Având în vedere:
- iniţiativa primarului comunei 23 August, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 3131 din data de 14.02.2024;
- raportul compartimentului de specialitate înregistrat cu nr. 3861/19.02.2023;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 6/08.02.2024 cu privire la aprobarea „Bugetului general de venituri şi cheltuieli al Comunei 23 August pe anul 2024”;
- Decizia D.G.F.P. Galați nr. 5/05.02.2024, de repartizare a sumelor defalcate din TVA pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sume cu destinația finanțării e bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat;
- Hotărârea Consiliului Județean nr. 28/08.02.2023 privind repartizarea pe unități administrativ- teritoriale a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2024 pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale din judet, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale;
- Hotărârea Consiliului Județean nr. 28/08.02.2023 privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din T.V.A. pe anul 2024, pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale;
- prevederile art. 19, alin. (2) şi art. 49 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 3 ale Consiliului Local al Comunei 23 August;
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. a), ale art. 139, alin. (3), lit. a), respectiv art. 196, alin. (1), lit. a) din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/03.07.2019, cu modificările şi completările ulterioare:
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al Comunei 23 August pe anul 2024, trimestrele I-IV, după cum urmează:
Veniturile se majorează cu suma de 5.830.700 lei de la 29.775.710 lei la 35.606.410 lei, astfel:
- secţiunea de funcţionare se majorează cu suma de 3.018.600 lei;
- secțiunea de dezvoltare se majorează cu suma de 2.812.100 lei;
Art. 2 Se aprobă echilibrarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al Comunei 23 August pe anul 2024, trimestrele I-IV, astfel:
Cheltuielile bugetului local se majorează cu suma de 5.830.700 lei de la 30.590.593 lei la 36.421.293 lei, astfel:
- secţiunea de funcţionare se majorează cu suma de 3.018.600 lei;
- secţiunea de dezvoltare se majorează cu suma de 2.812.100 lei.
Art. 3 Valoarea totală a bugetului general de venituri şi cheltuieli al Comunei 23 August pe anul 2024, se majorează cu suma de 5.830.700 lei.
Art. 4 (1) Se aprobă influenţele asupra bugetului de venituri şi cheltuieli potrivit Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă rectificarea Listei de investiţii pe anul 2024, conform Anexei nr. 2, parte integrantă din prezentul act administrativ.
Art. 5 Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 197, alin. (1), art. 198, alin. (1) şi ale art. 243, alin. (1), lit. (e) din Codul administrativ:
• Primarului Comunei 23 August;
• Compartimentului financiar buget pentru aducerea la îndeplinire;
• Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
(2) Aducerea la cunoştinţa publică se realizează prin afişare la sediul autorităţii administraţiei publice locale.