Consiliul local al comunei Aliman, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară publică din data 26 februarie 2021.
Având în vedere:
-proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare întocmite de domnul Nicola George, primarul comunei Aliman, judeţul Constanţa;
-raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Aliman;
-avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 din cadrul Consiliului local al comunei Aliman, judeţul Constanţa;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
Ţinând cont de:
-Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Prioritatea de investiţii 7e Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi a securităţii aprovizionării prin dezvoltarea unor sisteme inteligente de distribuţie, stocare şi transport al energiei şi prin integrarea descentralizării producţiei de energie din surse regenerabile;
-Ghidul Specific Anexă la Ordinul Ministrului Fondurilor Europene nr.936/2020 cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile art.44, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile art.7, alin.(6) din H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice afeterente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art.129, alin.(2), lit.b) şi lit.d), alin.(4), lit.d), alin.(7), lit.k), art.136, alin.(1) şi alin.(8), precum şi ale art.139, alin.(1), coroborat art.196, alin.(1), lit.a) şi art.243, alin.(1), lit.a) din Ordonanţa Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. – Se aprobă demararea investiţiei şi implementarea proiectului „ÎNFIINŢARE REŢEA INTELIGENTĂ DE DISTRIBUŢIE GAZE NATURALE ÎN COMUNA ALIMAN, JUDEŢUL CONSTANŢA” în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, AP 8 Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, OS 8.2. Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine, Prioritatea de investiţii 7e Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi a securităţii aprovizionării prin dezvolaterea unor sisteme inteligente de distribuţie, stocare şi transport al energiei şi prin integrarea descentralizării producţiei de energie din surse regenerabile.
Art.2. – Se va introduce pe lista de investiţii obiectivul „ÎNFIINŢARE REŢEA INTELIGENTĂ DE DISTRIBUŢIE GAZE NATURALE ÎN COMUNA ALIMAN, JUDEŢUL CONSTANŢA”.
Art.3. – Se aprobă achiziţionarea serviciilor pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economică (faza SF), studiile topografice, studiile geotehnice, elaborare Studui de Fezabilitate necesare implemntării proiectului „ÎNFIINŢARE REŢEA INTELIGENTĂ DE DISTRIBUŢIE GAZE NATURALE ÎN COMUNA ALIMAN, JUDEŢUL CONSTANŢA”.
Art.4. – Se aprobă achiziţionarea serviciilor de consultanţă necesare depunerii proiectului „ÎNFIINŢARE REŢEA INTELIGENTĂ DE DISTRIBUŢIE GAZE NATURALE ÎN COMUNA ALIMAN, JUDEŢUL CONSTANŢA” în aplicaţia electronică MySMIS 2014.
Art.5. – Se aprobă includerea în Planul Anual de Achiziţii a obiectivului de investiţii „ÎNFIINŢARE REŢEA INTELIGENTĂ DE DISTRIBUŢIE GAZE NATURALE ÎN COMUNA ALIMAN, JUDEŢUL CONSTANŢA”, prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6. – Sumele reprezentând contribuţia proprie, neeligibile vor fi suportate din bugetul local al comunei Aliman.
Art.7. – Se vor asigura toate resursele financiare necesare implemntării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.8. – De aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspiunde ordonatoril principal de credite, domnul Nicola George, primarul comunei Aliman.
Art.9. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Aliman, Primarului comunei Aliman, comprtimentului financiar-contabil, compartimentului achiziţii, tehnic-investiţii, patrimoniu, Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, precum şi altor autorităţi şi persoane interesate.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 11 voturi “pentru”, voturi “împotrivă” -0-, abţineri -0-, din numărul total de 11 consilieri prezenţi, consiliul local fiind alcătuit din 11 membri, din care 11 în funcţie.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Gheorghe ARSENE
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ALIMAN,
Viorel CRĂCIUN