât şi a vacanţelor.
Art. 3. (1) Acordarea burselor se face în strictă concordanță cu prevederile Legii nr. 1/2011 și ale Ordinului Administrație Publică nr. 5379/2022, în baza criteriilor specifice aprobate de consiliul de administrație al unității școlare, în limitele fondurilor repartizate prevăzute la art. 2 și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare, întreaga răspundere pentru corectitudinea şi acordarea burselor şcolare revenind conducerii Școlii Gimnaziale Liebling.
(2) Bursele se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacanțelor școlare categoriilor beneficiare de elevi care se încadrează în situațiile prevăzute de art. 15 din Anexa Ordinul Administrație Publică nr. 5379/2022.
(4) În cazul în care există suspiciuni privind veridicitatea şi declaraţiile privind veniturile familiilor din care provin elevii beneficiari ai burselor de ajutor social, reprezentanţii unităţii de învăţământ pot cere efectuarea unor anchete sociale în acest sens de către Compartimentul Asistență Socială și Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Comunei Liebling.
(5) Nu pot constitui criterii de acordare/neacordare a burselor: religia, rasa, sexul, apartenența politică a elevului sau a familiei acestuia, apartenența la organizații legal constituite, studiile efectuate în străinătate, precum și accesul la burse din alte surse.
Art. 4. (1) Numărul burselor școlare menționate la art. 1 se acordă în limita fondurilor disponibile și care sunt cuprinse cu această destinație în bugetul local al Comunei Liebling pe anii 2022-2023.
(2) Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1138/2022, bursele școlare se vor plăti la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
(3) În cazul în care pe parcursul anului școlar 2022-2023 apar modificări față de numărul burselor școlare aprobate la art. 1 din prezenta hotărâre, conducerea Școlii Gimnaziale Liebling, va proceda după cum urmează:
a) dacă numărul elevilor care ar putea beneficia de bursele școlare scade sub numărul de burse școlare aprobat, la sfârșitul anului școlar 2022-2023 va prezenta Consiliului Local Liebling o situație cu bursele școlare rămase neacordate cu precizarea perioadei aferente;
b) în cazul în care numărul elevilor care ar putea beneficia de burse școlare crește peste numărul de burse școlare aprobat, va solicita Consiliului Local Liebling, aprobarea pentru acordarea suplimentară de burse școlare, astfel încât să poată fi respectate și prevederile art. 2 din H.G. nr. 1138/2022.
Art. 5. Decontarea burselor se va face de către unitatea de învăţământ preuniversitar de stat pe baza dosarelor depuse pe tipuri de burse, în baza documentelor justificative solicitate în conformitate cu prevederile Ordinului Administrație Publică nr. 5379/2022.
Art. 6. Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va încredinţa domnul Ioan-Gheorghe MUNTEANU, primarul Comunei Liebling, dna Rodica TIURBE, în calitate de inspector superior la Compartimentul Financiar-Contabilitate Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Comunei Liebling, precum și conducerea Școlii Gimnaziale Liebling.
Art. 8 - Prezenta, se comunică prin intermediul secretarului general al Comunei Liebling, în termenul prevăzut de lege: Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş; Primarului comunei Liebling; Inspector superior Tiurbe Rodica; Școlii Gimnaziale Liebling, Compartimentului Asistență Socială și Autoritate Tutelară din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Liebling; Cetățenilor prin afișare pe site-ul instituției la secțiunea emol.ro/liebling.