NR. 1815 DIN 08.06.2026
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” a încheiat, în numele și pe seama Comunei BAHNA, Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMȚ”, din Zona 2, județul Neamț nr. 159/1035/04.04.2018.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Contractului de delegare stipulează că "Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat în scris între părțile contractante".
Prin adresa nr. 824 DIN 26.05.2026, A.D.I. „ECONEAMȚ” solicită acordarea unui mandat special pentru adoptarea unui Act adițional la Contractul de delegare care vizează modificarea duratei contractului în sensul prelungirii acesteia pentru o perioadă de maxim 8 luni, cu scopul asigurării continuității serviciilor de salubrizare la nivelul Zonei 2 până la desemnarea unui nou operator selectat prin procedura de achiziție derulată la nivelul Asociației.
Cu referire la adoptarea unui act adițional la Contractul de delegare, aceasta este necesară întrucât autoritățile administrației publice au obligația asigurării continuității prestării serviciilor de utilități publice în condițiile Legii nr. 51/2006, respectiv a serviciilor de salubrizare conform prevederilor Legii nr. 101/2006 iar Asociația, conform adresei mai sus menționate, deși a inițiat organizarea unei noi proceduri de licitației publică, în prezent documentația de atribuire necesară licitației este în curs de aprobare la nivelul unităților administrativ-teritoriale membre; Asociația apreciază că procedura de atribuire nu este susceptibilă a fi finalizată înainte de încetarea Contractului nr. 159/1035/04.04.2018, în vigoare până la data de 04.07.2026, termenul necesar organizării licitației și desemnării unui nou operator putând depăși 6 luni, la care se adaugă o perioadă de mobilizare a noului operator, cuprinsă între 3 și 6 luni (necesară obținerii autorizațiilor, efectuării investițiilor etc.).
Prin Actul adițional nr. 8 propus a fi încheiat la Contractul nr. 159/1035/04.04.2018 se propune prelungirea prezentului contract cu 8 luni, dar nu mai târziu de data începerii prestării serviciilor de salubrizare în cadrul noului contrat cu același obiect ce va fi atribuit prin procedura de atribuire organizată de A.D.I. „ECONEAMȚ” pentru Zona 2, județul Neamț.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) lit. d^2) coroborate cu prevederile art. 10 alin (5) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor de utilități publice, respectiv potrivit art. 28 din Contract, modificarea contractului de delegare presupune acordarea mandatelor speciale, prin hotărâre a legislativelor locale delegatare (Consiliul Județean Neamț și UAT-urile din Zona 2 în competența cărora este organizat și funcționează serviciul de salubrizare), precum și adoptarea, în cadrul Adunării Generale a Asociației, pentru această zonă, a unei hotărâri de modificare a contractului de delegare conform mandatului special acordat de legislativele locale.
Prin prezentul proiect de hotărâre supun aprobării următoarele:
- Acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei BAHNA, să voteze, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”, pentru încheierea Actului adițional nr. 8 la Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMȚ”, din Zona 2, județul Neamț nr. 159/1035/04.04.2018 încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” și S.C. ROSSAL S.R.L. Roman conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ca urmare, supun analizei și aprobării plenului Consiliului Local BAHNA proiectul de hotărâre anexat.
INIȚIATOR,
PRIMAR,
PATRAȘCU GHEORGHE