Nr. 55 / 24.09.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind ”Acordarea unui sprijin financiar de urgență dlui. Popescu Eduard Gabriel pentru repatrierea trupului neînsuflețit și înmormântarea mamei Gulimănescu Elena- Daniela”

Inițiator proiect

Mugur-Viorel MITRANA

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

25 Septembrie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei 23 August

Comuna 23 August

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 55 din 24.09.2025

privind ”Acordarea unui sprijin financiar de urgență dlui. Popescu Eduard Gabriel pentru repatrierea trupului neînsuflețit și înmormântarea mamei Gulimănescu Elena- Daniela”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. art. 84 și art. 85 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Anexa 2, Capitolul II, pct. 10 - Asigurări şi asistenţă socială, lit. f)  din Legea   nr. 273/2006 a  finanţelor  publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. art. 4 și art. 5, alin. (1) lit. (ii) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al primarului Comunei 23 August, în calitatea sa de inițiator al proiectului de hotărâre; 
  2. raportul de specialitate al Compartimentului Financiar-Buget;
  3. raportul de specialitate al Compartimentului Asistență Socială și Autoritate Tutelară;
  4. avizul cu caracter consultativ al comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul Consiliului Local 23 August; 
  5. avizul cu caracter consultativ al comisiei de specialitate nr. 3 din cadrul Consiliului Local 23 August; 
  6. cererea dlui. Popescu Eduard Gabriel înregistrată în cadrul Primăriei comunei 23 August cu nr. 16640/23.09.2025 prin care solicită sprijin financiar pentru repatrierea trupului neînsuflețit și înmormântarea mamei sale Gulimănescu Elena-Daniela decedată în data de 12.09.2025 în străinătate;
  7. ancheta socială efectuată la domiciliul familei solicitantului în data de 23.09.2025;

Luând act de:

  1. ...
  2. ...

Examinând conținutul proiectului de hotărâre nr. 58 din data 23.09.2025, inițiat de Mugur-Viorel MITRANA, primarul comunei 23 August, împreună cu documentele de prezentare și motivare.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei 23 august

întrunit în ședință extraordinară, adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1 Se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 35.500 lei dlui. Popescu Eduard-Gabriel, domiciliat în comuna 23 August, sat _______, str. ______________ nr. _____, pentru repatrierea trupului neînsuflețit și înmormântarea mamei sale Gulimănescu Elena-Daniela decedată în data de 12.09.2025 în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.  

Art. 2   Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se însărcinează Compartimentul asistență socială și autoritate tutelară și compartimentul financiar buget.

Art. 3 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 197, alin. (1), art. 198, alin. (1) şi ale art. 243, alin. (1), lit. (e) din Codul administrativ:

  • Primarului Comunei 23 August;
  • Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
  • Compartimentului Financiar-Buget;
  • Compartimentului Asistență Socială și Autoritate Tutelară;
  • Persoanei nominalizate la art. 1.

(2) Aducerea la cunoştinţa publică se realizează prin publicare pe pagina de internet a Primăriei Comunei 23 August.

Hotărârea  s-a   adoptat  cu  un   număr  de ____ voturi “pentru”,      vot “împotrivă”,      la   şedinţă  fiind  prezenţi   un  număr  de  ___  consilieri    din  cei  15   aleşi.

.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Valentina DAVID

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI 23 AUGUST,

Iulia-Cristina MORIE

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 55 / 24.09.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 55 / 24.09.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 24.09.2025
2 Comunicarea către primar 25.09.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 07.10.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 25.09.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 25.09.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 25.09.2025