Art.1. (1) Se aprobă inchirierea prin licitaţie publică a spațiului situat în incinta Bloc alimentar apartinand fostului Centru de Sănătate Băneasa, în suprafață de 58,77 mp., având destinația de spațiu pentru activități medicale.
(2) Spațiul menționat la art.1, alin.(1), se identifică prin schiţa de plan, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Termenul de închiriere este de 5 (cinci) ani, cu drept de prelungire cu acordul părţilor, prin act aditional.
Art.2. (1) Preţul minim de pornire a licitaţiei este 5,00 lei /mp/luna (fără T.V.A.) stabilită conform Hotărârii Consiliului Local privind impozitele și taxele locale și va fi indexată anual cu indicele de inflație.
(2) Plata utilităţilor corespunzătoare spaţiului inchiriat va fi suportată de câştigătorul licitaţiei.
Art.3. Se aprobă Documentația de atribuire, conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. (1) Primarul Comunei Băneasa va proceda la constituirea comisiei de evaluare şi va organiza licitaţia în termenul şi în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre.
(2) Din comisia de evaluare vor face parte si consilieri locali ce vor fi desemnați de către consiliul local.
Art.5. Se aprobă desemnarea reprezentanților Consiliului local al Comunei Băneasa și supleanții pentru fiecare dintre aceștia, în Comisia de evaluare, pentru evaluarea ofertelor privind inchirierea prin licitaţie publică a unui spațiu, pentru desfașurarea de activități medicale în cadrul clădirii Bloc alimentar a fostului Centru de Sănătate Băneasa, , după cum urmează:
- domnul consilier VĂDUVA ION - membru;
- domnul consilier DIMA CORNEL - supleant;
- domnul consilier JURCĂ MIHAI - membru;
- domnul consilier MOCANU DAN - supleant.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul comunei Băneasa prin compartimentele de specialitate.
Art.7. Secretarul general al comunei, va comunica prezenta hotărâre Compartimentului Monitorizare Si Control Servicii Comunitare De Utilitati Publice, Administrarea Domeniului Public Si Privat, Biroului Financiar-Contabil, Resurse Umane, Biroului Asistenta Sociala, Registru agricol, Relatii publice, Secretariat registratura, arhiva, pentru ducerea la îndeplinire, Instituţiei Prefectului –Judeţul Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, şi va fi adusă la cunoştinţă publică prin grija secretarului general al comunei.