Nr. 10328 din 06.09.2022
Raport
cu privire la aprobarea rectificării bugetului local
Față de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:
- art. 19 alin.(2) din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ”Pe parcursul exerciţiului bugetar, autorităţile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora, cu exceptia termenelor din calendarul bugetar.”
- art. 20 alin.(1) lit.c) ”urmărirea şi raportarea execuţiei bugetelor locale, precum şi rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiţii de echilibru bugetar;”
- art. 49 alin.(4) ”Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un program la altul se aprobă de autorităţile deliberative, pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.”
- art.49 alin.(5) ”Virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiaşi capitol, care nu contravin dispoziţiilor prezentului articol, legii bugetului de stat sau legii de rectificare, sunt în competenta fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.”
- art.49 alin.(6) ”Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare, precum şi a programului de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului la care se suplimentează prevederile bugetare”;
Având în vedere adresa înaintată de către Administratia Județeană a Finanțelor Publie Vâlcea nr. VLG_STZ-14197/01.09.2022, conform căreia s-a retras suma de 4 mii lei de la drepturile copiilor cu CES ;
Luând în considerare faptul că, pentru achitarea integrală a
drepturilor salariale pe luna iulie, respectiv contribuțiile aferente lunii august la asistenții personali, este necesară suplimentarea bugetului local cu suma de 135 mii lei,
Ca urmare a citirii apometrului de consum apă aferent Spațiului Public de Recreere, s-a constatat că în perioada iulie-august s-au consumat 1337 mc apă, motiv pentru care este necesară suplimentarea bugetului local cu suma de 8 mii lei,
Analizând situația creditelor alocate pentru plata facturilor de energie electrică precum și situația cheltuielilor efectuate cu această destinație, estimăm că până la finele anului este necesară suplimentarea bugetului cu suma de 30 mii lei.
Având în vedere consumul de motorină la cap.70.50 Gospodărire comunală, estimăm că este necesară suplimentarea cu suma de 4 mii lei, sumă ce va fi diminuată de la cap 84.02 Drumuri.
Față de cele mai sus prezentate, propun aprobarea rectificării bugetului local .
Inspector,
Ungureanu Eugenia