Consiliul local al comunei Aliman, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară publică din data 28 mai 2021.
Având în vedere:
-solicitarea nr. 23/29.04.2021 primită de la Parohia Aliman, înregistrată la Primăria Aliman sub nr.2676/29.04.2021, prin care solicită sprijin financiar pentru finalizarea şi achitarea lucrărilor de achiziţie şi montarea unei centrale termice la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din satul Aliman, însoţită de documentele justificative ale achiziţiei, deoarece Parohia Aliman este o parohie de gradul III cu venituri mici;
-solicitarea nr. 24/29.04.2021 primită de la Parohia Aliman, înregistrată la Primăria Aliman sub nr.2677/29.04.2021, prin care solicită sprijin financiar pentru finalizarea şi achitarea lucrărilor de achiziţie şi montarea unei centrale termice la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din satul Vlahii, însoţită de documentele justificative ale achiziţiei, deoarece Parohia Aliman din care face parte şi Filiala Vlahii este o parohie de gradul III cu venituri mici;
-proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare, întocmite de domnul Nicola George, primarul comunei Aliman, judeţul Constanţa,
-Raportul Compartimentului de resort;
-Avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 din cadrul Consiliului local al comunei Aliman, judeţul Constanţa;
-Hotărârea Consiliului Local Aliman nr.19/22.04.2021 privind aprobarea bugetului local al Comunei Aliman pe anul 2021;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
-prevederile art. 3, alin.(3) din O.G. nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, ale H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001;
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019, ale Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Anexa nr.2, CAP.II, pct. 9, lit. d),
În temeiul prevederilor ale art.129, alin.(8), lit.a), precum şi ale art.139, coroborat art.196, alin.(1), lit.a) şi art.243, alin.(1), lit.a) din Ordonanţa Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. – Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei Aliman în sumă totală de 72.012,55 lei, din bugetul local al comunei Aliman pe anul 2021, din care:
a)suma de 33.999,50 lei reprezentând susţinerea cheltuielilor necesare achiziţiei şi montării unei centrale termice la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din satul Aliman, în baza documentaţiei justificative prevăzută în Anexa nr.1 ce parte integrantă din prezenta hotărâre;
b)suma de 38.013,05 lei reprezentând susţinerea cheltuielilor necesare achiziţiei şi montării unei centrale termice la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din satul Vlahii, în baza documentaţiei justificative prevăzută în Anexa nr.2 ce parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – Primarul comunei Aliman prin compartimentele de specialitate va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.3. – Secretarul general al comunei Aliman, judeţul Constanţa, va aduce la cunoştinţă prezenta hotărâre: Primarului comunei Aliman, Parohiei Aliman, Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanţa, precum şi altor autorităţi şi persoane interesate.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 11 voturi “pentru”, voturi “împotrivă” -0-, abţineri -0-, din numărul total de 11 consilieri prezenţi, consiliul local fiind alcătuit din 11 membri, din care 11 în funcţie.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Vasile COMAN
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ALIMAN,
Viorel CRĂCIUN