Potrivit prevederilor art. 129, alin.(2) lit.b), alin.(4), lit.d), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, consiliul local exercită atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului, și aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii.
Potrivit prevederilor art. 44 din Legea nr. 273 /2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, se aprobă de consiliile locale.
Vă aduc la cunoştinţă că pentru lucrarea publică “INFIINTARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA BANEASA, JUDETUL CONSTANTA”, rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.
În cazul proiectelor depuse în cadrul PNRR, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta C3 – Managementul Deșeurilor, în conformitate cu legislația în vigoare. În condițiile în care cheltuiala aferentă TVA a fost solicitată ea este eligibilă doar dacă nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice alte mijloace potrivit prevederilor legale.
În afara valorii eligibile a proiectului, orice altă cheltuială constituie cheltuială neeligibilă și va fi suportată de beneficiar.
Referitor la documentația tehnico – economică și devizul general, se va prezenta în funcție de gradul de maturitate a proiectului, la cererea de finanțare, la contractare sau în etapa de implementare:
- Certificat de Urbanism, completat și eliberat conform reglementărilor legale în vigoare și aflate în termenul de valabilitate (la contractare obligatoriu);
- Studiu de Fezabilitate/Documentație de Avizare pentru Lucrări de Intervenții, întocmite, avizate și verificate în condițiile legii și însoțite de toate studiile, expertizele, avizele și acordurile specifice fiecărui tip de investiție, conform reglementărilor legale în vigoare (în maximum 3 luni de la contractare);
- Proiectul tehnic (în maximum 6 luni de la semnarea contractului de finanțare);
- Devizul general cu defalcarea valorii aferente cheltuielilor eligibile din PNRR pe capitole și subcapitole de cheltuieli conform Ordinului nr. 6.385 și HG nr. 907/2016 și a valorii TVA aferentă acestor tipuri de cheltuieli, inclusiv a cheltuielilor neeligibile și TVA aferentă acestora (în maximum 3 luni de la contractare).
În termen de cel mult 6 luni de la semnarea contractului de finanțare, beneficiarul care nu a prezentat PT-ul la depunerea cererii de finanțare, va transmite Autorizația de Construire, împreună cu toate avizele obținute pe baza Certificatului de urbanism și Proiectul tehnic verificat în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împreună cu devizul general actualizat, precum și procesul-verbal de recepție a proiectului tehnic.
În situația nerespectării termenului, MMAP poate proceda la rezilierea contractului de finanțare și la recuperarea sumelor plătite beneficiarului.
Dacă este cazul, se va transmite Hotărârea de aprobare a devizului general actualizat pentru faza PT sau cu modificările și completările intervenite la faza PT și, dacă este cazul, devizul general și Bugetul anexă a proiectului actualizat.
Solicitantul se va asigura de menționarea în cerințele documentațiilor de atribuire a contractelor de achiziție (caietul de sarcini pentru elaborarea proiectului tehnic), a măsurilor privind respectarea obligațiilor prevăzute în PNRR pentru implementarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) („A nu prejudicia în mod semnificativ”) și va prezenta documentele justificative aferente.
Potrivit art. 8 din H.G. nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificãrile şi completările ulterioare, categoriile de cheltuieli din devizul general, definite conform legislaţiei în vigoare, care se pot finanţa prin Program de la bugetul de stat şi de la bugetul local sunt:
a)cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţii;
b)cheltuieli pentru elaborarea fazelor de proiectare, documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire, proiect tehnic şi detalii de execuţie, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie;
c)cheltuieli pentru realizarea investiţiei de bază, respectiv: construcţii şi instalaţii, montaj utilaje tehnologice, utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu/fără montaj şi/sau dotare;
d)cheltuieli pentru lucrările de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier;
e)cheltuieli diverse şi neprevăzute.
În cadrul activităților de implementare a proiectului, a fost elaborată documentația tehnico-economică la faza proiect tehnic de execuție, fiind necesară aprobarea indicatorilor tehnico-economici în conformitate cu devizul general actualizat la aceasta etapă de proiectare.
La articolul 12 alin. (1) din H.G. nr. 907/2016 este stipulat că „(l) Proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia prin care proiectantul dezvoltă, detaliază şi, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul/opţiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii; componenta tehnologică a soluţiei tehnice poate fi definitivată ori adaptată tehnologiilor adecvate aplicabile pentru realizarea obiectivului de investiţii, la faza de proiectare - proiect tehnic de execuţie, în condiţiile respectării indicatorilor tehnico-economici aprobaţi şi a autorizaţiei de construire/desfiinţare.”
Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții, (DALI) au fost aprobați prin H.C.L. nr. 44/31.07.2023 Hotărâre Privind aprobarea Temei de proiectare şi a Notei conceptuale precum și aprobarea documentației tehnico - economice și a indicatorilor tehnico -economici pentru proiectul “INFIINTARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA BANEASA, JUDETUL CONSTANTA” faza de Studiu de Fezabilitate.
In urma parcurgerii etapelor aferente derulării procedurii de atribuire publică a serviciilor de proiectare, execuție de lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului, s-a recepționat documentația tehnică de proiectare Faza Proiect Tehnic si Detalii de Executie, prin procesul verbal de recepție nr.7629/06.09.2023.
Având în vedere faptul că a fost elaborată documentația tehnico-economică la etapa proiect tehnic de execuție, este necesară aprobarea acesteia precum și aprobarea indicatorilor tehnico-economici în conformitate cu Devizul general, actualizat la faza proiect tehnic, pentru cheltuielile aferente obiectivului de investiții, conform prevederilor art. 1 alin.(2) lit. c) și d), art. 5 alin.(1) lit.b) pct. (ii) și (iii), alin.(4), art. 11 și art. 12 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.
Conform prevederilor art. 7 alin.(6) din Hotărârea de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de învestiții finanțate din fonduri publice: ” În situaţia în care, după aprobarea indicatorilor tehnico - economici, apar schimbări care determină modificarea în plus a valorilor maximale şi/sau modificarea în minus a valorilor minimale ale indicatorilor tehnico-economici aprobaţi ori depăşirea intervalelor prevăzute la alin. (5), sunt necesare refacerea corespunzătoare a documentaţiei tehnico-economice aprobate şi reluarea procedurii de aprobare a noilor indicatori, cu excepţia situaţiilor de actualizare a acestora prevăzute în Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”
La faza de proiectare - Proiect Tehnic de Execuție, indicatorii tehnico — economici previzionați pentru realizarea investiției s-au modificat față de indicatorii aprobați prin H.C.L. nr. 44/31.07.2023, astfel:
- conform H.C.L. nr. 44/31.07.2023 valoare totală a investiției, inclusiv TVA este de 4.948.796.96 lei, din care construcții-montaj (C+M) – 2.456.955,57 lei inclusiv TVA.
Conform devizului general, valoarea totală actualizată a investiției - cheltuielile pentru execuţia obiectivului de investiţii:la faza de proiectare - Proiect Tehnic de Execuție este de 4.154.915,33 lei fără TVA, respectiv 4.939.430,87 lei cu TVA, din care construcții-montaj (C+M) – 2.353.286,23 lei fără TVA, respectiv 2.800.410,61 lei cu TVA.
Astfel, vă propun să aprobați documentaţia tehnico-economică pentru obiectivul de investiţie “INFIINTARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA BANEASA, JUDETUL CONSTANTA”, faza Proiect Tehnic, cu indicatorii valorici rezultați la faza de proiectare PT, DDE.
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie “INFIINTARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR IN COMUNA BANEASA, JUDETUL CONSTANTA”, faza de proiectare Proiect Tehnic de Execuție 4.154.915,33 lei fără TVA, respectiv 4.939.430,87 lei cu TVA, din care construcții-montaj (C+M) – 2.353.286,23 lei fără TVA, respectiv 2.800.410,61 lei cu TVA.
Faţă de cele arătate, supun spre analiză şi aprobare proiectul de hotărâre în forma prezentată.
PRIMAR,
COLIŞ PAUL