HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 56 din 17.08.2021
privind alocarea din bugetul local a unei sume pentru acordarea unui ajutor de urgenţă, familiei Cabason Elena
Luând act de:
a) Referatul de aprobare nr.6984/10.08.2021 prezentat de primarul comunei Băneasa, domnul Coliş Paul, prin care se propune alocarea unor sume din bugetul local pentru acordarea unui ajutor de urgenţă familiei Cabason Elena, pentru refacerea locuinței distruse in urma ploilor torențiale din data de 02.07.2021;
b) Referatul nr. 6537/22.07.2021 al Biroului Asistenta Sociala, Registru agricol, Relatii publice, Secretariat registratura, arhiva;
c) Raportul de intervenție nr. 5926/02.07.2021 al S.V.S.U. Băneasa;
d) cererea doamnei Cabason Elena înregistrată sub nr. 6197/12.07.2021 prin care solicită acordarea unui ajutor pentru refacerea locuinței;
e) H.C.L. nr. 59/27.09.2012 privind stabilirea criteriilor şi a metodologiei de acordarea ajutorului de urgenţă în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile şi completarile ulterioare;
f) Raportul de specialitate al Birou Financiar-Contabil, Resurse Umane inregistrat sub nr. 7032/10.08.2021;
g) Raportul de specialitate al Biroului Asistenta Sociala, Registru agricol, Relatii publice, Secretariat registratura, arhiva inregistrat sub nr.7020/10.08.2021;
h) avizul comisiei de specialitate pentru administraţia publică locală, juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii;
i) avizul comisiei de specialitate pentru activităţi economico-financiare, amenajarea teritoriului şi urbanism, agricultură, administrarea domeniului public şi privat al comunei;
j) avizul comisiei de specialitate pentru învaţământ, sănătate şi familie, activităţi social-culturale, culte, protecţia mediului şi turism ;
k) avizul de legalitate al secretarului general al comunei;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei băneasa
întrunit în a 5-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. Se aprobă alocarea din bugetul local capitolul 68 – asistenţa socială - a sumei de 5.000 lei pentru acordarea unui ajutor de urgenţă, familiei CABASON ELENA din comuna Băneasa, domiciliată în SAT Tudor Vladimirescu, strada Principala nr. 20, pentru acoperirea cheltuielilor pentru refacerea locuinței distruse in urma ploilor torențiale din data de 02.07.2021.
Art.2. Prezenta hotarare se aduce la îndeplinire de către Primarul comunei Băneasa prin grija Biroului Financiar-Contabil, Resurse Umane.
Art.3. Secretarul general al comunei, va comunica prezenta hotarare Primarului comunei Băneasa, Biroului Financiar-Contabil, Resurse Umane în vederea aducerii la indeplinire, persoanelor interesate, Prefectului Judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Elena BOROICA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂNEASA,
Lucica NICOLAE