Nr. 67 / 27.11.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea unei documentații de atribuire și acordarea unui mandat special reprezentantului comunei BAHNA în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”

Inițiator proiect

Gheorghe PĂTRAȘCU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Neamț

Consiliul Local al comunei Bahna

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 67 din 27.11.2025

privind aprobarea unei documentații de atribuire și acordarea unui mandat special reprezentantului comunei BAHNA în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 8 alin. (3) lit. d) și d1), art. 10 alin. (4) și (5), art. 22 alin. (3), respectiv prevederile art. 30 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 
  2. art. 6 alin. (1) lit. h) și alin. (3) și ale art. 12 alin (2) și (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
  3. Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” și ale Acordului de parteneriat în vederea realizării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț” aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a A.D.I. „ECONEAMȚ” nr. 1/11.11.2015 în Zona 2, nr. 5/13.12.2015 în Zona 3 și nr. 9/09.12.2015 în Zona 4;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare nr. 3168 DIN 12.11.2025 al Primarului comunei BAHNA întocmit în baza solicitării nr. 1129/05.12.10.2025 a A.D.I. „ECONEAMȚ”;
  2. raportul de specialitate nr. 3169 DIN 12.11.2025
  3. avizele comisiilor de specialitate

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei bahna

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.

   Art.1.Se aprobă Studiul de oportunitate și fundamentare pentru delegarea gestiunii activităților de tratarea aerobă a biodeșeurilor colectate separat în instalații de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică și tratarea anaerobă a biodeșeurilor colectate separat în instalații de digestie anaerobă, inclusiv transportul materialului semisolid igienizat și stabilizat la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică, pentru zonele 2 Roman, 3 Târgu-Neamț și 4 Tașca, județul Neamț, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

   Art.2.Se aprobă gestiunea delegată ca modalitate de gestiune a unor activități componente ale serviciului de salubrizare din zonele 2 Roman, 3 Târgu-Neamț și 4 Tașca, județul Neamț, în baza Studiul de oportunitate și fundamentare aprobat potrivit art. 1

   Art.3.Se aprobă documentația de atribuire aferentă Contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect Lot 1 — Delegarea prin achiziția de servicii a componentei serviciului de salubrizare privind activitatea de Tratare aerobă a biodeșeurilor colectate separat în instalații de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică, pentru zonele 2 Roman, 3 Târgu-Neamț și 4 Tașca din judetul Neamț, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    Art. 4.Se aprobă documentația de atribuire aferentă Contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect Lot 2 — Delegarea prin achiziția de servicii a componentei serviciului de salubrizare privind activitatea de Tratare anaerobă a biodeșeurilor colectate separat în instalații de digestie anaerobă, inclusiv transportul materialului semisolid igienizat și stabilizat la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică, pentru zonele 2 Roman, 3 Târgu-Neamț și 4 Tașca din judetul Neamț, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

   Art.5.Se acordă un mandat special reprezentantului comunei BAHNA în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”, să voteze, în numele comunei BAHNA, pentru aprobarea documentației de atribuire în forma aprobată potrivit Anexei nr. 1, Anexei nr. 2 și Anexei nr. 3 la prezenta hotărâre.

    Art.6.Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” să exercite, pe seama și în numele comunei BAHNA, dreptul de a delega gestiunea serviciilor de utilități publice, prevăzute la art. 2, respectiv, în calitate de autoritate contractantă, să deruleze procedura de atribuire și să încheie contractele de delegare prevăzute la art. 3 și 4, cu respectarea prevederilor Statutului Asociației și a procedurilor de licitație publică prevăzute de lege.

     Art.7.Secretarul general al comunei va asigura comunicarea prezentului proiect de hotarare, conform legii autoritatilor si persoanelor interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Bogdan-Vasile CĂPRIOARĂ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BAHNA,

Sofica CĂPRIOARĂ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 67 / 27.11.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 67 / 27.11.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 27.11.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.12.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 10.12.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 17.12.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu