Articolul 1 Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de maximum 2.108.207 lei, cu o maturitate de 5 ani.
Articolul 2 Contractarea împrumutului prevăzut la art. 1 se face pentru obiectivul „Înființare grădiniță cu program prelungit, Comuna 23 August, pentru care va fi întocmită cererea pentru autorizarea contractării împrumutului.
Articolul 3 Din bugetul local al Comunei 23 August, CUI 4618153 se asigură integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului prevăzut la art. 1.
Articolul 4 (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a primăriei Comunei 23 August următoarele date:
- hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;
- valoarea împrumutului contractat, în valuta de contract;
- gradul de îndatorare a Comunei 23 August;
- durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a împrumutului;
- dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
- plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Articolul 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul Comunei 23 August, Mitrana Mugur-Viorel și aparatul de specialitate al acestuia.
Articolul 6 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al Comunei 23 August, în termenul prevăzut de lege, primarului Comunei 23 August, prefectului judeţului Constanța, Compartimentului Financiar-Buget din cadrul apartului de specialitate al primarului, Ministerului Finanțelor şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul primăriei, precum şi pe pagina de internet a acesteia, www.primaria23august.ro.