Consiliul local Aliman, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară publică din data de 22 decembrie 2020.
Având în vedere:
-proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare întocmite de domnul Nicola George-primarul comunei Aliman, judeţul Constanţa;
-raportul compartimentului impozite şi taxe locale;
-avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 ale Consiliului local Aliman, judeţul Constanţa;
-prevederile art.27 şi 30 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Titlului IX – Impozite şi taxe locale, din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările şi completările ulterioare;
-O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare;
-O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile HCL Aliman nr.8/16.02.2018 privind stabilirea modului şi a taxei de utilizare pentru buldoexcavatorul Primăriei comunei Aliman,
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
În temeiul prevederilor art.129, alin.(1), alin.(4), lit.c), precum şi ale art.139, coroborat art.196, alin.(1), lit.a) şi art.243, alin.(1), lit.a) din Ordonanţa Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. - (1) În conformitate cu prevederile Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi, satul de reşedinţă Aliman are rangul IV(patru), iar satele Dunăreni, Floriile şi Vlahii au rangul V(cinci).
(2) Zonele în cadrul satelor comunei Aliman în vederea stabilirii valorilor impozabile la clădirile şi alte construcţii aparţinând persoanelor fizice, precum şi a impozitului pe terenurile deţinute în proprietate de contribuabili sunt stabilite în Anexa nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. - Se aprobă Tabloul cu valorile impozabile, impozitele şi taxele locale, amenzile aplicabile persoanelor fizice şi juridice pentru anul fiscal 2021, precum şi modul de stabilire a acestora, conform Codului Fiscal aprobat prin Legea nr.227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, indexate cu 4,04% conform indicelui de inflaţie, prevăzut în anexa nr.2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. În cazul oricărui rezultat din aplicarea indicelui de inflaţie, valoarea finală ce va sta la baza stabilirii impozitului/taxei se va întregi prin majorare la 1.
Art.3. - Se aprobă Taxele Speciale care se vor percepe în anul fiscal 2021 în Comuna Aliman şi Regulamentul privind stabilirea activităţilor pentru care se vor percepe taxe speciale, prevăzut în anexa nr.3 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, indexate cu 4,04% conform indicelui de inflaţie. În cazul oricărui rezultat din aplicarea indicelui de inflaţie, valoarea finală ce va sta la baza stabilirii taxei se va întregi prin majorare la 1.
Art.4. – Se aprobă criteriile şi procedura de acordare a scutirilor la plata impozitelor şi taxelor locale în Comuna Aliman, pentru anul fiscal 2021, prevăzute în anexa nr.4 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5.– Încasarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2021, altele decât cele prevăzute în prezenta hotărâre, precum şi amenzile aplicabile persoanelor fizice şi juridice se va face în conformitate cu prevederile Titlului IX – Impozite şi taxe locale, din Codul Fiscal aprobat prin Legea nr.227/2015, coroborat cu dispoziţiile din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscala, precum şi ale O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.6. -Scutirile, facilităţile, reducerea impozitelor şi taxelor locale se face cu respectarea prevederilor Codulului Fiscal, precum şi a hotărârilor adoptate de consiliul local în acest sens.
Art.7. - Controlul şi încasarea impozitelor şi taxelor stabilite prin Codul Fiscal şi prezenta hotărâre se face prin grija Compartimentului Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Comunei Aliman.
Art.8. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Aliman, Primarului comunei Aliman, Compartimentului Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Comunei Aliman, Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, precum şi altor autorităţi şi persoane interesate.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 11 voturi “pentru”, voturi“ împotrivă”-0-, abţineri -0-, din numărul total de 11 consilieri prezenţi, consiliul local fiind alcătuit din 11 membri, din care 11 în funcţie.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Marian CĂLIN
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ALIMAN,
Viorel CRĂCIUN