Art.1. Se aprobă modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local al orașului Baia de Aramă nr. 97/30.12.2025 privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în orașul Baia de Aramă, începând cu anul 2026, după cum urmează:
1. La art. 2, după alin. (1), se introduc patru noi alineate, alin. (1^1)-(1^4), cu următorul cuprins:
"(1^1) În cazul clădirii folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav şi, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav, impozitul se reduce cu 50%.
(1^2) În cazul clădirii folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat şi, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap accentuat, impozitul se reduce cu 25%.
(1^3) Reducerea prevăzută la alin. (1^1) şi (1^2) se acordă pentru întreaga clădire de domiciliu deţinută în comun cu soţul sau soţia, pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor prevăzute la alin. (1^1) şi (1^2). În situaţia în care o cotă-parte din clădirea de domiciliu aparţine unor terţi, reducerea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi.
(1^4) Reducerea de la plata impozitului pe clădiri, stabilită conform alin. (1^1) şi (1^2), se aplică pe baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior şi, respectiv, în funcţie de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare."
2. La art. 3, după alin. (6), se introduc două noi alineate, alin. (6^1)-(6^2), cu următorul cuprins:
"(6^1) Valoarea impozabilă a clădirii, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(6), se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după cum urmează:
a) cu 15%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani şi 100 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
b) cu 25 %, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.
(6^2) În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepţia la terminarea acestor lucrări. Renovarea majoră reprezintă acţiunea complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii, pentru asigurarea cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi, după caz, alte lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor, conform legii, vizând, în principal, creşterea performanţei energetice şi a calităţii arhitectural-ambientale şi funcţionale a clădirii. Anul terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii creşte cu cel puţin 50% faţă de valoarea acesteia la data începerii executării lucrărilor."
3. La art. 10, după alin. (1), se introduc patru noi alineate, alin. (1^1)-(1^4), cu următorul cuprins:
"(1^1) În cazul terenului aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav şi, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav, impozitul se reduce cu 50%.
(1^2) În cazul terenului aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat şi, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap accentuat, impozitul se reduce cu 25%.
(10^3) Reducerea prevăzută la alin. (1^1) şi (1^2) se acordă pentru terenul aferent clădirii de domiciliu aflate în proprietatea persoanelor prevăzute la alin. (1^1) şi (1^2), deţinute în comun cu soţul sau soţia. În situaţia în care o cotă-parte din terenul respectiv aparţine unor terţi, reducerea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi.
(1^4) Reducerea de la plata impozitului pe teren, stabilită conform alin. (1^1) şi (1^2), se aplică pe baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior şi, respectiv, în funcţie de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare."
4. La art. 15, după alin. (1), se introduc trei noi alineate, alin. (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:
"(1^1) În cazul mijloacelor de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc aflate în proprietatea persoanelor cu handicap grav şi, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav, impozitul se reduce cu 50%, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.
(1^2) În cazul mijloacelor de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc aflate în proprietatea persoanelor cu handicap accentuat şi, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap accentuat, impozitul se reduce cu 25%, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.
(1^3) Reducerea de la plata impozitului pe mijloacele de transport, stabilită conform alin. (1^1) şi (1^2), se aplică pe baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior şi, respectiv, în funcţie de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare."
5. La capitolul VII - Alte taxe locale, se elimină pct. 14 din tabel cu privire la taxa pentru eliberarea certificatului fiscal.
Art.2. În aplicarea prevederilor art. VIII din OUG nr. 9/2026 se revine asupra cotei la impozitul pentru clădirile rezidențiale și clădirile anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice, stabilită prin HCL nr. 97/30.12.2025, și menține nivelul acesteia la 0,1 % asupra valorii impozabile, așa cum a fost stabilit prin HCL nr. 6/30.01.2026.
Art.3. Impozitele şi taxele locale plătite în cuantum mai mare de contribuabilii care intră sub incidenţa art. 1 și art. 2 se regularizează în condiţiile OUG nr. 9/2026, sumele respective urmând să fie considerate în contul obligaţiilor fiscale restante ori următoare sau să fie restituite celor îndreptăţiţi, conform reglementărilor legale în vigoare.
Art.4. Toate celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al orașului Baia de Aramă nr. 97/30.12.2025 privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în orașul Baia de Aramă, începând cu anul 2026, modificată prin HCL nr. 6/30.01.2026, rămân în vigoare.
Art.5. Prin grija secretarului general al UAT oraș Baia de Aramă, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștința publică și se va comunica primarului orașului Baia de Aramă, serviciului contabilitate, compartimentului impozite și taxe, precum și Instituției Prefectului - județul Mehedinți.