Art. 1. Se aprobă implementarea proiectului „ ACHIZITIE BULDOEXCAVATOR – UAT BAIA DE ARAMĂ, JUDEȚUL MEHEDINȚI ”, denumit în continuare Proiectul.
Art. 2. Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul Național de Dezvoltare Rurală - P.N.D.R., potrivit legii. Cofinanțarea si cheltuielile neeligibile vor fi suportate din bugetul local.
Art. 3. Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
Art. 4. Necesitatea, oportunitatea si potențialul economic al investiției, numărul locuitorilor și operatorii economici deserviți de Proiect, după caz, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexă, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Reprezentantul legal al orașului este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate și de ordonator principal de credite.
Art. 6. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul orașului Baia de Aramă.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al UAT oraș Baia de Aramă, în termenul prevăzut de lege, primarului orașului Baia de Arama și Instituției Prefectului - județul Mehedinți și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și în Monitorul Oficial Local.