Nr. 54 / 30.07.2021
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea contractului-cadru pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deşeurilor de ambalaje din deşeuri municipale (colectate și transportate separat, stocate temporar, sortate) și încredințarea în vederea valorificării deșeurilor de ambalaje la nivelul U.A.T. Comuna Aliman, Judeţul Constanţa

Inițiator proiect

George NICOLA

Primarul comunei

Hotărârea Consiliului Local

România

România

Județul Constanța

Consiliul local al comunei Aliman

Comuna Aliman

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 54 din 2021

privind aprobarea contractului-cadru pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deşeurilor de ambalaje din deşeuri municipale (colectate și transportate separat, stocate temporar, sortate) și încredințarea în vederea valorificării deșeurilor de ambalaje la nivelul U.A.T. Comuna Aliman, Judeţul Constanţa

Consiliul local al comunei Aliman, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară publică, la data de 30 iulie 2021,

            Având în vedere:

-proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare întocmite de domnul Nicola George, primarul comunei Aliman, judeţul Constanţa;

            -raportul compartimentului de specialitate;

            -Avizele Comisiilor de specialitate nr.1, 2 şi 3 ale Consiliului local Aliman, judeţul Constanţa;

            -prevederile Legii nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată;

-prevederile art.59, alin.(4) din Legea nr.211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-prevederile Legii nr.249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare,

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de OUG nr.196/2005 privind fondul de mediu, cu modificările şi completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art.129, alin.(7), lit. i) şi n), precum şi ale art.139, coroborat art.196, alin.(1), lit.a) şi art.243, alin.(1), lit.a) din Ordonanţa Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, 

HOTĂRĂŞTE:

Art.1 - Se aprobă contractul-cadru pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deşeurilor de ambalaje din deşeuri municipale (colectate și transportate separat, stocate temporar, sortate) și încredințarea în vederea valorificării deșeurilor de ambalaje la nivelul U.A.T. Comuna Aliman, Judeţul Constanţa, încheiat cu operatorul OIREP, Greenpoint Management S.A., la un cost net de gestionare de 929,70 lei/tonă.

Art.2 – Contractul-cadru este prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.3. -Secretarul general comunei Aliman, judeţul Constanţa, va aduce la cunoştinţă prezenta hotărâre: Primarului comunei Aliman, Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, precum şi altor autorităţi şi persoane interesate.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 11 voturi “pentru”,  voturi “împotrivă” -0-, abţineri -0-, din numărul total de 11 consilieri prezenţi, consiliul local fiind alcătuit din 11 membri, din care 11 în funcţie.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Vasile COMAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ALIMAN,

Viorel CRĂCIUN