Consiliul local al comunei Aliman, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară publică din data 30 iulie 2021.
Având în vedere:
-proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare întocmite de domnul Nicola George, primarul comunei Aliman, judeţul Constanţa;
-raportul compartimentului de resort;
-avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 din cadrul Consiliului local al comunei Aliman, judeţul Constanţa;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
-prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
-prevederile art. 9, alin.(7), ale art. 82, alin.(1), alin.(11), alin.(12), alin. (2), alin. (3) şi art.105, alin.(2), lit.d) din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
-Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământului preuniversitar de stat,
-H.G. nr.1064/2020 pentru aprobarea cuantumului minim al buselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2020-2021,
Ţinând cont de:
-adresa nr.497/28.06.2021 primită de la Şcoala Gimnazială “Dan Spătaru” Aliman prin care face cunoscut tabelul cu elevii propuşi a li se acorda bursa de merit, respectiv tabelul cu elevii propuşi a li acorda bursa de studiu;
-HCL Aliman nr.18/31.03.2021 privind aprobarea cuantumului burselor acordate elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din comuna Aliman, judeţul Constanţa, în anul şcolar 2020-2021,
În temeiul prevederilor art.129, alin.(7), lit.a), precum şi ale art.139, coroborat cu art.196, alin.(1), lit.a) şi art.243, alin.(1), lit.a) din Ordonanţa Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. – Se aprobă numărul şi cuantumul burselor ce se acordă elevilor din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Comuna Aliman, în anul şcolar 2020 – 2021, după cum urmează:
1.burse de merit = număr beneficiari 29 prevăzuţi în Tabel Burse-Merit întocmit de Şcoala Gimnazială “Dan Spătaru” Aliman anexat la prezenta hotărâre; cuantum 100 lei/lună;
2.bursa de studiu = număr beneficiari 48 prevăzuţi în Tabel Burse-Studiu întocmit de Şcoala Gimnazială “Dan Spătaru” Aliman anexat la prezenta hotărâre; cuantum 100 lei/lună.
Art.2. – Acordarea burselor prevăzute la art.1 se face cu sume repartizate de la bugetul local în funcţie de disponibilul bugetar cu această destinaţie, iar plata se va efectua de către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Comuna Aliman, în condiţiile prevazute de Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământului preuniversitar de stat, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.3. – Hotărârea va fi dusă la îndeplinire de primarul comunei Aliman prin intermediul compartimentului financiar-contabil din cadrul Primăriei comunei Aliman.
Art.4. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Aliman, Primarului comunei Aliman, Şcolii Gimnaziale “Dan Spătaru” Aliman, Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, precum şi altor autorităţi şi persoane interesate.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 11 voturi “pentru”, voturi “împotrivă” -0-, abţineri -0-, din numărul total de 11 consilieri prezenţi, consiliul local fiind alcătuit din 11 membri, din care 11 în funcţie.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Vasile COMAN
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ALIMAN,
Viorel CRĂCIUN